Tinkerbell şi Periwinkle ale mele

De când mă ştiu, am un permanent conflict cu "partea video", ca să numesc aşa, global, deopotrivă pe de o parte televizorul, cu canalele de desene animate şi alte canale, dar şi desenele animate, fie ele la TV sau pe DVD-uri. Şi nici la cinematograf nu prea ne omorâm cu mersul.

I-am pus Roxanei încă de când avea câteva luni celebrelele - pe-atunci, cel puţin - filmuleţe Baby Einstein. Am auzit tot atâtea argumente pro Baby Einstein - că stimulează intelectul copilului şi îl învaţă şi limbi străine - pe câte argumente contra loc am auzit sau citit - că limitează copilul şi-l reduce la statusul de legumă care ia de bun tot ce i se oferă. Mereu am făcut alegerile pe care le-am crezut eu potrivite pentru copiii mei.

Avem program redus de desene, şi nu zilnic, şi nu pe orice canal. Preferăm oricând mersul pe bicicletă în parc în locul unor desene - şi astea, mai mult dacă are mami treabă la calculator sau nu se poate juca cu noi.
Am căutat tot timpul hibe - şi nu am căutat nod în papură, chiar le-am găsit cu uşurinţă - în traducerile de pe posturile româneşti de desene. Ba chiar erori de educaţie, sau hai să le zic mai bine, inadvertenţe cu propriile mele principii.

Şi tot aşa.

Ei, când am ajuns şi noi la desenele cu Clopoţica - nu numai că am răsuflat uşurată: iată un desen la care le pot lăsa fără să le controlez. Dar chiar am fost încântată de ideile insuflate copiilor acolo, fie direct şi explicit, prin cuvintele personajelor, fie indirect, prin comportamentele lor, rezultatele acţiunilor lor, sau chiar prin calitatea imaginilor.

Aseară am fost mai mult decât încântată să merg împreună cu Roxi şi Ilinca la cel mai recent film cu zânuţa cârpace şi prietenele ei: "Clopoţica şi secretul aripilor".

Unde mai pui că m-am bucurat să fim şi în compania unora dintre mămicile pe care le admir foarte tare şi care mă inspiră: Ada, Bogdana, Simina, Laura. Eu am fost invitată ca reprezentantă a Gazetei culturale a copiilor - B24Kids.Blogspot.com - cel mai bun ghid cultural pentru copilul tău, fireşte :) Mulţumim.

De când am primit invitaţia şi am căutat apoi trailerul să-l vedem, fetele mele, chiar fără să ştie prea clar despre ce e vorba în film, şi-au împărţit rolurile. Erau (erau - cu acel imperfect pe care îl folosesc copiii în poveştile lor imaginate, deci şi fetele mele în "piesele" pe care le joacă) una Tinkerbell şi una Periwinkle. După ce am văzut filmul, mi-am dat seama cât de bine li se potrivea. Adică, ok, e frumos să mergi cu fetiţa la filmul acesta, dar dacă ai două fetiţe, iar ele se tot ciondănesc, pentru că în ciuda faptului că mami ştie că e important să petreacă timp de calitate cu fiecare dintre fete, pe rând, totuşi condiţiile nu permit asta, şi toată vacanţa de vară au fost numai împreună - ei bine, atunci mesajul vine să sublinieze fraternitatea asta pe care te tot chinui să le-o sădeşti. Şi când la ieşire fetele îţi spun: "mami, noi nu vrem să ne despărţim niciodată una de alta!" te topeşti de tot!

Restul nu vă povestesc, mergeţi şi vedeţi filmul. E frumos, delicat, tandru... La fel ca zânuţele din Valea Ielelor.