Oedip, first round

În seara zilei în care a împlinit 4 ani, Roxana mă ia de gât în pat, la culcare, şi-mi trânteşte:

- Io vreau să mă-ncăsătoresc cu tati!

Îi explic frumos (în timp ce mă abţineam foarte tare să nu râd) că nu se poate, tati e deja "încăsătorit" cu mami, că o să crească mare şi o să se poată căsători cu altcineva, de vârsta ei... bla bla bla... cum am văzut şi eu prin cărţi, că nu-s vreo mare psiho-filosoafă.
Ea - obosită şi de ziua lungă, tort, cadouri, alergat prin curte la ţară, etc etc, o ţine una şi bună. Abia mai reuşea să-şi ţină ochii deschişi dar nu renunţa la visele ei matrimoniale.
A adormit repede, iar eu am rămas pe gânduri: ce precoci mai sunt copiii ăştia, domle! Aşa repede apare complexul lui Oedip ăsta? Că nici nu mai apuc să recitesc (în original, fireşte!) piesa de teatru antic cu personajul în chestiune, şi pac, apare în familie.
Experienţa a fost unică (până acum). Roxana de a doua zi părea că a uitat cu totul solicitarea.

Comments

  1. Pai asta e perioada oedipiana draga mea, nu e nimic anormal, prea devreme sau mai stiu eu cum.
    Si Rayan e sotzul meu sa stii! E bine ca-i explici ce si cum, trebuie sa stie care e adevarul si ca nu se va intampla niciodata ceea ce "viseaza" ea.

    ReplyDelete
  2. Andreea, m-a luat un pic cam din scurt! Chiar nu mă aşteptam de-acum. Pe de altă parte, ştiu de complex şi ştiu cât este de "benefic" pentru dezvoltarea psihică armonioasă a copilului... etc etc, (cred că m-a prelucrat bine Francoise Dolto)
    Dar stau uneori şi mă intreb, oare dacă tatăl meu a murit când eu eram mică şi nu am apucat să mă "căsătoresc" cu el, o însemna şi asta ceva? If you know what I mean... Sau gândesc prea mult!?!

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone