Tuesday, September 15, 2015

Fericirea e atunci când...

E seară, sunt la bucătărie şi pregătesc cina. Pornesc radioul din bucătărie, care stă pe programele Radio România, acum Muzical și am noroc: se transmite unul dintre concertele de la Festivalul George Enescu. Este chiar cel pe care am avut plăcerea să îl văd în sala Ateneului vineri, 11 septembrie, împreună cu o prietenă. Ce bucurie a fost să ascult viorile, pianul, harpa... O senzaţie inconfundabilă ţi-o dă muzica, Dvorjak și Brahms în interpretarea unei orchestre din Berlin, dirijate de Horia Andreescu.

Şi mă gândesc imediat la evenimentul despre care tocmai am aflat - unul pe teme de fericire - susţinut în ţara noastră de Eiji Han Shimizu. Până în momentul în care am aflat de acest eveniment nici nu auzisem de numele acestuia, recunosc. Un specialist în Fericire. Hmm! 
Apoi de curiozitate am vizionat pe Internet filmul despre Fericire realizat de el şi am vrut să vă împărtăşesc şi vouă din frumosul pe care l-am trăit când am văzut filmul.


Asociația Inițiativa pentru Fericire, primul ONG românesc care are ca obiectiv creșterea nivelului de fericire în comunitățile din România, organizează pe 22 și 23 septembrie workshop-ul Managing Happiness and Resilience cu Eiji Han Shimizu. 

Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii organizatori, Eiji Han Shimizu este trainer certificat Search Inside Yourself, Google based company și specializat în psihologie pozitivă prin cel mai bun program la nivel mondial numit Masters of Applied Positive Psychology de la University of Pennsylvania, scriitor și producătorul Happy Movie. Eiji a mai fost prezent în România la Conferința despre Fericire în anul 2013, unde a susținut cel mai îndrăgit workshop din cadrul evenimentului.

Pe scurt, Eiji pare un om tare fain, care îmbină în mod creativ spiritualitatea cu știința. Va fi interesant să îl ascult, mai ales că în ultima vreme mă pasionează ideea de parenting conștient/mindful parenting. (În paranteză fie spus, se pare nici nu e nevoie să caut eu cărţi în domeniu, că mă caută ele pe mine, acum chiar una de acest fel am în lucru pentru traducere, împreună cu editura la care colaborez acum).

Pentru a putea participa cât mai multă lume la evenimentul din 22 şi 23 septembrie, preţul este unul accesibil (90 de lei pentru o zi și 160 de lei pentru ambele zile (preț întreg). 
Voi, cititorii B24KIDS puteţi beneficia de o reducere de 10% dacă folosiţi la înscriere codul de reducere B24KIDS.

Programul evenimentului cuprinde:

Modul I - 22 septembrie - Abilităţi intra-personale pentru reducerea stresului. Învaţă să te conectezi la mintea şi corpul tău.
- Mindfulness
- Rezistenţă emoţională
- Optimism

Modul II - 23 septembrie - Abilităţi inter-personale pentru reducerea stresului. Învaţă să te conectezi la ceilalţi şi la mediu:
- Compasiune
- Recunoştinţă
- Misiune personală

Mai multe detalii puteţi obţine pe site aici sau direct de la organizatori, persoană de contact Andreea Gospodariu, email andreea.gospodariu@ipf.ro.

Ne vedem acolo să aflăm care-i treaba cu fericirea :)

No comments:

Post a Comment

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici. Ne vedem pe ancailie.ro, dacă mai vreți să mă citiți, anyone. :)