Ce mă face (sau nu) o mămică de toată lauda


Dimineaţă de vacanţă (vacanţa de "cod portocaliu", feb.2012)
Când am venit de la maternitate cu Roxana, am pus-o în pătuţul ei, în camera ei, singură-singurică. O cameră aproape goală, căci abia ne mutasem. Iar eu n-am avut altceva mai bun de făcut decât să încep o "frumoasă" depresie post-partum, cum abia dacă auzisem vag până atunci că există. Oare asta mă face o mămică de toată lauda?

După 2-3 luni de alăptat, licoarea maternă mirifică începea să se împuţineze. Am plâns şi am sorbit tot felul de ceaiuri şi soluţii care ar fi putut prelungi alăptarea. Dar la şase luni, asta a fost, s-a terminat şi ultima "picătură de alint" care mai venea din robinetul sânului matern. Am strâns din dinţi şi am trecut pe lapte praf. Oare asta mă face o mămică de toată lauda?

Când Roxi avea un an şi 2-3 luni, am rămas însărcinată cu sora ei Ilinca. Seara, din cauza oboselii specifice sarcinii, aţipeam pe jos, pe covorul cu şosele desenate, în timp ce mă jucam cu Roxi. Uneori, chiar în timp ce-i citeam ceva. Când a venit primăvara, mergeam în parc la plimbare şi joacă, iar când obosea, o purtam sus, pe burtă, până acasă. De asta sunt o mămică de toată lauda?

Ilinca a crescut până la un an aproape numai pe pieptul meu. Se mula merfect pe corpul meu şi numai aşa puteam să o alăptez, supraveghez, şi în acelaşi timp să îi acord atenţie şi Roxanei care dezvolta sentimente de gelozie. Să dansăm prin casă pe melodii pentru copii, să facem puzzle, să răsucim animale din plastilină şi să ne distrăm. Dimineaţa şi după-amiaza, Ilinca dormea în căruciorul parcat la umbra unui pom, în timp ce îi dedicam întreaga atenţie Roxanei în parc. Oare asta face din mine o mămică de toată lauda?

Vremea a trecut, Roxi a mers la grădiniţă, Ilinca a rămas acasă cu o bonă. Am ales pentru ea o bonă în vârstă de 23 de ani, mămică timpurie la rândul ei, care s-a pliat perfect pe cerinţele de joacă ale copilului, respectând în acelaşi timp şi regulile impuse de mine. S-au înţeles perfect vreme de 2 ani, până a venit şi pentru Ilinca vremea grădiniţei. Nu mulţi mi-au înţeles sau aprobat alegerea, însă am optat pentru fericirea copilului meu, care vedea în bonă un partener de joacă. Prin asta sunt oare o mămică de toată lauda?

Acum amândouă fetele merg la grădiniţă. Roxi mai are câteva luni şi termină grupa pregătitoare, Moş Crăciun i-a adus deja ghiozdanul pentru şcoala care va începe din toamnă şi e foarte mândră şi fericită. Ilinca va continua grădiniţa, în timp ce Roxi – şi cu mine – vom rezolva provocatoarele teme pentru acasă. Sunt prin aceasta oare o mămică de toată lauda?

Nu ştiu dacă sunt sau nu o astfel de mămică. Mai degrabă cred că sunt perfectibilă, că mereu e loc de mai bine, că nu atât din cărţile specifice, pe care le-am tot adunat şi citit, ci mai ales din experienţă, cu ajutorul propriilor mele odrasle, am învăţat tot ce ştiu despre copii. Cred că sunt om, că am şi momente proaste, că uneori mă simt vinovată pentru că-mi doresc să fiu cu prietenii la munte sau cu vreo colegă la o cafea, în loc să alerg la grădiniţă, la teatru de păpuşi, la cursul de engleză, sau la cursuri de înot pentru copii. Uneori mă simt vinovată pentru că îmi doresc să zac cu o carte în mână până-n miez de noapte, în loc să citesc poveşti şi să pic obosită de la primele ore ale serii.

Dar stimulentul permanent îmi este ceea ce-mi repetă întruna, cu convingere, fetele mele: „Eşti cea mai bună mămică din lume!”

Articol scris la invitaţia mamicadetoatalauda.ro

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Odiseea popririi pe cont... și morala din fabule

Sorcova vesela - the new milestone