Despre ţepe

Mai precis, ţepele luate de oameni de bună credinţă, să zicem, traducători, redactori... D-ăştia... (Free-lanceri o fi traducerea în engleză pentru fraieri, mă-ntreb?)

Treaba stă cam aşa:

Se apucă ei şi-şi deschid o firmuliţă, ca să fie treaba corectă. Încheie contracte cu beneficiarii (firme de PR, edituri, reviste offline şi online... etc). Respectă termenele de predare a articolelor şi traducerilor pe care le muncesc - ei ştiu cum. Să zicem, între un spălat şi un călcat, sau după ce duc copiii la grădiniţă, înainte să le facă mâncarea pentru seară, sau după ce fac curăţenie şi înainte de piaţă. Chiar nu contează cum, e treaba lor. Altfel, cine i-ar pune să muncească dacă nu ar putea, nu? Adică, parcă faptul că nu mă lasă sufletul să mă declar casnică la recensământ e vreo scuză pentru mine chiar să muncesc? Şi ce dacă simt că pot mai mult de-atât, mai mult decât curăţenie şi piaţă, după fix 20 de ani de şcoală? Şi ce dacă simt că Doamne-Doamne m-a înzestrat cu ceva creier? Şi ce dacă eu consider că e oarecum de datoria mea să nu-mi risipesc în van, în aspirator şi-n cârpa de praf, aptitudinile? Toate astea nu-s decât vorbe goale, my friend!

Căci vine şi data predării, respectată cu sfinţenie, cum ziceam. Şi vine şi facturarea. Şi trec zilele, săptămânile, lunile. Firma ta, de contribuabil onest, plăteşte TVA şi impozit pe facturile emise. Dar de unde, dacă nu ai încasat bani? Din celălalt buzunar, adică din munca consortului, al perechii tale care te susţine, şi care ţi-a zis el să stai cuminte, mai bine citeşti, te plimbi, te duci la muzee, la sala de gimnastică, decât să produci... ce? În final nu produci decât facturi de plătit taxe la stat din salariul lui, are şi el dreptate!

Şi începi să suni datornicii, cu jenă: Nu vă supăraţi, ştiţi, nu vreau să deranjez prea tare, dar am şi eu de încasat suma de... Da, ştiu, poate e o sumă meschină pentru dvs., dar e munca mea... Nu cer de pomană, cer doar plata serviciilor mele, ca să pot să acopăr măcar gaura din bugetul familiei pentru taxele firmei către stat.

Stau şi-mi fac tot soiul de auto-analize şi mă gândesc de noi fi chiar eu de vină că mi se întâmplă asta. Pentru că e o practică ce se tot repetă, nu e prima oară când mi se întâmplă. (poate sunt de vină doar că nu mă învăţ minte şi am în continuare încredere în oameni)

Recunosc, am avut şi beneficiari cu care am lucrat foarte frumos. Cu unul aveam plata la 30 de zile. Chiar dacă sumele erau mici, unele chiar mai mici decât o alocaţie lunară de copil, dar măcar ştiam că la 30 de zile primeam banii în cont şi gata. Altul nu a fost pe deplin mulţumit de o treabă punctuală şi mi-am asumat critica, însă mi-a plătit ireproşabil cât ne înţelesesem la început. Altul vroia doar traduceri punctuale, pe care le plătea la final de lună, prompt, după ce-i emiteam factura. Şi tot aşa.

Dar sunt şi din cei de la care n-am mai văzut deloc banii - cum ar fi, contravaloarea serviciilor prestate în decurs de o  lună întreaga la un beneficiar care a intrat în imposibilitate de plată, ce puteam să mai iau de la el? praful de pe tobă?
Sau altul de care am tras ani de zile, timp în care "am fraternizat cu inamicul" şi am achiziţionat produse (pe care le-am oferit cadou prietenilor sau îmi umplu mie casa acum) în contra-partidă şi în final am lichidat datoria.

Dar una peste alta, m-am săturat! Azi încă nu îi numesc pe cei care continuă să-mi facă asta (deh, speranţa moare ultima, mai trag nădejde să-mi recuperez banii mei, adică munciţi de mine, sume agreate de comun acord, contractual, nu cer nimic de pomană).
Dar cât de curând încep să-i arăt cu degetul. Nu de alta, dar să se ferească şi alţii, şi mai ales, să ştie lumea că ceea ce se vede din producţia lor este doar partea frumoasă a lucrurilor. Dincolo de care, sunt şi aspecte urâte. Foarte urâte!

Later Edit: s-a achitat!

Comments

  1. Of....pariez ca una e o editura deja cunoscuta drept cal breaz, iar de restul, nu stiu ce sa zic, vad ca e practica generalizata :-(

    ReplyDelete
  2. Laura - exemplul cu "fraternizarea cu inamicul" e cel binecunoscut şi ţie, e vorba de RAO. Acum e vorba de o altă editură, de la care, sincer, nu mă aşteptam să procedeze la fel, aveam referinţe bune de la alţi colaboratori, altfel nu m-aş fi băgat!

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone