Wednesday, August 29, 2012

În buzdugane să ne lovim sau de şireturi să ne tragem?

Roxana a împlinit şapte ani, prilej cu care am găsit cu cale să constatăm, şi eu şi ea (deşi am vaga impresie că pe ea n-ar fi deranjat-o prea tare aspectul ăsta), că este cam prea "bătrână" ca să nu ştie deja să-şi lege şireturile la încălţări. Prilej cu care ne-am dat seama că, de fapt, până acum nu a avut (mai) deloc încălţăminte cu şireturi, şi deci ocazii ca să înveţe să le lege.

Ei, şi dă-i şi luptă! Nu ştiu de ce alte lucruri atât de complicate le învaţă atât de repede - întrebaţi-o, de plidă, de raza cercului -, dar să-şi lege şireturile nu pot (eu nu pot, că o iau ca pe o nereuşită personală) s-o deprind deloc! Sau nu încă.

Aşa că în disperare de cauză, am căutat pe net şi am dat de un site foarte "tutorialos" pe multe teme de parenting: www.parenting.about.com

Iar pentru capitolul şireturi - vedeţi clipul acesta:


Da, ştiu, e jenant cât de tânără e puştoaica din filmuleţ. Dar nu-i nimic, better late than never.

Acum fugim să mai legăm nişte şireturi, poate azi reuşim să stăm mai mult afară, dacă le legăm mai repede, că ieri am pierdut vreo juma de oră în holul de la intrare, la şireturi.

No comments:

Post a Comment

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.