Ou sont les grand-parents d'antan?

Bunici gata să plătească ei câte 2 bone la un nepot, decât să îl crească ei.
Bunici plimbându-se singuri prin parc, în vreme ce copiii lor aleargă de la muncă la afterschool într-un suflet, ca să le recupereze nepoţii.
Bunici care afirmă că "e un coşmar" faptul că fiica lor tocmai a născut un copil, al doilea, şi spun oricui le ascultă că "îmi este foaaarte greu", de parcă pentru fiica acum lăuză ar fi mai uşor.
Bunici care se bucură că au un singur copil-nepot în grijă şi mai ales se bucură când e weekend şi nu trebuie să meargă deloc la nepot.
Bunici care-şi aşteaptă perechea de la piaţă ca să poată să se ocupe amândoi de un singur copil, şi acela destul de măricel.

Cam asta s-a întâmplat să întâlnesc în ultimele zile. Şi odată constatarea făcută, cu o neînţelegere a fenomenului ne-mpăcată, mi-am şoptit atunci în barbă că toţi aceştia ocupă ilegal funcţia de "bunici". Şi am exclamat a la Francois Villon: Unde sunt bunicii de-altădată?

Unde ne sunt bătrânii săritori? Care întinereau crescând nepoţi, care nu se dădeau în lături de la luat şi dus copii la şcoală, care dădeau în mintea copiilor-nepoţi şi le făceau toate poftele, chiar în pofida părinţilor... Care se jucau cu ei, îi lăsau să-i călărească şi se lăudau la toţi cunoscuţii cu perlele nepoţilor.

sursa foto
Soţul meu a crescut la ţară la bunici până la 6 ani, când a mers la şcoală. Eu însămi, împreună cu sor-mea, ne întâlneam în fiecare vară cu ceilalţi 8 nepoţi ai bunicilor în curtea acestora de la ţară. Verii noştri erau ceva mai mari ca noi, unii dintre ei terminaseră deja şcoala. Însă chiar şi aşa, tot bifam câteva zile pe vară cu toţi 10 pe capul bunicilor - care aveau în grijă şi gospodăria de la ţară, cu vaci şi găini, cu grădină de legume şi zarzavaturi, cu livadă cu meri şi pruni, ba chiar şi munca la câmp!

Iar azi... Se vorbeşte de contaminarea valorilor familiei, de polarizarea inversă a societăţii, de instituţii para-şcolare (after şi before school) care nu existau înainte vreme...
Chiar şi admiţând că părinţii nu ar mai pune osul la construirea capitalismului multilateral dezvoltat, că ar veni devreme acasă sau chiar ar lucra de acasă, sau chiar că nu ar lucra deloc, ci ar creşte copiii, tot au şi ei nevoie de un backup din vreme-n vreme, atât cât să-şi încarce bateriile.

Din aceste dileme socio-egoistice, oare când om putea ieşi?

Comments

  1. Sincera sa fiu, eu la partea asta am o parere usor diferita. Parerea mea e ca bunicii si-au facut datoria crescandu-si copiii lor si ca au dreptul, la batranete, sa se odihneasca si ei, nu sa fie slugi neplatite la copii. Pentru ca, din nefericire, asta se intampla de cele mai multe ori. In loc sa-si odihneasca batranetile, stau cate 10 ore pe zi cu nepotii, le fac toate poftele, suporta reprosurile copiilor ca de ce au facut asa si nu asa, de ce n-au facut suficienta ascultare activa si de ce le-au dat dulciuri inainte de masa si alearga cu ei la toate activitatile si eventual mai trebuie sa faca si mancare si/sau curat. Stiu personal o femeie in varsta care nu mai suporta sa mearga la fii-sa si prefera sa se duca undeva unde e platita (in conditiile in care nu are nici pensie). Pe vremuri bunicii se procopseau cu noi (aia de la tara, care n-aveau serviciu si aveau gospodarie in care ne dadeau drumul si isi mai aminteau de noi la ora mesei si la ora de culcare) si nu cred ca aveau ceva de spus in asta. Acum e diferit. Dupa ce muncesti o viata si iesi la pensie, parca ti s-a acrit s-o iei de la capat, sa te trezesti dimineata si sa continui cu munca. Eu nu-i judec, oameni mi se par si ei. Si-au facut datoria fata de societate. Mai egoisti mi se pare cei care fac copiii pe principiul lasa ca ii creste mama/soacra.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dragă Laura, sigur că există multe nuanţe şi sunt conştientă de ele. Ce am scris este doar o constatare personală, pentru că s-a întâmplat să dau în ultimele zile peste genul acesta de bunici uşor egoişti. Şi crede-mă, ştiu ce zic! :) Şi m-am trezit că-mi vine în minte versul acela din Francois Villon cu zăpezile de-altădată... În rest, da, şi eu sunt de acord că au dreptul la odihnă şi că nu faci copii ca să-i crească ei şi aşa mai departe! Şi eu le respect munca de-o viaţă, vârsta şi înţelepciunea (atunci când este).

      Delete
  2. Oarecum tangential cu subiectul iti voi spune cazul meu: bunicii nu pot sta cu copiii mei din cauza distantei si a varstei inaintate pentru pensionare :( Am apelat si anterior la serviciile unei bone si cred ca intr-un fel ma simt mai confortabil cu o bona decat cu bunicii.

    De ce? Nu vreau sa stric relatia cu bunicii, nu imi cresc copiii in acelasi mod cum m-au crescut ei, iar ei considera ca modul in care m-au crescut pe mine e singurul corect si de multe ori imi ignora instructiunile, e un gol prea mare intre generatii.

    Lucrurile care mie mi se par firesti (de exemplu modul in care se face diversificarea, introducerea treptata a alimentelor) lor li se par anormale sau exaggerate (pentru motivul ca mie la 7 luni imi dadeau sa mananc ce mancau si ei si uite ce sanatoasa esti). Nu spun ca modul cum m-au crescut ei nu e corect, dar ai mei nu inteleg ca eu vreau sa ii cresc in felul meu.

    Asta pe langa faptul ca si eu consider ca merita sa se odihneasca (desi au credit pentru casa si probabil ca nu isi vor permite sa iasa la pensie nici macar dupa ce vor atinge varsta de pensionare).

    Printre altele, articolul tau s-a nimerit perfect pentru ca momentan caut o bona, prima oara am apelat la o agentie insa nu a fost o alegere prea fericita (am postat povestea foarte pe scurt pe blog). As fi foarte recunoscatoare daca m-ai putea ajuta cu o recomandare (ca de la o mamica la alta).

    ReplyDelete
  3. "Mami pentru doi" - da, ai şi tu dreptate. Poate şi de aceea m-a apucat aşa, o nostalgie, că pe vremuri parcă era mai uşor, părinţii noştri nu prea se ofensau aşa dacă bunicii ne creşteau cum îi crescuseră pe ei. Dar înţeleg şi sunt de acord, şi eu am dus războaie cu mama pe teme precum alimentaţia copiilor mei, dar mama mea e receptivă şi înţelegătoare :)

    În altă ordine de idei, îmi pare rău că nu ştiu nicio bonă acum, dar ţin minte şi dacă aud ceva, îţi spun.

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone