Blogonovela. Jurnal de famILIE: B24Kids la Muzeul George Enescu

Copil fiind, prin clasa a doua, a început la noi la şcoală un proiect muzical, de genul celor care se făceau cumva, pe linie de partid - am avut şi brigadă artistică, şi cor întru Cântarea României. Un pic heirupist, un pic altruist, dar în final copiii erau cei care ieşeau şi în câştig, dacă mă întrebaţi pe mine.
Este vorba de, să-l numesc eu acum, "hai să învăţăm să cântăm la vioară".

Viori mari, viori mici, voi de care vreţi, voinici?

Un profesor venea în şcoală şi după ore, într-o sală de clasă - sala de muzică, era şi un pian acolo, de fapt o pianină - ne punea vioara sub barbă şi arcuşul în mână şi dă-i sanie cu zurgălăi, o vioară mică de-aş avea şi alte câteva. Nu prea multe, căci domnul - sau tovarăşul, de fapt - cu pricina am înţeles că a găsit o cale să fugă în America şi să ne lase baltă. Cel puţin, aşa ni s-a spus. Oricum, chiar şi cu cele câteva cântecele pe care am apucat să învăţăm să le cântăm ne-am prezentat la un spectacol la Sala Polivalentă şi am avut o filmare la televiziune.

Nu ştiam să citim notele muzicale după partitură, ne învăţase el pe unde sunt pe vioară, cum sună bine când vioara este acordată corect, iar pe un caiet normal scriam cam aşa:
"do re mi fa sooool sooool laaaa laaaa sooool". Asta însemna tot, şi note, şi tempo şi tot!

Lansarea proiectului "Muză. Muzică. Muzeu" de către Asociaţia "De Dragul Artei", în parteneriat cu Muzeul George Enescu, mi-a readus în memorie episodul acesta al copilăriei mele. Şi încă de astă vară, de când am aflat de acest proiect, m-am bucurat că se face ceva în sensul educaţiei muzicale non-formale pentru copii.

Sâmbăta aceasta am participat şi noi la acest program. Ocazie cu care am aflat două tipuri de lucruri:

Mica violonistă Ilinca

1. pe de o parte, fetele mele, alături de ceilalţi copii prezenţi, au învăţat câte ceva despre personalitatea lui George Enescu - o introducere, o prezentare a câtorva lucruri expuse în muzeu, dar cred că suficient pentru capacitatea lor de înţelegere acum, şi destul cât să le suscite interesul pentru mai târziu; despre vioară şi de câte mărimi sunt acestea, despre arcuş şi din ce se compune el, despre sacâz şi la ce foloseşte, despre note muzicale, tempo, pauză muzicală etc., totul cu muzică şi mişcare.

2. pe de altă parte, eu mi-am dat seama încă o dată cât de importantă este educaţia muzicală în viaţa copiilor, cât de bine este ca aceasta să înceapă cât mai timpuriu - prin asta înţelegând vârsta de 5-6 ani pentru explicaţii uşor teoretice. Şi mai ales, cât de puţin se face în şcoala românească, pe sistem tradiţional mă refer, în sensul ăsta!

Violonista Roxana

Mai întâi inimoasele organizatoare ale programului "Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş" de la Asociaţia De Dragul Artei ne-au introdus în povestea vieţii şi muzicii lui George Enescu. Apoi i-au învăţat pe copii cum se dirijează - aceştia s-au amuzat teribil să poarte papion alb şi s-o dirijeze ei pe violonista Raluca. Au ţinut în mânuţe câte o vioară, au scârţâit arcuşul pe ea, au dansat şi s-au mişcat pe ritmuri de vioară - ce le poate plăcea mai mult copiilor? Toate noţiunile le-au fost introduse prin joc, cu explicaţii adecvate vârstei.

La final, Roxana şi Ilinca nu vroiau să mai plece, vroiau să se joace în continuare de-a muzica.

Şi odată ajunse acasă, au luat din pod vioara mea din clasa a doua. Îi trebuie vreo trei corzi, un arcuş nou, mult sacâz. Şi mai ales, multă iubire de muzică, dăruire, aplecare... În rest, vioara e ca şi nouă!