Monday, January 2, 2012

La casă nouă, şmotru nou


Împreună cu soţul şi tata-socrul, azi am deschis anul de lucru prin primul şmotru la casă nouă. Mă rog, pseudo-şmotru, pentru că de fapt doar am luat aşa, un strat de praf de prin băi şi am pus nişte carton pe marmura din living şi bucătărie, după ce am spălat-o bine, ca s-o protejăm de "intemperii", pentru că mai e încă mult de lucru la interioare.

"Canapele" din living 
Şi în timp ce frecam de zor la gresia din baia copiilor, mi-a venit un gând insidios, care apoi şi-a tot croit drum printre alte gânduri, iar pe când ajunsesem la rândul 6 de faianţă portocalie, deja era obsesie: oare, cunoscuţii şi cunoscutele - deja destul de mulţi/multe - pe care îi/le ştiu că stau la casă (cu curte), oare cum au procedat la mutare?

Destinaţia (provizorie?) de succes a podului
Aşa că vă întreb, de curiozitate şi ca să mă orientez şi eu - deci, cum ar veni, sunt profitoare, vreau să profit de experienţa voastră: cum aţi făcut, aţi luat o femeie, sau mai multe, sau o firmă, care a(u) făcut curat în casă după plecarea meşterilor şi încă o dată după ce aţi mobilat şi înainte de mutare? Aţi păstrat menajera sau firma şi pe mai departe sau a fost "one time only" pentru şmotrul de după construcţie şi altcineva pentru întreţinere? Întreţinerea asta cât de des e bine să se facă, o dată pe săptămână, sau de două ori, sau zilnic?

Cu mii de mulţumiri, aştept răspunsurile voastre pe adresa redacţiei.

No comments:

Post a Comment

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.