My first (Tiramisu), the last (day of 2011), my everything (for you)


So... toată lumea face lapte de pasăre, torturi şi alte dulcegării. Aşa că am încercat şi eu un "first" în ultima zi a anului. Mai ales că am mâncat la o mătuşă acum câteva zile un tiramisu de mare excepţie şi m-a convins că nu se face greu - ceea ce e un imbold important pentru mine. Am găsit o reţetă, am adunat (graţie soţului hărnicuţ şi shopping-uitor) ingredientele pe masa din bucătărie şi am purces la treabă.

"Decât că" (paranteză - declar această pseudo-expresie obsesia lingvistică a anului 2011!!! Prea multă lume foloseşte incorect limba română!) Dar soţul n-a găsit 12-16 pişcoturi, ci doar la pungi de 50 de buc. "Decât că" oricum nu am o tavă mică în care să intre un tiramisu de 16 pişcoturi, deci câte 8 pe "etaj", ci am doar o tavă atât de mare, încât cele 50 de pişcoturi abia au ajuns. "Decât că" la fel a fost situaţia şi cu celelalte ingrediente, şi am procedat la fel, adică a trebuit să suplimentez, să improvizez (maestru al improvizaţiei mă fac când o să fiu mare!).

Ingrediente:
Aşa că am folosit 50 de pişcoturi, care au înghiţit de două ori mai multă cafea (deci 2 căni mari de cafea tare), crema am făcut-o din 6 ouă, aproape 500 grame brânză (pe care din nou am improvizat-o, din păcate nu am găsit mascarpone şi am făcut din brânză de vaci dulce frecată bine cu un pic de frişcă şi cu zahăr pudră), şi cam o jumătate de cană de zahăr. Plus vreo 8 linguri de coniac, plus cacao pentru pudrat.

Mod de preparare:
Am bătut albuşurile spumă, am adăugat gălbenuşurile pe care le frecasem cu zahăr, apoi crema de brânză şi am dat-o la rece. Pişcoturile le-am înmuiat puţin în cafeaua cu coniac şi le-am aşezat în tavă. Am pudrat cu cacao, am pus jumătate din cremă, am repetat operaţiunea şi la sfârşit am pudrat cu cacao. Am dat la rece, unde se găseşte şi acum, as we speak.

Întrebarea mea este: o fi bun? Ce am greşit? Să mă risc să servesc lumea cu "chestia asta"?

La final, vă las să criticaţi rezultatul final, aşa cum se prezintă acum în tavă (dacă nu uit şi dacă nu arunc cu totul produsul după răcire, poate pun şi nişte poze "de farfurie").
Şi mai ales, vă las în compania melodiei care mi-a răsunat în urechi obsedant pe tot parcursul meu cofetăresc din ultimele ore şi care mi-a inspirat până la urmă titlul postului de faţă.
(Altă paranteză: poate cineva să mă înveţe cum să pun altfel un video decât aşa, cu link? Adică eu aş vrea cu preview, nu se poate în wordpress?
Na, că am scos şi de-o "rezoluţie" pentru 2012, deşi mă feream de genul ăsta de posturi cu retrospective de final de an şi planuri pentru viitor:  totuşi, în 2012 aş vrea să învăţ cum se pune un video pe blog! Hahaha!! - Later edit: n-am învăţat! M-am mutat înapoi pe vechiul blog, şi acolo tot n-am învăţat să pun un video!)

La mulţi ani! Să ne vedem-citim-auzim cu bine în 2012!

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone