Wednesday, August 9, 2017

Satul, încă frumos

Vremea cositului la români: film alb-negru, sau poate şi verde. Sepie-verzuie. Foarte vizual şi auditiv, cu siguranță şi olfactiv. Tehnică de filmare cu încetinitorul:
Coasa care retează iarba... hîrș... hîrș... La intervale regulate, cam cît îi le brațelor să descrie un arc complet, și înapoi la punctul de start. Hîrș... hîrș...
Mirosul înnebunitor, unic, de nedescris al ierbii cosite... Miroase a verde, miroase a copilărie, miroase a fără griji...
Zgomotul pietrei scoase din teaca încinsă la brâu, şi apoi piatra frecată pe tăişul coasei, care se odihnește ridicată cu lama în sus... Tot hîrș face și piatra pe tăișul lamei coasei, dar altfel, un sunet prelung, metalic și pietros, în același timp.
Și apoi, din nou, hârş... hârş... fără grabă, de la dreapta spre stânga, coasa prin iarbă descrie un arc de cerc de un verde mai deschis.

Eu, copil, admirându-l de la umbră pe tataia, în timp ce face această treabă anevoiasă, destinată doar bărbaţilor adevăraţi. El, un tataie înalt, foarte înalt şi suplu, cu părul alb, de când l-am cunoscut deja avea tot părul alb, îmbrăcat în pantaloni şi cămaşă cu mânecă lungă cu mânecile puţin suflecate, lăsând să se vadă pielea bătută de soare şi vânt, de o culoare care aduce cu cireşele negre.

Momentul: anii '80.

Anul 2011 (cînd am notat eu aceste rînduri): zgomot puternic, enervant, de moto-cositoare şi trimmere sparg liniștea zilei. Miros de benzină arsă se ridică în aerul rarefiat. Vizual, bărbaţi (dar şi femei am văzut) încinşi cu curelele maşinilor de tuns iarba mobile, prin curţi sau pe marginea drumului, răspândind... iz de civilizaţie.

Nici nu ştiu dacă să mă bucur că se motorizează, sau să mă întristez la gândul practicilor tot mai mult uitate...

Vara asta (iulie-august 2017, de data asta) am făcut o plimbare prin sat, rugînd-o pe mama să mi-i mai spună pe oameni pe la porțile cărora trecem. De data trecută cînd am făcut asta și pînă acum, mama i-a mai uitat pe mulți, pentru că cei mai în vîrstă au murit, unii sunt foarte tineri și nu știe "ai cui sunt", cum se spune pe la noi, iar dintre cei de vîrstă medie, mulți au luat calea pribegiei, muncesc prin Europa (Franța, Îtalia, Spania, Germania) și vin rar, doar cît să mai ridice un etaj la casă cu banii strînși. Niciodată pînă acum nu mi s-a părut mai puternică senzația că... ni se asfaltează satul, se betonează curțile, se ridică etaje peste etaje! Într-o curte (locuită, nu cu tinerii plecați afară) casele se întindeau de la o latură la alta a curții foarte mari, pe mai multe etaje, cu mai multe intrări, ca ostoirea unei dorințe nespuse de a muta blocurile la sat. Altă curte nu mai avea niciun centimetru de iarbă, niciun pom, totul era doar biscuiți colorați de asfalt, de la poartă pînă la casă. O altă casă (una dintre pozele de mai jos) era ridicată doar la cărămidă, așteaptă probabil banii cîștigați de stăpîni anul ăsta ca să fie continuată, dar se vede că e cu... garaj subteran! Într-o casă dintr-un sat din sub-munți, cu curte imensă, în care ar fi avut loc nu o mașină, nu două, ci o parcare de supermarchet, așa.

Mai triste mi s-au părut însă - sau, de fapt, nici nu știu ce e mai trist! - curțile părăsite sau părăginte, în care fie nu mai locuiește nimeni, că au murit și ultimii săteni, iar urmașii stau la bloc la oraș, fie vreun ultim proprietar zace la umbra casei, fără să mai iasă prea mult - și în nici un caz pe canicula de vara asta!

Păi, hai să vă las cu niște imagini. De data asta, autor nu mai e camera foto Canon, ci banalul meu telefon Samsung. Dar eu zic că face poze faine, voi ce ziceți? 
Și vouă cum vă place satul românesc (dacă vă place), mai old style, sau mai plin de betoane și civilizație?
Apus de soare cu copil

Atelaj

Casă mirată (mie îmi seamănă cu o față cu ochii mari, mirîndu-se: de ce am eu garaj suberan???)

Casă părăsită (una din preferatele mele din sat)

Casă părăsită (alta)

Floare, să zicem

Apus de soare cu copii :)

Casă părăsită (a se vedea ce înaltă e iarba prin care nu s-a mai umblat de mult)

Casă locuită, cu tot felul de acareturi și animale foarte mirositoare în curte :))

La biserică, monumentul ostașilor căzuți în cele două războiaie mondiale

Casă în care încă locuiește un moș singur

Poarta casei părintești a bunicei mele materne.
Doar poarta asta mai există. Casa (și bunica) s-au dus de mult...

Ulița din deal

No comments:

Post a Comment

Chelner, vă rog să-mi aduceți cafeaua pe terasă… la primăria din Munchen!

Am băut multe cafele la viața mea. Începând din facultate, când numai licoarea maronie magică m-a ajutat să răzbesc prin examenele grele de...