Nu vreau să-mi i-au!

Un vânzător de jucării s-a gândit că dacă tot vine vara, să ne l-uăm jucăriile afară. Decât că nu vorbeşte gramaticeşte româneşte.
I-aţi jucăriile? Cine, tu ia jucăriile tale, deci ia-ţi jucăriile şi umblă!
I-aţi văzut cum au scris? - pe cine? pe ei-i!, plus verbul a vedea, la perfect compus, persoana a doua plural, voi aţi văzut, pe ei.
I-aţi spune că a greşit? - cui? lui-i!, plus verbul a spune la condiţional optativ, persoana a doua plural, voi aţi spune, lui.

Eu, una, aşa am învăţat. Dar pe vremea mea, maică, se vorbea frumos, nu aşa... cu liniuţe aruncate aiurea-n newslettere!

Şi acum câteva zile, mergând cu copiii de mână pe stradă (sau pe trotuar, ca să fiu mai exactă), aud în spatele nostru pe o fetiţă conjugând un verb la câteva timpuri verbale. În limba română. O voce de adult aproba de zor greşelile pe care ea le spunea. De genul, "am plecat este perfect simplu, plecasem - perfect compus, plecam - mai mult ca perfect". Şi tot aşa. Nici măcar unul nu l-a nimerit.

Cu urechea zgâriată, mă întorc să văd care e sursa conjugării eronate, şi văd că fetiţa avea vreo 8-9-10 ani (sincer, nu ştiu în ce clasă "se fac" timpurile verbului, dar parcă pe nepotul de clasa a doua nu l-am auzit încă de astea). Iar adultul era o bunicuţă, slash, bonă.

Care, după părerea mea umilă de părinte care încă nu am copil la şcoală, dar ne pregătim de zor pentru la toamnă, ar fi trebuit să o îndrume spre un ajutor mai specializat în rezolvarea unor probleme care o depăşesc, nicidecum să o aprobe, să îi dea falsa senzaţie că uite, ce bine am reţinut şi învăţat!


Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Odiseea popririi pe cont... și morala din fabule

Sorcova vesela - the new milestone