Tuesday, June 4, 2013

Cum să mănânci sănătos vara

Acum câteva zile am participat la un eveniment constând în degustare de mic dejun sănătos, marca Plafar. Degustare e cam impropriu spus în cazul meu, pentru că veneam de la stomatolog, cu interdicţie de mâncare pentru vreo două ore. Anyway, nu m-am împiedicat de acest lucru ca să observ agitaţia creată în jurul mâncării sănătoase şi să ascult sfaturile mai mult sau mai puţin medicale referitoare la un trai sănătos, pe de-a-ntregul. Şi să mă bucur de reîntâlnirea cu bloggeriţele mele dragi, cu care am schimbat mai multe vorbe, chiar nelegate de tema evenimentului la care venisem, sorry... :)

Vedete la Plafar - adică eu şi Simina, în plan îndepărtat, desigur! 
Pe scurt, accentul a fost pus pe importanţa unui mic-dejun sănătos, a unei hidratări care să asigure vitaminizare şi mineralizare, precum şi pe importanţa folosirii produselor de protecţie solară.

Vara este anotimpul prieten, pentru că ne permite să ne bucurăm de efectele pozitive ale soarelui - care stimulează imunitatea, omoară diferite bacterii şi virusuri, calmează durerile articulare, stimulează producerea de vitamina D la nivelul pielii, înlătură depresia, tonifică şi energizează - a afirmat Dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, competenţă apifitoterapie şi reflexoterapie. Dar - tot sfatul medicului spune -  trebuie să avem totodată grijă să micşorăm efectele negative, pentru că o expunere prelungită poate duce la îmbătrânirea prematură a pielii, apariţia ridurilor şi cancerului de piele.

Tot vara este acea perioadă când putem consuma mai multe fructe şi legume proaspete - adică surse naturale de vitamine, minerale, fibre, enzime, apă.

A fost subliniată, în cadrul prezentării, şi importanţa micului dejun al copiilor, deoarece acesta trebuie să furnizeze energia fizică şi psihică necesară pentru desfăşurarea activităţilor şcolare. Aşadar, spune dr. Ruxandra Constantina, micul dejun trebuie să conţină toate principiile alimentare: proteine de calitate, lipide sănătoase, glucide cu eliberare lentă, fibre, enzime, vitamine şi minerale. Câteva exemple de astfel de mic dejun sănătos: ou de ţară (eco sau de prepeliţă, fiert moale sau ochiuri în apă), sau o felie de somon, sau caşcaval, brânză, cu 2-3 felii de pâine integrală unse cu unt bio, însoţite de roşie, ardei gras, măsline, castravete, la sfârşit un iaurt, sana, kefir sau 1 cană cu lapte.

Trebuie să recunosc că nu ştiam cât de multe produse potrivite pentru prepararea micului dejun, câte suplimente alimentare, ceaiuri, produse pentru aromoterapie şi chiar cosmetice şi cărţi din domeniu pot găsi în cele 31 de magazine pe care le operează Plafar în Bucureşti şi în ţară! Eu, una, am găsit şi unele pe care le-am botezat "ronţănele sănătoase", pentru că le mă gândesc că le pot mânca la televizor sau la o carte, pe terasă, la soare, fără probleme: migdale, goji, sâmburi de caise... din acestea.

"Plafar nu este doar un magazin, este un stil de viaţă, este un statement împotriva produselor care alterează ingredientele naturale sau au conţinut de natură chimică. Natura îţi dă tot ce e mai bun, alege un regim alimentar sănătos şi îngrijeşte-te cu produse naturale, este cel mai firesc şi mai benefic lucru. Un regim de viaţă sănătos este soluţia longevităţii", este de părere Ioana Mihuţ, Director Marketing Plafar Retail.

Evenimentul a fost organizat de Replica Vedetelor, în colaborare cu Mămica Urbană - mulţumesc încă o dată pentru invitaţie, Ana!

No comments:

Post a Comment

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.