Travesti, Cărtărescu: What's a nice kid like you doing in a place like this?

Am cumpărat Travesti de Mircea Cărtărescu la scurt timp după apariţia acestei ediţii (din imagine) la Humanitas, în 2005. Şi cred că de-atunci o tot ocolesc. Am mai scos-o din bibliotecă atunci când am şters praful, precum şi când, mai recent, am mutat cărţile bibliotecii din apartament, în cutiile din podul casei  în care ne-am mutat la sfârşitul verii 2012. Dar tot timpul când dădeam de ea fie aveam altă carte de citit, fie nu aveam deloc timp de citit, fie titlul care mi se păruse incitant când am cumpărat cartea, îmi dădea acum fiori şi nu vroiam să mă apuc de ea.

Acum câteva zile am regăsit-o într-un teanc de cărţi de pe noptieră. Aşa fac, sunt nehotărâtă până şi cu lecturile mele: îmi aduc la îndemână mai multe cărţi, de obicei stiluri diferite, pentru că nu ştiu azi ce am chef să citesc, poate mâine am chef de altceva... Şi după ce încep vreo trei-patru, mă apucă un o.b.c. (obsessive-compulsive behavior) şi le termin pe toate, rând pe rând, chiar dacă îmi plac, chiar dacă nu, cu gândul doar să le lichidez, să nu le las în urmă, să nu las lucruri neterminate.

Am început, aşadar, să citesc Travesti. Şi textul m-a atras mai departe ca un magnet. M-a atras în el, m-a devorat, el pe mine, nu eu pe el. Text şi textură, carne din carnea mea... ca să mă inspir niţel din chiar rândurile elucubrante ale lui Cărtărescu.

O himeră, un coşmar de vorbe, un amalgam de scene scabroase care se desfăşoară cu şi pe lângă eroul cărţii dar şi în el, întru el, în cămăruţele minţii lui schizofrenice. Cartea ... n-aş putea spune că are un fir logic al povestirii. Come-on, nici măcar firul principal al povestirii zilelor petrecute în tabăra de la Budila, tânăr adolescent licean fiind, nu are chiar acest scop, de simplă povestire. Susură din text escamotări nevrotice ca grăsimea care curge pe un grătar încins.

Şi nici nu mi-am dat seama cum, în câteva ore, ajunsesem deja la jumătatea cărţii. În alte 2-3 ore am terminat-o. Am înghiţit-o hulpav, ca uliul care prinde din zbor porumbelul alb.
Ceea ce nu mi s-a mai întâmplat cam de mult - cred că de la romanele poliţiste din seria de la Editura Trei.

Exemplu de citat din text - pasajul din care eu am desluşit chintesenţa adolescenţei, perioada aceasta tulburător de dureroasă pentru toţi. Asta dacă am desficrat eu corect intenţia autorului, căci am mari dubii în această privinţă, cred că de fapt din pasajul acesta, asta am vrut eu să înţeleg, iar nu este "ce a vrut poetul să spună":

• "Cât de ciudat, cât de ciudat eram pe atunci! Ce moale, ce neformată, ce disponibilă era carnea psihicului meu! Testiculele mele aveau circumvoluţiuni, lobi şi ventricule, pe când creierul meu secreta spermiile visării. Înserările galbene care se aşterneau ca nişte cearşafuri pe blocurile vechi mă dureau de parcă ar fi fost propria mea piele şi simţeam casele părăginite ca pe nişte organe interne. Eram înăuntru şi afară, sus şi jos, asemenea unui embrion în burta neagră a lumii. Îmi închipuiam câteodată că sunt întors pe dos ca o mănuşă (.....) Visam că am sâni şi vulvă, eram totul, bărbat şi femeie, copil şi bătrân, vierme şi Dumnezeu, toul învelit într-o febră năucitoare." (pag. 89, ediţia Humanitas 2005)

În general, în descrierea personajului adolescent Victor, autorul se apropie mult de ceea ce înseamnă geniul neînţeles pentru romantici. Ca şi la aceştia, Victor năzuieşte spre Marea Sa Operă, când va lăsa definitiv în urmă Lumescul, banalul, obişnuitul din jurul său şi pe toţi aceşti mici ai soartei. El va deveni una cu Dumnezeirea spre care tinde, simbolic.

În altă parte Cărtărescu dă măsura propriei opinii despre sexul feminin şi (ne)rostul prefacerilor acestuia, odată cu trecerea timpului:

• "Privindu-le (pe nişte fetiţe naive de 8-9 ani, n.m.), uram şi mai mult urgia hormonală, dezastrul care în douăzeci de ani avea să le preschimbe în femele putrede de lascivitate, în cucoane snoabe, în gospodine şleampete, în profesoare refulate, în intelectuale masochiste, în muncitoare spurcate la gură, măritate, divorţate, gravide iar şi iar, înghiţind la anticoncepţionale, schimbând la tampoane, primenind la scutece, mâncându-şi cu toatele bărbaţii, golindu-i de pasta cenuşie din ţeastă. De ce trebuiau să cadă? De ce măcar unele nu puteau rămâne mereu aşa, naive, graţioase şi senine? Căci numai fiinţa lor cunoştea minunea asta: corpul care se confundă perfect cu sufletul. De ce, pe când viermele hidos devine fluture, fetiţele, fluturi gingaşi, trebuiau să se schimbe în larve păroase, procreatoare şi rapace?" (pag. 105-106, ediţia Humanitas 2005)

Ăsta e limbajul întregii cărţi, ăsta e Cărtărescu din Travesti. Nu poţi să-l iubeşti, nu poţi să-l urăşti. Sau poţi ambele, deopotrivă.

La final, la fel ca Nea Mărin care se întreba al cui e porumbul din filmul cu cowboy, stau şi eu şi mă întreb: ce-a vrut să spună poetul? Ce Travesti are el în minte? Desigur că se referă la rolul lui Lulu, travestit în fată, la carnavalul de la sfârşitul taberei, moment care îi declanşează personajului principal crizele de nevroză. Dar se referă şi la el însuşi, tânărul nevrotic ce era fată-băiat, băiat-fată, îmbrăcat ca fetiţă de mama lui până la 4 ani, luptându-se cu sora lui din el, odată ajuns la maturitatea nevrotică?
Sau poate, la fiecare din noi, cititorii, şi ce vom fi înţeles fiecare din păstosul, vizualul, halucinantul text cărtărescian? Din această dilemă mai-mai că nu pot ieşi!

PS: What's a nice kid like you doing in a place like this? - Versul aparţine unui cântec din desenul animat Alice în Wonderland. În cartea lui Cărtărescu apare de câteva ori cântat de colegii lui Victor acestuia, batjocoritor, insinuant, în tabăra de la Budila.