Era mai bine înainte?!

- Mami, când erai tu mică nu exista friptură de pui?
- Când eram eu mică nu existau multe! Credeţi că noi aveam aşa, la discreţie, de toate, cum aveţi voi azi?

Şi brusc se bagă o terţă persoană în discuţie: Ei, poate nu-ţi aminteşti tu, dar erau de toate. Carne pe alese, de pui, de vită şi de porc. De 18, de 25 şi de 30 de lei kilogramul, după calitate. Era hala plină la Obor! Şi puteai să îţi faci un concediu prin ONT cu 2.500 de lei o familie la cel mai bun hotel de la mare, cu trei mese incluse. Şi mergeam la restaurant în fiecare seară... şi cânta Dan Spătaru... Şi portocalele şi bananele umpleau galantarele, şi ce, astea sunt portocale ce ai tu aici? Atunci să vezi ce portocale frumoase erau! Şi puteai să laşi banii pentru sticla de lapte şi nu îi lua nimeni... Era lumea mai cinstită, erau oamenii mai buni... Şi aia, şi ailaltă...

Şi d-aia mă îmbolnăvesc eu de ficat! Că tac şi nu zic nimic. Doar am precizat că eu nu-mi amintesc nimic din toate astea, ci doar că după 1983-1985 nu mai era nimic prin magazine! Doar creveţi la cutie şi lapte condensat chinezesc.

Până când, la final (final pentru că am plecat eu, pentru că lecţia de istorie despre beneficiile comunismului ar fi continuat) a căzut cu aplomb aia cu "era mai bine atunci, ce să mai zicem!".

Da, sigur că era mai bine! Era foarte bine când ne jucam în părculeţul din spatele alimentarei - şi de ce tocmai acolo? ca să vedem când vine maşina de marfă. Nu ştiam ce "bagă", dar noi formam deja coada. Orice "băga" era binevenit, era necesar, duceam lipsă. Carne, unt, mălai... Nu conta, oricum nu aveam, oricum ne trebuia!

Şi era bine când mergeam la şcoală cu o sacoşă şi bani la mine, să fie, că nu se ştie niciodată când bagă mălai, de exemplu, şi poţi să cumpăr şi eu 2 kilograme, că doar atât se dădea, şi colega cu care eram mai cumpăra 2 kilograme pentru mine, că ei nu consumau atâta mălai, dar noi îl căram la ţară, de unde veneam cu pui, ouă şi brânză la schimb.

Era bine că am intrat într-o zi în aceeaşi alimentară aflată pe drumul de la şcoală acasă şi vânzătoarea nu a vrut să ne vândă carne, că cică suntem minore. Şi când a auzit mama, foc şi pară s-a făcut! A scos mâinile din rufele pe care le spăla, ne-a luat de câte o mână şi ne-a târât până în faţa vânzătoarei, unde ne-a lăsat în grija ei: "dacă nu le daţi carne pentru că sunt minore, să le creşteţi dvs până la majorat, şi vin eu atunci să le iau de aici!"

Era bine că erai controlată, femeie, la cabinetul fabricii sau trimisă la ginecolog să nu cumva să rateze ceauşescu o mândreţe de copil pe care ai fi putut să-l avortezi dacă nu te luau în evidenţă! Era bine că numai eu ştiu vreo duzină de femei care nu au mai putut avea copii după câte un avort făcut măcelăreşte, care de către cine a ştiut, cum a ştiut!

Era mai bine când ne opreau curentul aproape în fiecare seară, când nu aveai ce să vezi la televizor, când erai luat în băşcălie dacă aveai ceva mai multe clase decât trenul, când ne încălzeam la şcoală lipiţi de soba de teracotă cu gaze că ne mai rugam de femeia de serviciu să o mai lase încă 5 minute pornită, chiar dacă are ordin s-o oprească...

Era mai bine când erai scoasă la raport şi făcută de ruşine, femeie în toată firea, că nu ai respectat planul partidului, tovarăşă!

...Că m-am şi enervat acum!
Şi aveam doar 14 ani în 1989!