În "iureşul lejer" - că altfel nu ştiu cum să numesc faptul că ne mutăm la viteza relanti - din apartament, am ajuns şi la cutiile cu casete. Sunt două cutii mari de pantofi, poate de ghete sau bocanci, că-s chiar mari, pline cu casete aşezate una lângă alta frumos, ca să încapă cât mai multe.
Au supravieţuit destul de multe reviziilor succesive prin care au trecut de-a lungul anilor, odată cu mutările lor în diferite locuri din casă - debarale, mese, sub-mese şi dulapuri din casă sau de pe balcon. Când a decedat şi ultimul casetofon viabil din casă, acum câţiva ani, soarta lor părea pecetluită.
Însă a supravieţuit un mini-casetofon portabil, pe care l-am primit cadou din Franţa imediat după 1990 (despre frumoasa înfrăţire dintre copiii români şi cei francezi la acea vreme, poate voi povesti cu altă ocazie), şi la care am ataşat boxe de calculator, în locul căştilor originale şi stricate de mult. Şi la acesta ascultă copiii mei, de când erau mici, diferite casete din seria Cutiuţa muzicală pe care le-am căpătat în forma aceasta, de casete audio.
Ei, dar probabil că trebuia să fac o introducere explicativă, pentru cei care au deschis aparatele şi ochii în lume ceva mai târziu. Copilul de 10 ani jumate al prietenilor noştri, de pildă, presupun că n-a ascultat vreodată la casetofon muzica lui preferată (şi are gusturi bune, le pune şi celor mai mici ca ei în vacanţe şi concediile petrecute împreună cu ei, Rammstein şi AC-DC), ci probabil doar pe "divaisuri" electronice.
Potrivit Wikipedia, caseta audio reprezintă un format de înregistrare a sunetului pe banda magnetică şi mijlocul preponderent de ascultare a muzicii în intervalul de mai bine de 2 decenii între anii 1970 şi 1990. La început, alături de LP-uri, iar mai apoi, spre sfârşitul intervalului, alături de nou-născutele Compac Discuri.
 |
| Sursa foto: un site de unde aflu că africanii au rămas fideli casetelor. Şi eu cu ei, probabil... |
Sau, cum spun cei de la Pasărea Colibri, de pe caseta care mi-a inspirat reflecţia de faţă:
 |
| sursa foto |
ceva exagerat
Anii au trecut în zbor
şi lumea le-a uitat.
sau:
- Ce rămâne, mielule?
- Acest cântec, domnule!
Găsesc că ar fi un adevărat sacrilegiu dacă aş încerca să ascult unele dintre interpretări (de pildă, Pasărea Colibri sau Tudor Gheorghe) pe altceva decât la casetofon, de pe casetă.
Pentru firea nostalgică ce sunt, mai rămâne să găsesc acel loc în care vor locui casetele care supravieţuiesc şi reviziei de faţă - promit să le arunc pe cele care sunt neutilizabile din punct de vedere tehnic!
Cu toate că amintirile (care mă chinuiesc, vorba cântecului hahaha!) dau seamă de casete cu banda lipită cu scoci... dar să nu exagerăm :)
Cine-şi mai aminteşte? Voi mai aveţi casete audio pe acasă? Le ascultaţi sau youtube-ul a pus stăpânire pe tot şi toate?
No comments:
Post a Comment