Depresia iubeşte femeile

Nu vreau să practic sportul ăsta naţional care se numeşte "datul cu părerea". Însă astăzi am citit opinia lui Cărtărescu, acest bard care a descifrat de ce iubim femeile. El vede în moartea M.M. drama unei femei, pur şi simplu, a unei femei şi mame neînţelese. A unei femei care cel mai probabil a suferit o depresie post-partum care, nedetectată şi netratată, a dus la acest sfârşit tragic şi dureros.

Dac-o fi aşa sau nu, oricum, preocupările mele (plăpânde) privind depresia post-partum nu mi se mai par chiar o pierdere de vreme. Scriam şi eu aici, pe 28 iunie, despre genul de depresie post-partum pe care am experimentat-o. Sau oricum, despre bucăţica pe care sunt în stare s-o recunosc. Pentru că, în realitate, lucrurile n-au stat chiar aşa glumeţ. Dar cum spuneam, totul e bine când se termină cu bine.

Iar mai recent am dat (prin puzderia de cărţi pe care le deţin în format digital) de o carte care se numeşte "Postpartum depression for Dummies". Şi cum intenţionam să vă împărtăşesc şi să comentăm, chiar şi şcolăreşte, ca nişte "dummies", ideile principale, aştept să avansez cu lectura ca să avem material de studiu.

Comments

  1. Am citit acum postarea ta despre depresia post partum... cred ca a fost ingrozitor, in ciuda felului glumet in care ai redat-o ACUM... Pupam.

    ReplyDelete
  2. Iubirea depresivului e mare și impresionantă. Poate ajunge până la stadiul în care să crezi că te-a lovit paradisul între ochi:)) Persoanele cu nuanțe depresive au o capacitate mare de a iubi, de a empatiza cu celălalt și de a se dărui în cuplu. Eee.....sună bine, nu?
    Păi normal că sună bine......să îți facă toate poftele, lasă mereu de la sine numai să fie bine, să fie mereu cu un pas înaintea ta la orice ți-ai dori. Ce să mai.... minunăție domle....simți că te completează, că se identifică complet cu tine, că știe mereu ce vrei .....și cum să nu te simți bine când vezi că ești atât de important/ă? Ăsta este marele as din mâneca depresivului: datorită puterii lui mari de empatie se identifică foarte mult cu partenerul, se uită pe sine și își trece pe primul plan partenerul/partenera. Identificarea cu celălalt se poate duce foarte până la a avea aceleași gusturi, aceleași păreri, fără să vrea urmărește să devină una cu celălalt. Menționez că vorbesc despre personalități cu tendințe depresive în personalitatea lor și nu de cazuri clinice, de depresii majore.

    ReplyDelete
  3. Să revenim la "iubitorul" nostru. Păi el îți oferă acolo frumos în relație tot ce trebuie ca tu să stai confortabil și să nu ai de ce să pleci pentru că dacă pleci.........aici e problema.....că dacă pleci se declanșează de fapt frica lui cea mai mare: și anume aceea de a rămâne singur, pentru că atunci vine și depresia. Atunci trebuie să fie pe picioarele lui, nu are cui să i se ofere și pentru el asta e devastator.

    ReplyDelete
  4. Cu cât tendințele depresive sunt mai accentuate cu atât mai mult individul va simți o nevoie de apropiere mai mare. Dezavantajul acestei apropieri excesive este acela că fiecare are nevoie într-o relație de un spațiu propriu pentru a se putea dezvolta individual. Personalitățile depresive încalcă de multe ori acest spatiu vital al celuilalt pentru a-l ține cât mai aproape tocmai din frica de care vorbeam mai sus. Dar sigur că atâta timp cât ne convine confortul oferit de depresiv se duce naibii pentru o perioada nevoia de spațiu individual(cel puțin pentru o perioadă că după un timp devine ușor agasant). Acum să fim serioși.....cui nu îi convine să stea în "puf" să fie tratat/ă cu atenție, să simtă că este protejat mereu. Și vai ce frumos și ce minunat e să vezi ce grijă iți poartă.....sub aceasta ascunzându-se dorința de dominare a depresivului care crede că astfel va evita separarea.
    De cele mai multe ori se instalează o comoditate în relație pentru că vezi că orice ai face .....depresivul tot te iubește, nu contează cum te porți(devine foarte comod să știi că nu mai trebuie neapărat să te porti "drăguț" cu celălalt și se cade foarte ușor aici în nesimțire-mă refer la celălalt)....depresivul va fi agățat de tine pentru a-și evita frica lui de pierdere. Cu cât va simți respingere mai mare din partea partenerului, cu atât mai mult depresivul se va purta mai frumos crezând că nu a facut suficient.

    ReplyDelete
  5. Aici intervine "constrângerea" lui asupra partenerului.....iar acesta începe să se simtă sufocat și uite așa apar de multe ori reacțiile inconștiente ale partenerului contra sufocării din partea depresivului: începe să se poarte urât, să il respingă. În ultimă instanță, dacă desparțirea devine inevitabilă, recurge la ultimele soluții: e uite asa din senin se poate îmbolnăvi...și atunci tu, o persoană mărinimoasă nu ai cum domle...nu te lasă inima să îi mai dai flit în momentele astea grele persoanei care ți-a purtat de grijă, care te-a iubit așa de mult. Poate recurge și la șantaj emoțional: dacă începe să amenințe cu suicidul spunând că nu poate trăi fără tine.... tu, persoana minunată, nu poți trăi cu povara asta pe umeri.Și uite cum pierde depresivul respectul celorlalți.......pentru că el are o stimă de sine scăzută și la urma urmei cum și-ar dori el să îl respecte ceilalți dacă el nu se respectă suficient pe el însuși ca persoană? După cum spuneam și la începutul postului, capacitatea lui mare de a iubi și de a se dărui îl face un partener ideal de foarte multe ori, dar condiția este să fie echilibrat ca persoană, să trăiască o relație autentică, fără accente depresive mari care să ducă spre patologie. Așadar....vă urez succes în căutarea depresivului ideal!

    ReplyDelete
  6. Omu' tânăr e om nebun!
    Ha ha, da........știu, e maximă vorba asta. Am auzit-o de la un domn trecut de prima tinerețe și m-a distrat foarte tare. El spunea asta în contextul realațiilor de cuplu, al modului de relaționare dintre oameni. După ce am auzit această vorbă, am observat un lucru spus de foarte mulți oameni trecuți de prima tinerețe legat de partenerul de viață actual sau când sunt în căutarea acestuia: la vârsta asta...... nu mai stăm sa ne certăm. Și chiar nu se mai ceartă la fel de des oamenii după ce trec de o vârstă!

    E, și uite așa ajungem foarte simplu la concluzia domnului: omu' tânăr e om nebun, asta-i clar!

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone