Puterea relaţiilor. Călătoria de la vină către vulnerabilitate şi vindecare - prima parte

Începe conferinţa. Transmitem în direct câteva idei surprinse pe parcurs.

Otilia şi Gaspar sunt actori pe scena din faţa noastră, pentru următoarele ore.

Relaţiile reprezintă cea mai importantă resursă din viaţa noastră.

Otilia începe cu o poveste despre ea însăşi, mică.

Ruşinea - nu ne naştem cu ea, pentru că nu ne ajută să supravieţuim. Ci ne este indusă de cei mai mari. Iar noi îi ascultăm de teama de a nu pierde iubirea părinţilor.
Ruşine să facem în scutece, ruşine de propriile sentimente (de gelozie, de exemplu), ruşine de propriul corp...

Gaspar prezintă lucrurile din perspectiva profesionistă: ruşinea şi vina se hrănesc din faptul că sunt ascunse. Metafora bumerangului - cu cât încerc mai mult să ascund ceva, cu atât mai mult le simţim şi ne afectează.
"Ruşinea alungă preţuirea de sine, convingându-ne că asumarea poveştii noastre îi face pe ceilalţi oameni să gândească urât despre noi. Este o sursă inepuizabilă de auto-critică şi respingere de sine".
Gaspar Gyorgy mai spune:
Ruşinea corodează atât relaţiile cu ceilalţi, cât şi cu noi înşine.
Ajung la momentul în care cred că emoţiile voastre sunt responsabilitatea mea, Rezultatul: vină.
Iese la suprafaţă sinele meu rău, şi atunci mă supăr că nu vedeţi şi sinele meu real, ceea ce am eu frumos. Însă evident atunci când greşim, ceilalţi nu vor vedea decât partea negativă. De ce? Pentru că e mult mai confortabil să vedem la alţii ce e rău, nu la noi!
"Ruşinea şi frica merg mână în mână - ne temem că oamenii nu pr să ne mai placă dacă vor descoperi adevărul despre noi, despre trecutul nostru, depre convingerile noastre, dificultăţile prin care trecem"
Critica este o formă de ruşinare. Un gest de cruzime foarte confortabil şi ieftin. Însă dincolo de asta, nu ajută la nimic!
Un mare adevăr legat de ruşine este că aceasta există de când există relaţii umane. Şi la fel de adevărat este că tuturor ne este greu să vorbim despre asta. Şi al treilea mare adevăr este că dacă vrem să facem ceva cu asta, e bine să o punem în cuvinte.

Creierul omului nu face diferenţa între o rană fizică şi una spirituală, se activează acelaşi centru al durerii.

Otilia preia microfonul ca să ne povestească despre ruşinea la femei.

Ruşinea prin ochii unei femei...Dacă vrei să ruşinezi o femeie, spune-i că:1. Nu arată bine.2. Nu este o mamă bună.3. Nu este vorbită de bine de către cei din jur.
Legat de frumuseţe, de aspect fizic - ceea ce se consideră frumos la o femeie diferă de la o cultură la alta, de la o generaţie la alta. Important este ideea că nicio fetiţă nu se naşte cu a fi frumoasă sau urâtă sau grasă sau slabă etc. Ci toate acestea îi apar atunci când i se fac remarci de tot felul, legate de aspectul fizic (bulănaşe, slăbuţică etc.)

Al doilea subiect de ruşinare la femei - legat de aspectele materne: cum naşti, dacă îi alăptezi sau nu etc etc. Toate acele Mom Wars!

Legat de sexualitate - ruşinea legată de corpul nostru în momentele intime se datorează faptului că nu am fost lăsaţi să ne împrietenim cu corpul nostru, copii fiind.
Abuzurile sexuale - traumatic este că am ţinut totul secret, din ruşine, am crezut am noi am făcut ceva ceva greşit.

Furia - este bună pentru că ajută să ne revoltăm pentru ce ni se întâmplă nouă sau altora rău. Dar nu reprimată, ci asumată.

Concluzie - noi, femeile, trebuie să avem curajul să ne recăpătăm puterea.
Trebuie să rescriem feminitatea.

Michael Thompson, într-un filmuleţ, face trecerea spre prezentarea lui Gaspar referitoare la Ruşnea la bărbaţi.
Cum arată ruşinea unui bărbat...
Ruşinea ne transmite zgomotos mesajul că "nu suntem suficient de buni", iar bărbaţii trăiesc asta atunci când se confruntă cu un eşec.
"Ruşinea ascunsă" doare la fel de tare ca "ruşinea verbalizată", diferenţa este că odată pusă în cuvinte, aceasta îşi pierde puterea.
Bărbaţii simt mai tare ruşinea legat de un eşec profesional, spune Gaspar. Bărbaţii mai simt eşec atunci când au un eşec legat de relaţia lor, de căsnicie etc. Legat de ruşine este vina. Dar aceasta ajută, că ne poate scoate din stare, pot înţelege că am greşit, că am avut o zi proastă, şi să ies din asta.
Concluzie - Bărbaţii se ruşinează atunci când par slabi. Trebuie să fim puternici, dar să nu plângem. Să fim un munte de testosteron, dar sensibili la dorinţele partenerei.

Promovăm vulnerabilitatea, dar nu ne place. Un bărbat căzut trezeşte dezgust, nu milă. Însă promovăm vulnerabilitatea de a cădea, şi a te ridica, asta e calea!

Ne ruşinăm şi atunci când seuntem lăudaţi. Pentru că noi vrem să fim bărbatul care nu a fost tata!

Gaspar prezintă momente ruşinoase din copilăria sa, îşi pune viaţa pe tapet de manieră incredibilă şi impresionantă! Acceptare!
Acceptarea momentelor din copilărie este dificilă.
Dacă ne acoperim ruşinea (şi emoţiile, în general) nu înseamnă că ele nu există.
Da, sunt imperfect şi vulnerabil, iar uneori mă tem, dar asta nu schimbă cu nimic adevărul că sunt şi demn de iubit, acceptabil în societate.
Nu ne putem trăi viaţa fără să-i dezamăgim uneori pe cei din jur,
Curajul nu înseamnă să stau în spate şi să fac pe perfectul, ci să pot să vorbesc despre mine, de unde am venit şi unde am ajuns, cum mi-am acceptat emoţiile.
Perfecţionismul este păgubos la părinţi. Dar şi curajul este contagios.

Pauză de cafea!

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone