Despre alăptare (post mai vechi)

M-am gândit să marchez şi eu săptămâna internaţională a alăptării (1-7 august 2013) prin re-postarea unui articol pe care îl scriam anul trecut pe tema asta. (Dar voi reveni şi cu "reflecţii mai noi" :) )

Oameni buni, nu e pornografie, e mâncare!
de Anca Cristina Ilie


Într-o vară, nu cu mult timp în urmă, vizitam un magazin de decoraţiuni interioare împreună cu soţul şi însoţiţi de copilaşul de nici o lună. Fireşte că inevitabilul s-a produs şi fetiţei i s-a făcut foame. Soluţia: m-am aşezat pe una din canapelele din showroom (eram chiar în acel magazin care încurajează testarea produselor) şi mi-am hrănit la sân copilul. Nu, nimeni n-a fost scandalizat, nimeni nu mi-a spus să mă acopăr şi nu m-au dat afară din magazin.

Însă se pare că nu la fel au stat lucrurile în Statele Unite – deci, cum s-ar zice, la case mai mari – în câteva cazuri despre care povesteşte Lisa Belkin într-un articol în HuffingtonPost.com.



O mamă din Virginia, care întâmplător este membră în Senatul Statelor Unite, afirmă că îşi va alăpta la serviciu nou-născutul, iar afirmaţia ei ajunge subiect de ştiri în Washington Post. O mamă din Los Angeles vizitează expoziţia de design de la LA Country Museum of Art şi se opreşte pe o bancă în muzeu ca să-şi alăpteze copilul de aproape 2 ani. Un angajat al muzeului îi cere să se acopere, iar asta ajunge viral pe Facebook şi Twitter. Şi probabil că aţi auzit sau chiar văzut cu toţii mama care a apărut recent pe coperta revistei Time, alăptându-şi fiul în vârstă de 4 ani. Ştiţi, fotografia aceea care era fie o dorinţă disperată de a atrage atenţie, fie o frumoasă înfăţişare a legăturii dintre mamă şi copil, fie cea mai nouă încercare de a le face pe mame să se îndoiască de metodele lor de parenting – depinde din ce perspectivă priveşti lucrurile.

Lisa Belkin are o singură întrebare legată de toate acestea: de ce ne pasă atât? De ce ne preocupă atât de mult subiectul?

În fond şi la urma urmei, Jamie Lynne Grumet nu ar fi apărut pe nicio copertă, a niciunei revistei, dacă era înfăţişată în timp ce îi dădea fiului ei un măr sau o bucată de brânză, iar Jill Vogel nu ar fi devenit subiect de ştire dacă ar fi anunţat că dorea să schimbe scutecul fiicei ei de trei săptămâni în timp ce aceasta îşi petrecea timpul cu mama ei în birou. Şi Katie Hamilton ar fi fost lăsată în pace să-şi legene copilaşul pe acea bancă din muzeu. Toate acestea – hrănitul, schimbatul scutecului, legănatul ca să adoarmă – sunt lucruri obişnuite, repetitive, pe care părinţii din toată lumea le fac în fiecare moment, oarecum mecanic.

Ceea ce diferă atunci când vine vorba despre alăptarea la sân, desigur, este sânul. Şi nu e cazul că ne maturizăm? Citind poveştile acestor incidente amintite mai sus – şi, pun pariu că fiecare dintre noi, mamele, avem cel puţin o poveste personală de inclus în listă – aţi putea crede că toţi cei care le povestesc, ca şi cititorii publicaţiilor respective, sunt doar nişte băieţaşi, nişte adolescenţi prostuţi şi imaturi.

„O femeie din LA s-a despuitat în muzeu”, începea articolul despre Katie Hamilton, apărut pe unul din blogurile LA Weekly. „O mamă îşi bagă ţâţa în gura unui preşcolar”, citim pe Gawker despre coperta revistei Time. „Mmmm, ţâţe!” comentează un cititor pe site-ul web al Business Insider pe acelaşi subiect privind coperta revistei Time – articolul este despre Naşterea Parentingului Extrem. Uff!

A fost odată ca niciodată, o vreme în care femeile însărcinate nu ieşeau în public de când li se vedea burta. Foarte rar spuneau cuvântul „însărcinată”, folosind mai degrabă eufemisme cum ar fi „în spiritul familiei”. (Directorii canalului de televiziune CBS au insistat ca Lucille Ball să spună că „aşteaptă un copil” de teamă să nu aducă vreo ofensă telespectatorilor.) La începutul secolului 20, profesoarele de şcoală erau sfătuite să nu se căsătorească şi să evite să facă copii. Până la jumătatea secolului, li s-a permis să se căsătorească, dar erau obligate să-şi dea demisia în al doilea trimestru de sarcină, pentru ca burta să nu poată fi expusă şi să fie, astfel, o manifestare a sexualităţii lor.

Acum, ca şi atunci, sexul are ca efect sarcina, dar de-a lungul timpului, am reuşit să le rupem una de alta în folosirea zilnică, iar atunci când vedem rezultatul, nu ne gândim de fapt la cauză. Sarcina înseamnă acum bebeluşi – adică motiv de sărbătoare, sau cel puţin, nu este un motiv ca să te ascunzi.

Vom putea oare să atingem acest punct colectiv atunci când este vorba de alăptarea la sân? – se întreabă Lisa Belkin. Putem să vedem o femeie alăptându-şi copilul, iar cuvântul care ne vine în minte să fie „mâncare”? Da, este şi un sfârc acolo. Dar un sân folosit ca să hrănească un copil nu este mai aţâţător decât un vagin folosit ca să nască unul. Am învăţat să nu mai roşim atunci când vedem o femeie însărcinată. Este timpul să avem aceeaşi atitudine şi faţă de mamele care alăptează.

Lisa Belkin subliniază că prin aceste cuvinte nu pledează pentru ca fiecare mamă care alăptează la sân să se dezbrace până la bustul gol ori de câte ori trebuie să-şi hrănească copilul. Dar sugerează că am putea să nu mai acordăm atenţie excesivă acestui aspect, ci să ne purtăm natural în astfel de situaţii.

În încheiere, autoarea articolului face o listă de „da”-uri şi „nu”-uri privind unele dintre situaţiile pe care le observă în jurul ei sau de care ştie din statistici referitoare la Statele Unite ale Americii.

Pe de o parte, ea solicită să se mărească durata concediului de maternitate, numărul încăperilor de alăptat şi legile precum cea federală care le cere angajatorilor să le acorde angajatelor pauze pentru muls laptele cu pompa, dă drept exemplu legea din Seattle, care proclamă alăptarea la sân un drept civil. Solicită programe de instruire în locuri precum LA County Art Museum, care să clarifice pentru angajaţi că femeile din toate cele 50 de state au dreptul de a-şi hrăni copilul la sân în orice loc au dreptul legal să se afle. De asemenea, sunt recomandate conversaţiile mai civilizate, în care a recunoaşte că alăptezi la sân sau cu biberonul nu reprezintă o măsură a dragostei faţă de copil.

Pe de altă parte, autoarea dezaprobă rezultate ca cele din ultimul raport de la Parteneriatul Naţional pentru Femei şi Familie, care arată că 14 state au primit nota D (notarea începea de la A, cea mai mare notă) în ceea ce priveşte legile care îi protejează pe noii părinţi, tot aşa cum dezaprobă incidentele de felul celor de mai sus, în care mamelor care alăptează li se cere să părăsească locul, precum şi pe oricine care încearcă măcar să facă o mamă să se simtă vinovată pentru că a ales biberonul faţă de sân, sau invers; şi dezaprobă orice titluri şi comentarii de articole care chicotesc sau arată cu degetul pe cineva. În cele din urmă, Lisa Belkin dezaprobă cu tărie coperţile de revistei care fac ca alptarea să pară mai degrabă o identitate decât o acţiune.

Oameni buni, nu este pornografie, este mâncare!
Şi în general, nu este treaba noastră. Vedeţi-vă de treabă şi nu vă mai zgâiţi!

28 May 2012 (articolul poate fi citit şi aici)

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone