Frenezia bonelor


Ieri în parc. Un cuplu cu un copilaş în căruicior. În landou, mai precis. Acuma, fiind eu o mamă deja trecută bine de vârsta landourilor copiilor (nu că aş fi avut vreodată, am preferat varianta de cărucior mai lejer, de la prima vârstă lăsat complet pe spate, apoi ridicat pe măsură ce reşte copilul, şi oricum, pasat de la un copil la altul, în dulcele spirit economicos al unei familii tradiţionale cu mai mulţi copii; însă research pe Internet tot am făcut), ştiu că landoul se foloseşte până pe la patru luni. Deci, copilaşul din acel landou să fi avut maxim patru luni.
Erau cu o doamnă, străină, pe câte se pare, căreia îi tot explicau pe unde să-l plimbe pe copil, pe la ce ore, şi alte obiceiuri ale copilului. Cât să stea afară cu el, ce semne să urmărească pentru mersul acasă sau la masă sau ... etc.
Am dedus noi că era o bonă în devenire. Sau în probe.
Şi generalizând, observ aşa un soi de frenezie a mamelor abia ieşite din maternitate, abia dacă au lepădat cămaşa de alăptat şi şi-au făcut loc în program pentru duş la ore rezonabile şi chiar activităţi sociale, că gata, şi pasează copilaşul unei bone.
Mamelor, fetelor, copilaşul acela are nevoie de voi mai mult decât câteva ore pe zi, mai mult decât câteva luni! Chiar dacă mai târziu vă daţi seama de greaşală şi vă întoarceţi acasă, sau vă propuneţi să staţi mai mult cu al doilea, acest copil nu va mai fi niciodată la vârsta landoului! Acea vârstă comodă când poţi să stai cu el la aer ore în şir, să-ţi mai pui la punct lecturile pe o bancă în parc, cât el doarme şi iar doarme.
Ştiu că mă veţi contrazice, unele din voi. Ştiu că fiecare situaţie e unică şi uneori se impune ca mama să se întoarcă la serviciu repede. Dar măcar gândiţi-vă la şansa unică pe care o aveţi acum, când bebe e la vârsta landoului!
Mamele noastre erau obligate să se întoarcă la muncă după câteva luni. De aici, cum citeam mai deunăzi pe un site, un soi de complex al abandonului de care, probabil că suferim cu toţii. Dar copiilor noştri le putem pregăti un alt fel de viitor, ferit de acest complex, măcar.
Think about it!

Comments

  1. si eu dau indemnul asta, pe unde pot. din pacate prea des aud "lasa draga, noi cum am crescut cu crese sau femei/bunici". cind aud asta ripostez cu "pai ti se pare ca am fi normali?" la care nu mai primesc decit un ridicat din umeri..:))

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone