Acum câteva minute, fază pe fereastră, gen. Claxoane în spatele blocului. În spatele blocului nostru nu e stradă, nici măcar străduţă. E doar o alee pietonală, câteva locuri de parcare şi gata, se înfundă. Ergo, orice claxon se aude din această zonă dorsală a blocului nu poate desemna decât o maşină blocată în parcare de altă maşină parcată în faţa ei. Ceea ce se şi întâmpla.
Ca o ţaţă, ies la geam să-l cert pe claxonator că-mi trezeşte copiii dorminzi. Dar îi dau o sugestie în schimb:
- Încercaţi şi în casa aceea, la firmă.
Atât, o sugestie de rezolvare a problemei. Hai că am fost diplomată, nu m-am certat ca la uşa cortului. La care şoferul zice:
- Păi nu ştiu dacă e cineva la firmă sâmbăta...
Îmi venea să-i zic: "Păi dacă vreţi să plecaţi de-aici sâmbătă (adică mâine), de ce claxonaţi de azi?"
În schimb, l-am lămurit pe bietul şofer:
- Păi azi e vineri, nu sâmbătă!
Şi cu superioritatea etajului la care mă aflam faţă de el, care era afară în stradă, închid geamul. Q.E.D.
Omul rămâne năucit de realitatea faptului că e vineri, nu sâmbătă, probabil că se gândea "damn! iar am lipsit de la serviciu şi n-o să mă creadă şeful când o să-i spun că eu credeam că-i sâmbătă!" Apoi intră la firma indicată, de unde iese în câteva secunde cu şoferul blocator.
Q.E.D. again! Şi se uită recunoscător spre geamul meu!
No comments:
Post a Comment