Restanţe, faianţe şi 3D-uri


Olelei, aproape că se făcu luna de când nu mai dădui cu pixu' p-aci.

Ce făcui, ce nu făcui, iote că nu reuşii să mai scriu niciun rânduleţ. Nu-i vorbă, că nici acum n-am timp de asta, dar un pic de scuze pentru onor cititori tre' să aduc. Asta până se face iar luna, cred...

Că nu vă spusei, mă apucai de lucru. Adicătălea, cum ar veni, nu mi-era mie bine acasă, că ajunsesem să merg şi de 2-3 ori pe săptămână la bazin şi sală, sau ascultam relaxată din fotoliu teatru radiofonic la boxe, sau citeam literatură zi de toamnă până-n seară, ba mai mult, vai mie, îmi reluasem studiul limbii greceşti de atât de multe ori abandonat!

Dar nu, mie nu mi-era de-ajuns! Eu mă vedeam că ajung tot mai mult o anexă a casei, că pe lângă cele trebi lesnicioase şi plăcute, mai veneau şi gătitul, curăţitul, călcatul şi etceteraul.

Aşa că doar aplicai la un anunţ pe BestJobs şi pac! În prima mea zi de muncă la revista de design şi lifestyle, când dădui să-mi citesc mailurile, mai găsii încă două joburi, unul cu totul neaşteptat, dar drag şi acceptat din prima, altul la care aplicasem mai demult, fusesem acceptată, dar era pe comenzi şi deja nu mai speram să primesc vreuna.

Ei, şi iote cum din anexa casei am ajuns, literalmente peste noapte, să am 3 joburi! Şi chiar acum, în plin sezon de alergături după ţinute pentru petreceri şi serbări, după cadouri pentru copii, doamne şi prieteni şi etc. Joburi şi alergături pe lângă care au rămas şi treburile "de casă", nu s-au returnat nimănui alea.

Cum s-ar zice, ai grjă ce-ţi doreşti...

În alt sens, am reuşit să mai încheiem un capitol din odiseea construcţiei casei, cumpăratul de placări pentru pereţii băilor, că de montat, mai durează.

Roxana pe tiroliana
Ilinca mănâncă biscuiţi
Mami, sus ancora: vânt din pupa!
Ieri, de sfântu Nicolae, le-am luat pe fete de câte-o aripă, şi în loc de grădi, le-am cărat pe la: coafor că le crescuse părul în toate direcţiile cardinale, McDonalds şi film că nu le dusesem la Mac de secole, iar la film la cinema doar pe Roxi o singură dată, şi dacă tot actualizez permanent Ghidul cultural al copiilor, zic, hai să fac şi testare pe pielea noastră (sic!). Plus, taxiul, plimbat prin mall... în total, cam toată ziua de ieri.

Da' ce vroiam eu să spun despre ieri: despre 3D-ul de la Ştrumfi. Lasă că am fost singure în toată sala, de ne-am permis să ne alegem ce locuri am vrut, să râdem şi să vorbim între noi în voie! Dar mi-au rupt ochii şi capul ochelarii ăia, frate! Deci pe la jumătatea filmului i-am scos şi ne-am mai uitat şi uni-dimensional, că la 3D deja ameţisem de zici că fumasem un pachet de ţigări sudate una de la alta!
Şi pe drum reflexam eu aşa: oare nu se mai fac filme în mai puţine dimensiuni? că 3D-ul ăsta e criminal! Asta o fi direcţia, nene, tendinţa de piaţă: nu mai contează (atât de mult) povestea, mesajul, ci doar senzaţia. Senzaţia de real, emoţia că le poţi atinge aproape pe creaturile mititele şi albăstrui.

Cică a apărut şi 4D, cu senzaţii olfactive, şi la cât de des (adică la 2-3 ani) mergem noi într-o sală de cinema, am toate şansele ca la următorul film să fie deja chestie uzuală!

Atât pentru azi. Şi nişte poze recente cu partea mai plimbăreaţă a familiei.




Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Odiseea popririi pe cont... și morala din fabule

Sorcova vesela - the new milestone