Meseria e brăţară de aur, bătută-n karate de dezvoltarea personală şi reorientarea profesională

Prea desfac firul în patru, prea sunt atentă la toate nuanţele cuvintelor celor din jur, prea taxez, sunt cârcotaşă, da, dar atentă la folosirea cât mai corectă şi concisă a cuvintelor. Şi cuvintele vorbite, proununţate în lungi conversaţii sau digresiuni pe marginea ceştii de cafea (şi nu numai), dar mai ales cuvinte scrise.

Ca pe nişte moaşte le respect pe ele, cuvintele; ca pe cei mai aprigi duşmani îi percep pe "decât" în propoziţii afirmative - asta mai ales "audio", sau virgula între subiect şi predicat - asta mai ales "scris".

Când scriu ceva, nu doar arunc cuvintele pe hartie, ci recitesc şi reformulez de cele mai multe ori, chiar dacă e vorba de un simplu email de răspuns la o ofertă. Cuvintele au o mare putere, semnificaţiile lor nu trebuie trecute prea uşor cu vederea.

Când traduc literatură, mă muncesc să găsesc acel cuvânt, acea expresie potrivită să transfere în limba română un sens anume pe care văd eu că l-a dorit autorul de limbă engleză. Sau invers. Nu cred foarte mult în "traduttore traditore", adică acea teorie potrivit căreia traducătorul mereu trădează fie limba din care traduce, pentru cea în care traduce, fie invers, fie pe amândouă. Eu consider că eşti dator să găseşti cea mai bună, potrivită soluţie lingvistică.

Aşadar, se pare că liceul cu profil uman ales, facultatea de filologie clasică, profesiile - practicate uneori în paralel şi deodată - de secretar general de redacţie, corector, redactor de carte, jurnalist IT, traducător de literatură, coordonator de conferinţe - nu au fost alegeri "aberante", în sensul etimologic al cuvântului latinesc (ab + errare, a se abate de la calea cea dreaptă, de la cărarea potrivită fiecăruia). Dimpotrivă, se pare că am mers "pe calea care mi se potrivea".

Se pare - adică, potrivit rezultatului unui mic test pe care l-am parcurs în cadrul unui eveniment de săptămâna trecută. Sunt, aşadar, tipul "auditiv" - conform acelui test. Iniţial am pufnit: eu? care am o jenă viscerală să pun mâna pe telefon? Însă denumirea de "auditiv", am aflat, se referea la caracteristici precum aprecierea pentru cuvinte, talentul pentru limbi străine, comunicare. Aşadar, rezultatul testului spune că mie mi se potrivesc meserii precum cea de poet, scriitor, jurnalist, profesor, traducător, dar poate şi profesii legate de muzică. Şi poate nu aş fi crezut rezultatul testului dacă nu l-aş fi comparat şi cu celelalte tipuri (Toma necredinciosul ce sunt, am cerut Gabrielei după conferinţă toate tipurile şi le-am comparat, celelalte sunt complet excluse la mine!). Şi mai ales, poate nu aş fi crezut dacă nu aş simţi o mare satisfacţie ori de câte ori scriu, traduc, corectez... şi asemenea.


Testul acesta despre care vă spun se petrecea... Păi să tot fie mai bine de o săptămână de-atunci - dar ce este timpul, în ziua de azi, altceva decât o convenţie? - de când am onorat invitaţia Anei - Mămica Urbană de a participa la un eveniment-discuţie despre dezvoltare personală, pasiuni, profesii şi educaţie. Totul, în atmosfera extrem de plăcută şi familiară a librăriei Humanitas Cişmigiu.

Discuţia a fost condusă de Gabriela Maalouf, specialist în dezvoltare personală şi fondatoare a Pro Education Academy. Cursurile propuse de Academie sunt din sfera orientării personale şi profesionale, pentru a-i ajuta pe cei care doresc să-şi atingă potenţialul maxim, să transforme un hobby într-o profesie, de exemplu. Dar Academia propune şi cursuri şi ateliere de parenting personalizat şi programare neurolingvistică (NLP) - din sfera NLP face parte şi testul propus de Gabriela.

Personal mi s-a părut extrem de utilă perspectiva oferită de Gabriela Maalouf asupra încă unui aspect din viaţa noastră de părinţi care ducem copiii la cât mai multe cursuri, la toate, dacă s-ar putea: să facă şi înot, şi arte marţiale, atletism, baschet şi şah, să facă şi actorie, pictură, pian, chitară, engleză şi germană... Dar tu, copile, tu ce vrei să faci? Asta îl întrebăm pe copil? Aceste tipuri din NLP (auditiv, vizual, kinestezic) pot scoate la iveală că unui copil i se potrivesc mai mult activităţile ce necesită îndemânare, în vreme ce altul e mai energic şi sportiv - şi tot aşa. Desigur, începem prin a-l duce la mai multe, ca să vedem ce i se potriveşte, dar nu trebuie insistat dacă vedem că el nu are nicio treabă cu asta. Sigur va avea cu altele! "Trebuie să ne echilibrăm pe noi şi pe ei, pe copii", a subliniat Gabriela, arătând că la cursurile de dezvoltare personală se învaţă diverse tehnici de echilibrare.


La evenimentul pentru mămicile bloggeriţe au mai luat parte Elena Platon, manager al restaurantului BeautyFood (stânga, în fotografia de mai sus) - de la care am înţeles că cel mai important atunci când ai o idee de afaceri este curajul. Entuziasmul nu prea se toceşte cu timpul, dacă faci ceea ce-ţi place. Tot ce ai nevoie atunci când doreşti să-ţi urmezi o pasiune este curajul - a subliniat Elena Platon. E nevoie şi de banii necesari demarării afacerii respective, dar aceştia pot fi şi împrumutaţi.

Ce se întâmplă când mamele descoperă că vor să facă (şi) altceva? Croşetează, fac brioşe, înşiră mărgeluţe, fac brăţări sau cercei... Unele au şi un alt job, pe care îl practică în paralel sau la care se întorc după perioada de maternitate, altele se ocupă doar de pasiunea pe care au descoperit-o atunci când maternitatea le-a oferit răgazul introspecţiei. Am aflat de la Elena Gorun, preşedinta Asociaţiei Work at Home Moms (Mame care lucrează de acasă) (în dreapta, în fotografia de mai sus). Pot ele să se întreţină din ceea ce lucrează acasă? Din circa 500 de mame din mediul urban care fac parte din această asociaţie, doar 10-15 chiar se susţin financiar din activitatea pe care o au. Restul nu reuşesc (încă) să iasă din "piaţa caldă" a rudelor, familiei, micilor atenţii făcute pentru familie.

Dar există speranţă! Cursurile de dezvoltare personală şi reorientare profesională ne pot ajuta să ne descoperim talente ascunse, sau de ce nu ne place la muncă, sau ce am putea face cu abilităţile pe care le avem, abilităţi pe care uneori nici nu ni le bănuim.

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone