Mala education. Despre tantrumurile copiilor altora. Post cu iz de bârfă

Am asistat involuntar – că nu mi-aş alege voluntar să văd aşa ceva – şi neputincioasă – căci oricum nu m-aş fi băgat, dar şi să fi vrut, n-aş fi ştiut cum să dezamorsez situaţia – la o frumoasă criză de copil, adică un tantrum d-ăla adevărat, de pus în dicţionar la rubrica respectivă, sau în cărţile de educaţie a copiilor, pentru exemplificarea fenomenului. Cu trântit pe jos şi dat din picioare, smuls jucării şi cărţi de pe rafturi şi aruncat cu ele pe jos şi în cei prezenţi de faţă, cu ţipete, plâns de crocodil, zbierete...

Se întâmpla la Cărtureştii din Artur Verona, în frumoasa zi de sărbătoare a Sfinţilor Ilie. Sfintele Ilie ale mele, care încinseseră o frumoasă joacă de-a „Prinţesa şi broscoiul”, manipulând statuetele omonime din cauciuc de pe un raft, doar se uitau aşa, galeş...

Parcă ar fi vrut să zică spre copilul respectiv:

Ilinca:
- Vezi ce ţi se întâmplă dacă mă necăjeai şi îmi smulgeai cartea cu abţibilduri din mână? Şi veneai să te joci fix cu ce mă jucam eu! Din tot ce există aici, tu trebuia să-mi smulgi mie jucăriile din mână! Ştiu că jucăriile prind viaţă doar în mâna altor copii, dar la Roxana de ce n-ai avut tupeu să te bagi, ei? Pentru că o vedeai cu un cap mai mare decât tine!?"

Roxana:
„Uf, ce bine că n-am văzut aşa ceva la sora mea, că nu ştiu zău ce i-aş fi făcut! Oare la fel oi fi făcut şi eu vreodată? Şi ce mai trântea fetiţa asta cu tot ce prindea în mână, ce mai arunca cu jucăriile prin magazin! De când a venit, eu am văzut că e ceva în neregulă cu ea!"

Mama fetiţei îi zicea, nu prea convinsă nici ea:
- Hai, vino să mergem… Ridică-te… Nu face asta… Ne aşteaptă tati…

Probabil fetiţa era mirată că vorbeşte cu ea, căci până atunci femeia încinsese telefonul, ba-n engleză, ba-n română, ba parcă mi s-a părut că aud şi nişte magyar nyelv, da' n-aş băga mâna-n foc.

Într-o pauză de telefoane, doamna a intrat în vorbă cu mine şi am aflat etatea micuţei murdărele – căci am uitat să vă menţionez, fetiţa venise pe jos, deşi mama ei împingea de zor la un cărucior, dar şi desculţă – deşi mama ei căra nişte săndăluţe după ea. Şi avea trei ani şi patru luni.

De fapt, doamna mai vorbise şi cu fetiţa la un moment dat, când a pus-o să citească în engleză o poezie dintr-o cărţulie. N-am verificat dacă era scris chiar ce citea fetiţa sau ea citea din memorie şi ţinea cartea în faţă doar aşa. Au fost singurele 5 minute în care copilaşul acela a stat locului, pe un scăunel.
Iar în culmea tantrumului, mămica vroia să convingă copilul să stea locului cât … să-i pună pampers. Şi apoi să plece, da. (v-am zis că e cu iz de bârfă!)

Păi ce ziceţi, nu m-am simţit eu mândră de copilele mele care da, au bifat şi ele toate manifestările specificice diverselor vârste parcurse până acum, dar parcă mai domol aşa…

Şi uite aşa ne-am petrecut noi Sărbătoarea noastră, de Ilie care este, care suntem, mai precis. Plus o Ilincă de Ilie. Căci în snobismul meu nu le atrăsesem şi pe fete la Cărtureşti până acum. Plus la o pizza în oraş după aceea.