La scăldat

- post salvat din drafts. sincer, nu mai ştiu unde vroiam să ajung, dar îl postez totuşi... poate îmi amintesc într-o bună zi :)) la cât de rar şi dezlânat scriu pe blog în ultima vreme, ce mai contează încă o introducere care nu duce nicăieri?! :))

Eram în clasa întâi când un antrenor de la Bazinul Naţional zis şi 23 august venea să ne ia de la şcoală, după ore, ca să ne ducă la un curs de iniţiere înot. După cursul respectiv ne aduceau şi înapoi la şcoală, de unde ne preluau "aparţinătorii". Pe vremea aceea, aceste cursuri erau oferite gratuit din mărinimia statului român. Vorbim de anul de graţie 1982. Toţi copiii din clasă mergeau - na, cine nu ar fi vrut să înveţe şi copilul lui să înoate, după ore, pe gratis. Mai puţin eu şi încă o fată - nu mai ştiu cum o chema, cred că nici nu a fost prea mult timp colegă cu noi, dar eu aşa îmi amintesc, că mai aveam încă o colegă de suferinţă în dorinţa mea arzătoare şi la fel de interzisă de a mă bălăci în apă. Motivul ei nu mi-l aduc aminte, aşa cum nu-mi aduc aminte nici numele ei. Motivul meu mi-l amintesc precis, m-a marcat, a continuat să fie cauza multor frustrări ale copilăriei mele: avusesem hepatită cu puţin timp înainte, cu internare îndelungată şi de una singură în spital.

De altfel, acesta fusese şi motivul pentru care eram cea mai mare din clasă. Deşi pe-atunci copiii mergeau la şcoală la 6 ani, eu avusese dispensă de la medic, ba chiar recomandare explicită să mai rămân un an în grădiniţă pentru a nu-mi obosi ficatul greu încercat de boală.

Mai era un motiv pentru care mama nu a vrut nici mai târziu să ne "dea la înot" nici pe mine, nici pe sora mea - o traumă din copilăria ei, când fratele ei mai mare, mândria ei şi a părinţilor lor, singurul băiat alături de cele trei fete, s-a stins înecat în Marea Neagră la prima lui ieşire de la liceu, de la Murfatlar, unde învăţa.

Şi zilele au trecut, anii la fel... M-am trezit prin clasa a şaptea că nu ştiu să înot. Atunci mi-am luat inima în dinţi şi, împreună cu o prietenă care ştia să înoate dar s-a dat neştiutoare ca să poată să mă însoţească, ne-am înscris la un curs de iniţiere la acelaşi bazin 23 august. Îmi amintesc metoda prietenei mele de a mă face să nu-mi mai fie teamă de apă: mă punea să-mi ţin respiraţia şi să merg pe la fundul apei, cu mâinile efectiv pe fundul bazinului. Tehnici de înotat şi de respirat nu prea am învăţat - dovadă că nici azi nu ştiu mai mult de-atât, şi am pierdut şi plăcerea aceea de a merge pe la fundul apei...