Continuare - Bulgaria

Şi a început aventura pe tărâm bulgăresc. Citisem pe Internet un întreg folclor, legat de traversarea Bulgariei. Despre „racheţii” care atacă maşinile, îi fac pe şoferi să oprească sub diverse pretexte, şi apoi le fură tot – şi cum să nu opreşti la niciun semn de pe margine, dacă nu e poliţie. Despre şoselele proaste, nesemnalizate, fără indicatoare şi borne kilometrice – şi cum să nu te abaţi de la drumul principal. Despre limitările de viteză şi poliţiştii bulgari plantaţi ca seminţele pe marginea drumului „la mica ciupeală” – şi cum să scapi de amenzi cu şpagă. Despre detectoarele de radar – care sunt permise, dar inutile în Bulgaria, şi nepermisă nici măcar deţinerea lor în Grecia. Despre ocolirea Sofiei, care dacă te rătăceşti, poţi să pierzi mult timp şi bine căutând să revii la drumul cel bun – şi cum să ţii drumul indicat de Via Michelin, un fel de centură a Sofiei. Şi aşa mai departe.
Din fericire, în realitate lucrurile au stat mult mai bine. Sau poate că eram noi pregătiţi de „spărgătorii de mituri” de pe Internet. De „racheţi” nu prea ne era frică, auzisem că au fost stârpiţi de UE. Drumurile sunt foarte bune, aşa de bune încât uiţi că nu e autostradă, ci drum naţional sau european. Dar ne-a amintit poliţistul care ne-a oprit că „nu autoban. Drum european. Maximal 90, nu 120”. L-a chemat pe Cosmin la maşina de poliţie şi i-a arătat pe aparatul de măsurat viteza că el condusese cu 112 km/h acolo unde era „maximal 90”, i-a spus că amenda pentru depăşirea vitezei este 200 de euro, dar nu se grăbea să scrie procesul verbal sau ceva. Cosmin ştia că poţi să scapi de amendă cu 5-10 euro, aşa că a încercat cu varianta mică. Poliţistul, acum şi în prezenţa colegului din maşina de poliţie, o ţinea întruna că „maximal 90, amenda 200 euro”, în semi-româneşte. Nu engleză, asta nu cred că poţi să auzi la poliţiştii bulgari. Cosmin a plusat cu încă 5 euro. Şi când poliţistul bulgar se pregătea să mai spună o dată placa, i-a închis gura cu încă 10, şi-a luat actele de la ei, căci i le-au întins, atât „costaseră”, şi a venit la maşină să ne continuăm drumul.
Am constatat că detectorul nostru de radar este inutil în condiţiile în care bulgarii foloseau un alt sistem radar, nu cu unde pe care să le poată detecta aparatul, ci cu un fel de „pistol” care înregistrează viteza maşinii când trece pe lângă maşina de poliţie oprită pe marginea drumului. Erau chiar ca ciupercile după ploaie: tot drumul presărat cu maşini de poliţie. Din fericire, şi maşinile care veneau din sens opus erau ca licuricii: tot ne făceau semn cu farurile când ne apropiam de o „zonă minată”, aşa că am reuşit să-i fentăm pe toţi până în Grecia.
Doar la Sofia, ei bine, am reuşit să pierdem drumul. Nici nu era prea greu, date fiind condiţiile pomenite. Ce centură a Sofiei? Nu era niciun fel de centură, era şosea prin Sofia, care chipurile ocolea centrul, pe la sud. Dar cumva, nu ştiu cum, am ajuns la nişte clădiri care, în sărăcia aia de Sofie, erau ceva mai răsărite, nişte sedii de bănci, chiar şi o statuie aurită cu un fel de kitch de îngeraş. Roxana ne anunţa din minut în minut că ea nu mai poate în maşină, că îi e rău şi că să oprim, spre disperarea şoferului şi multiplicarea nervilor lui, altfel de fier, dar acum supărat de rătăcire. Am oprit într-un fel de piaţă cu piatră cubică, încercând eu s-o liniştesc pe Roxana, am scos-o puţin din maşină să-i treacă răul, iar Cosmin să chestioneze GPS-ul încărcat cu harta Greciei, dacă cumva recunoaşte drumul spre Grecia, spre graniţă, orice ne-ar fi scos din încurcătură. Ne-am pus din nou în mişcare, Roxana a reluat refrenul, Cosmin a întrebat un taximetrist de ieşirea spre Grecia, ăla nu înţelegea nicio limbă şi în final ne-a arătat cu mâna o direcţie vagă. Am pornit, dar numai ca să ne oprim după câţiva metri să facem curat în maşină: Roxanei chiar îi era rău şi mâncase 5 sticsuri!
Apoi am găsit drumul şi am ieşit din Bulgaria într-un final. N-aş putea spune exact pe unde am trecut, şoseaua traversează câmpuri şi câmpuri, trece prin tunele săpate în piatra muntelui, ocoleşte cu măiestrie oraşele şi satele. În plus, n-aş putea enumera localităţile nici dacă aş vrea. Bulgarii cred că stau aşa de prost la capitolul geografie, încât nici Via Michellin, nici Google Maps nu au putut indica mai mult de 5 localităţi pe toată harta Bulgariei!
Când mă gândeam de ce oare nu au borne pe marginea drumului, mi-am amintit (vag, în frânturi şi cel mai probabil că e incorect) o istorioară (glumiţă) din facultate. Era ceva cu „borna”, care înseamnă „capăt”, „limită”, care este „limes”, in latină, dar noi am moştenit „limes” în termenul liman, vezi „a ieşi la liman”, şi probabil cuvântul „bornă” îl avem din slavă, adică şi din bulgară, adică ei or fi având o singură bornă în toată ţara, care arată capătul drumului, sfârşitul călătoriei, sau ieşirea din ţară!