Pe aripile scrisului

- It really isn't fit! - Pur şi simplu nu se cuvine! - spune Mammy în "Gone with the wind", chiar în această clipă la televizor.
- Pur şi simplu, nu se cuvine, ce coincidenţă, chiar aşa mi-am pus eu personajul să spună (printre altele) la cursul de scriere creativă, aseară.

sursa foto

A fost un exerciţiu destul de amuzant: fiecare dintre noi a avut de scris ceva, o parte, un fragment... din ceva, fără să primim prea multe detalii şi explicaţii. Şi astfel, fără s-o ştim, am rescris Madame Bovary, a lui Flaubert. Ce-a ieşit, de fapt, a fost un cu totul alt text, dar nu lipsit de savoare, totuşi. Fragmentele erau evident scrise în stiluri diferite, dar se ţineau binişor însăilate de numele personajelor şi de firul acţiunii, care trecea prin ele, ca aţa prin mijlocul găurit al mărgelelor.

Căci teoria pe care ne-a expus-o după aceea Mario afirmă că cel mai important lucru, primul pe care trebuie să-l decizi atunci când vrei să scrii este motivul, tema (filosofică). Cum ar veni: ce vrea să spună poetul? Aceasta devine apoi o poveste, cu ajutorul personajelor, al structurii şi al stilului. În cazul exerciţiului nostru de aseară, 15 stiluri diferite nu au anulat structura şi personajele, deci nici povestea.

Potrivit lui Mario Barangea, nu e complicat să scrii, de fapt. Ceea ce face diferenţa este stilul care îmbracă structura (paranteză: trebuie să citesc şi mai mult decât acum, consider că doar prin lecturi numeroase poţi să capeţi stil - m-au copleşit, de exemplu, poveştile colegilor mei de la curs prin bogăţia de sinonime, prin imaginaţia de scheme exotice şi combinaţii abracadabrante...). Dar povestea rămâne, tema e aceeaşi.

Din ce am înţeles, Flaubert ar fi pretins că în lume nu există mai mult de 6-7 poveşti îmbrăcate desigur în haine stilistice diferite, dar toate având la bază doar 2-3 motive principale. Şi că oricare dintre aceste poveşti se poate reduce la o singură frază. Ideea de bază aşadar ar fi că orice scrii trebuie să aibă la bază un motiv, o idee, şi să se poată rezuma la o singură frază.

Şi uite-aşa, în ultimele minute ale cursului, am avut eu revelaţia aceasta: cât de frumoasă poate fi literatura (şi) dacă o priveşti din perspectivă matematică! Să poţi să spui răspicat: asta e tema principală, asta e povestea, formată din structura asta, personajele astea şi stilul ăsta. Matematic, schematic!

sursa foto
Aşa cum mă cunosc, sunt sigură că de-acum încolo am să caut să disec textul, să-i găsesc firul călăuzitor, tema filosofică principală care a devenit povestea din carte. Nu am să mă mai las sedusă de întreg, de ansamblu, nu voi mai exclama: Oau! ce carte mişto! - şi-atât.

Şi pe drumul spre casă la întoarcere îmi aminteam de cursul de teoria literaturii din facultate... Oare mai am pe undeva păstrat cursul scris de mâna mea? Din câte îmi amintesc, nu prea se scria la acel curs, era genul de curs cu amfiteatrul plin ochi, veneau chiar elevi de clasa a XII-a să îl audieze, îl ascultam cu gura căscată pe prof. Tudorică făcând slalom printre culturi şi literaturi, încât, ca să nu-i ratăm cuvintele, nu prea mai pierdeam timpul cu scrisul. Seminariile însă erau atât de libere, şi din păcate cred că prea multă libertate strică, pentru că am profitat de amabilitatea seminariştilor şi nu prea rezolvam temele de seminar, şi nici nu prea citeam teorie literară... Bunul profesor însă a plecat (la o altă facultate, dintr-o ţară mai caldă, aşa se zvonea) chiar înainte de examen. Pe care l-am dat cu o scorpie/profesoară care a picat trei sferturi din anul I, evident şi pe mine, care nu prea călcasem pe la seminarii şi nu citisem teoria...

Pe de altă parte însă, am impresia că în ziua de azi nu prea mai avem noţiuni de teorie literară... Improvizăm în scris, improvizăm în analiză, scriem după alte canoane, repere, deloc clasice.

Sunt curioasă ce mai învăţăm la cursul din această seară!

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone