După ce au "pictat" Portret de copil şi Portret de şcolar (la care, recunosc cu regret că nu am participat cu fetele mele), Foto Union doreşte să scrie acum, alături de şi împreună cu Dacia Plant şi Asociaţia ROI, o Poveste cu îngeri. După cum mă anunţă Bogdana, iar eu vă anunţ pe voi, Povestea va fi spusă în fotografii, pentru care sunteţi invitaţi, cu mic cu mare, la pozat.
Redau mai jos şi comunicatul oficial în care găsiţi toate informaţiile necesare:
“Foto Union, Dacia Plant şi Asociaţia ROI vă invită în zilele de 24 şi 25 noiembrie 2012 la o sesiune publică de fotografie destinată copiilor cu vârste între 4 şi 14 ani. Tot ce aveţi de făcut este să veniţi la sediul Asociaţiei ROI (bld. Schitu Măgureanu nr. 45 – lângă Cişmigiu) sâmbătă sau duminică, oricând în intervalul orar 10.00-18.00. Pe lângă sesiunea foto destinată copiilor, vă aşteaptă numeroase alte surprize: ateliere de spus poveşti, ateliere pentru părinţi, cadouri din noua gamă de produse Îngeraşul de la Dacia Plant, spaţii de joacă. Participarea este gratuită.
Poveste cu îngeri face parte dintr-o serie de evenimente de amploare organizate de Dacia Plant împreună cu Asociaţia ROI şi Foto Union. Caravana Poveste cu Îngeri se va deplasa în perioada noiembrie-decembrie 2012 în numeroase grădiniţe din Bucureşti. Povestitori cu har vor aduce cu ei o minunată poveste – Îngeraşul venit din soare -, voie bună şi daruri de la Dacia Plant. Totodată, copilaşii vor fi fotografiaţi în ipostază de îngeraşi şi vor primi cadou fotografiile.
“Pentru că o poveste spusă cu har are potenţialul de a transforma o viaţă, Poveste cu Îngeri îşi propune să sădească în inimile copiilor seminţele încrederii, iubirii şi respectului faţă de viaţă, în toate formele ei”, spune Andreea Voroneanu, autoarea poveştii şi coordonatoarea proiectului.
Dacia Plant a lansat recent pe piaţă gama de produse Îngeraşul, special creată pentru copii. Sub aripile protectoare ale Îngeraşului, veţi regăsi şase produse speciale, 100% naturale, care nu conţin coloranţi, conservanţi, arome sau îndulcitori artificiali. În plus, toate au ca excipient fructoza, pentru a evita efectul negativ al zahărului. Din gama de produse Îngeraşul: siropul CREŞTE POFTA DE MÂNCARE, siropul IMUNOSTIMULENT, siropul DE TUSE, siropul MINERALE: CALCIU, MAGNEZIU, VITAMINA D3, siropul STIMULENT MENTAL, comprimate VITAMINIZANT.
www.daciaplant.ro
www.fotounion.ro
www.aroi.ro
Despre una, despre alta, ce mai facem, ce mai citim, sau ce gânduri mai gândim.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Stop joc
După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.
-
În vacanţa de după vacanţă am fost la munte. La munte era zăpadă. Multă şi frumoasă zăpadă. La munte se schiază. Roxana a făcut cunoştinţă c...
-
Venind în întâmpinarea celor care doresc să citească despre diversitatea acestor situaţii şi spre disperarea celor care nu înţeleg ce e cu c...
No comments:
Post a Comment