FNT-ul meu


S-a scurs mai bine de-o săptămână de la gongul final al Festivalului Naţional de Teatru FNT (da, din nou am rămas în urmă cu postarea de impresii de tot felul).
www.fnt.ro
Surpriza cea mai mare a fost în prima zi când s-au pus în vânzare biletele pentru festival, mi se pare că era 5 octombrie. Aveam întâmplător bilete la Odeon în acea zi, şi am mers mai devreme ca să alegem bilete şi pentru festival. Ţi-ai găsit! De dimineaţă şi până la ora aceea din după-amiază nu mai erau bilete aproape deloc! Oricum, nu mai erau la ce am fi vrut să vedem. Mai erau la „Mountainbikers”, o piesă a Teatrului Naţional de la Timişoara, în limba germană, aşa că am luat, deşi fireşte că nu auzisem nimic de piesă, dar în snobismul nostru, să rămânem fără coledz, fără festival, nu se făcea, puicuşorule, neicuşorule! La celelalte piese pe care le-am mai văzut în festival am avut un noroc „chior”, cum se spune, că am trecut într-o zi cu totul întâmplător pe lângă Bulandra Izvor şi, deşi eram convinsă că nu mai sunt bilete la nicio piesă, am intrat totuşi. Ba chiar am avut de unde alege (alegând, însă, în primul rând zilele disponibile din programul nostru). Am ales piese care nu se joacă de obicei la Bucureşti, lăsându-le pe cele ale teatrului pentru după FNT. Aşa că urma să vedem „Leonce şi Lena” al lui Tompa Gabor şi „Felii” al Liei Bugnar.

Despre seara de 28 octombrie pot să spun doar că a fost inedită! Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Alice Georgescu citind o scrisoare a lui Tompa Gabor in memoriam Liviu Ciulei la Bulandra, apoi venid să vorbească şi la Odeon. Ei bine, da! Pentru prima oară în viaţa mea, am alergat de la un teatru la altul şi am văzut două piese în aceeaşi zi. Şi ambele supratitrate, căci prima din ziua respectivă era de la Teatrul Naţional din Cluj, în limba maghiară, iar a doua de la Teatrul Naţional din Timişoara, în limba germană. Şi supratitrarea era un fel de „first time” pentru noi, căci mai văzusem la Budapesta, în festivalul lor, Unchiul Vania al nostru de la Bulandra, supratitrat pentru unguri în maghiară.

 Leonce şi Lena şi Tompa Gabor
www.fnt.ro
Piesa, cum a fost piesa? Deosebită! A fost foarte greu să urmăreşti textul pe bandă, era mult text, fără care riscai să nu înţelegi acţiunea. Însă mare parte din acţiune nu se petrecea în ceea ce spuneau actorii, ci în chiar jocul lor... plin de semnificaţii, din care unele au rămas ascunse (pentru mine, cel puţin). Tratarea piesei purtând semnătura lui Tompa Gabor a fost una esenţialmente vizuală, senzaţia mea a fost că parcă ne uitam la o lume a păpuşilor care se dau mari, o lume a jucăriilor (stricate). Din care singurul care vedea ridicolul situaţiilor era amicul lui Leonce, cu un simţ al grotescului mai apropiat de ceea ce am numi azi normal; actor care de altfel a fost şi premiat cu Uniter pentru cel mai bun actor în rol secundar în 2010.

Mountainbikers de Timişoara la Bucureşti
www.fnt.ro
Apoi am dat fuga la o nocturnă la Odeon. Piesa s-a jucat în acea seară de două ori, noi vedeam a doua reprezentaţie, ceea ce cred că a fost destul de obositor pentru actori. Însă nicio clipă nu am bănuit puterea piesei, magia, oarecum, cu care am fost învăluiţi. Scenografia lui Dragoş Buhagiar a făcut ca spaţiul să fie folosit ingenios: la ambele capete ale scenei, care se afla în mijloc, iar spectatorii stăteau de o parte şi de alta a ei, fuseseră montate nişte rampe de genul celor folosite de bikerşi sau rolleri în parcuri. Nu fără semnificaţie! Personajele îşi aruncau parcă de la unul la altul pase, ca-ntr-un joc cu mingea. Pase sentimentale, pase de viaţă. Din când în când, personajele cădeau literalmente în faţa spectatorilor, pentru a da voie altor momente să se desfăşoare. Mi-a făcut efectiv impresia de spectacol greu, puternic, obositor pentru actori, însă „rewarding” pentru spectatori. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Chiar şi momentele în care cădeau parcă din cer (dintr-o imprimantă) lugubrele fotografii realizate în piesă de unul dintre personaje, un băiat "negru", gotic, erau alese special. (La ieşire mi-am aruncat ochii pe acele foi: erau chiar fotografii surprinse de aparatul actorului în reprezentaţii anterioare, nu erau foi goale pur şi simplu). O piesă excelentă!

 Felii de viaţă
www.fnt.ro
Seara de 2 noiembrie a fost seara „Feliilor” de la Sibiu. De data asta o piesă în limba română, o piesă special pentru Ofelia Popii, care de altfel a şi primit premiul Uniter anul trecut pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Un joc greu, un „one woman show” total, în care actriţa a schimbat haine, s-a reîncarnat în personaje, cu o versatilitate ieşită din comun. La un moment dat mă dusesem cu gândul Golum din Lord of the Rings, atât de ireală mi se părea schizofrenia jocului actoricesc de roluri! Un adevărat model pentru studenţii la actoriei pe care i-am văzut pe margine. Scenariul însă mi-a lăsat impresia de neterminat, de încropit special pentru această ocazie – ceea ce de fapt aşa şi era, şi oarecum sec, monologuri de suprafaţă care dau într-adevăr ocazia actriţei să-şi demonstreze talentul, şi cam atât.

Aşadar şi prin urmare, "FNT-ul meu" a fost cumva, de pe margine. Am ratat tot Cehovul, tot focusul Andrei Şerban, toate chestiile „importante”.
Însă la nivel personal, important este că am ajuns la FNT şi am văzut spectacole de excepţie, pe care nu cred că aş fi ajuns să le văd altfel.  

Iar data viitoare va fi mai bine, vorba grecului: deuteron ameinon!

(PS: pentru cronici profesioniste vedeţi, de exemplu, articolele apărute în Dilema pe tema FNT aici, sau aici, sau aici. )

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Odiseea popririi pe cont... și morala din fabule

Sorcova vesela - the new milestone