O piesă de-o vârstă cu fii-mea, după o carte (aproape) de-o vârstă cu mine



Aventurile lui Habarnam
, la Teatrul Odeon, după cartea cu acelaşi nume de Nicolai Nosov. Regia Alexandru Dabija, muzica originală Ada Milea, în rolul lui Habarnam Pavel Bartoş, în roluri de prichinduţe Cătălina Mustaţă, Dorina Lazăr, Rodica Mandache. Ne mai trebuiau şi alte argumente ca să alegem piesa? Deşi, am aflat ulterior, piesa nu e deloc recentă, dimpotrivă, a avut premiera cândva, la sfârşitul anului 2005.
Am ajuns  la Odeon cu entuziasmul unui copil, împreună cu copiii entuziasmaţi şi ei. Şi am găsit o piesă care nu numai că s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, dar le-a depăşit cu mult!
Piesa respiră Dabija şi Ada Milea prin toţi porii! Nebuniile lui Dabija, repetiţiile obsesive, rimele Adei Milea, ritmurile copilăroase şi totodată serioase... Originalitatea lui Dabija, inventivitatea Adei Milea...
Am văzut piesa şi în calitate de copilul care am fost, pe vremea când citeam cartea, şi în calitate de părinte, care reciteşte cartea copiilor lui.
Programul spectacolului
În prima calitate, mi-a plăcut cum actorii au dat viaţă personajelor, dând naştere unei lumi pe care mi-o imaginam doar. Adaptarea textului este foarte abil făcută, cu câteva chestii „catchy” scoase în relief, cum ar fi acel „Da’ muzicuţa sună ca naiba” pe care fetele mele îl recită zilele astea ca pe un leit-motiv.

În partea a doua, părintele din mine a văzut educaţionalul: prichindeii se ung cu iod – ca să doară, ca să simtă că au greşit, în vreme ce prichinduţele, cu miere – un fel de "best medicine is mother’s hug". Sau, dacă vreţi, controversa (mereu) actuală între tipul de educaţia bazat pe pedeapsă, pe "nu-l lua în braţe că se învaţă" şi cel bazat pe recompensă, pe "bebeluşi purtaţi", controverse gen între Căpraru şi Solther (dacă nu merg deja prea departe cu comparaţiile).

Ce mi-a plăcut mie, personal, ca părinte, cel mai mult la piesă? Mi-a plăcut lipsa oricăror aluzii obscene de care sunt pline unele dintre piesele pentru copii (sau poate am avut noi ghinion şi am dat mai ales de acele piese). Lipsa oricăror aluzii, de fapt, la prezentul contemporan – nici măcar talentul invocat de cei care trebuiau să-l înveţe pe Habarnam să picteze sau să cânte nu a fost o aluzie destul de puternică la emisiunea-concurs cu Bartoş la TV.

Apoi,  nu pot să scot din context textul: la vremea aceea, cu greu (dacă nu chiar deloc) găseai altceva în librării în afară de traduceri din limba rusă. Habarnam este una dintre cărţile considerate sigure pe-atunci, a trecut uşor de cenzură, cu prichindeii ei plecaţi cu balonul peste mări şi ţări.
Părerea copiilor mei la final – deşi piesa a durat mai bine de două ore, fetele au spus: „dar de ce s-a terminat aşa de repede???”

Trivia: Având noi locuri în primul rând, auzeam destul de bine comentariile actorilor între ei, atunci când i-am re-chemat la aplauze:  au fost miraţi de aplauzele prelungite – „ce-i asta, premieră?”, l-am auzit pe Bartoş.

sursa foto: fnt.ro
În paranteză fie spus – oare de la gogoşile lui Gogoaşă şi plăcintele prichinduţelor s-a îngrăşat aşa Pavel Bartoş, că l-am văzut pe net în poze de la primele reprezentanţii şi tind să cred că între timp i-au refăcut costumul cu o măsură mai mare.

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone