Wednesday, November 20, 2013

Bun venit pe lume!

La noi în ţară, un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore! Şocant, nu-i aşa?

Tot la noi în ţară, un sfert din femeile însărcinate vin la medic doar atunci când nasc, un număr destul de mare de femei vin o singură dată pe parcursul sarcinii. Femeile preocupate de sarcină şi naştere reprezintă o minoritate, nu aceasta este imaginea în România, ci cea care le înfăţişează pe femei la medic rar şi haotic. Aceasta ar putea fi una dintre cauzele mortalităţii infantile.

La noi în ţară, există un mare deficit de personal medical în sistemul de sănătate, asistentele nu sunt suficiente şi sunt prost plătite, moaşelor nu le este pe deplin recunoscut statutul etc. Aceasta ar putea fi o altă cauză a mortalităţii infantile.

Dar cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor este naşterea prematură, determinând, potrivit statisticilor, mai mult de un milion de decese la nivel mondial. Cauzele incidenţei prematurităţii nu sunt cunoscute. Se cunoaşte însă faptul că, dintre aceşti bebeluşi, 75% ar putea fi salvaţi cu ajutorul echipamentelor performante.


Acestea au fost o parte din concluziile discuţiilor în cadrul întâlnirii între Salvaţi copiii şi mămicile bloggeriţe la Maternitatea Cantacuzino săptămâna trecută.

Campania "Bun venit pe lume", iniţiată de Salvaţi copiii doreşte pe de o parte să facă cunoscute riscurile la care se supun, pe ele însele şi sarcina, femeile care nu vin la medic, să le conştientizeze, să informeze; iar pe de altă parte, să strângă fonduri cu care să doteze maternităţi.

Diferenţa dintre un copil născut prematur care supravieţuieşte şi unul care moare stă deseori în rapiditatea cu care prematurul este pus la incubator, acest uter extern; constă chiar în disponibilitatea acestor incubatoare în spital, în existenţa acestora. De aceea, această campanie urmăreşte strângerea de fonduri pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternităţi, pentru a ajuta astfel la prevenirea mortalităţii infantile. Campania este la a doua ediţie, la prima fiind dotate cu incubatoare 15 maternităţi.

Donaţiile se pot face fie prin SMS la 8833; fie prin "achiziţionarea" simbolică a unui body. Pe site-ul Salvaţi copiii au fost "atârnate" pe umeraşe 1900 de body-uri, cifră simbolică, egală cu numărul de copii care au murit în anul 2011; fiecare body simbolizează astfel un bebeluş care nu a mai apucat să îl folosească.

Campania "Bun venit pe lume" se desfăşoară în perioada 18 octombrie 2013 - 15 ianuarie 2014. Şi tu poţi scădea numărul copiilor care mor în România.


La finalul evenimentului la care am participat, am personalizat şi eu un body pentru susţinerea campaniei, cu ajutorul Anei Maria de la Ilik'Art. Am vrut să desenez modelele decorative ale unei ii tradiţionale româneşti (parţial, şi pentru că am în minte ideea că mediul rural cunoaşte mai bine fenomenul mortalităţii infantile).

Vă invit să personalizaţi şi voi, virtual, pe www.salvaticopiii.ro/bunvenitpelume, un body pe care să îl luaţi acasă. Veţi găsi acolo descrisă procedura de donaţie online şi veţi putea reduce numărul bebeluşilor care mor înainte de 1 an.

2 comments:

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.