Depresia de mutare

Urmează alt post neinteresant - adică alte reflecţii personale, în categoria "terapia prin scris".
Mai ales că stă săracul post în drafts de vreo... 2 luni, cred. Şi scriam eu atunci cam aşa:

Deprimatul lui Van Gogh

Câteva zile n-am mai dat pe-aici, nu prea am putut să articulez nici verbal mare lucru... în afară de nişte foarte vocale crize de plâns.

Măi să fie! Depresie! Cine ştie despre depresie mai mult decât denumirea, oricât de puţin mai mult, înţelege cum e cu plânsul din senin, cum se vede doar partea goală a paharului şi cea neagră a lunii, cum orice era un atu până atunci, acum pare un mega-dezavantaj... etc.

Dar odată scoase pe gură de-a valma gândurile, în cazul meu, cel puţin, funcţionează: începe procesul de "recovery". Şi apoi analizez: ok, hai să vedem: ce-a fost asta şi de ce a apărut şi de ce acum şi etc.:

A împlinit Roxana 7 ani, motiv să-mi amintesc din plin de depresia post-natală de după naşterea ei?
Nu mă pot deplasa (prea departe) fără maşină? Ergo, mă simt izolată?
Tot amân vizitele anuale la medic din cauza lipsei de timp?
Nu e gata casa aşa cum aş fi sperat, nu avem perdele, corpuri de iluminat, trotuare... şi nici multe altele?
Copiii nu pot ajunge la ţară (eram încă în vacanţa de vară) parţial din cauza faptului că nu le mai trec mucii?
Nu reuşesc să slăbesc, cu toate că mănânc pe apucate şi urc şi cobor scările de 100 de ori pe zi?
Soţul nu e atent când vorbesc cu el, nu ajută la treburile casei şi îl enervează prea repede copiii când ajunge seara acasă? Ergo, nu comunicăm?
Tatăl lui este personaj în ciocnirea dintre generaţii, pentru că parcă ar fi din alt film decât noi (dar locuim în aceeaşi casă)?

Poate câte puţin din fiecare, poate toate la un loc, poate niciunul din motivele astea.
Când m-am dumirit eu (nah, psiholoagă amatoare sunt de când mă ştiu!) cam ce-ar putea fi, mai ales comparând cu o situaţie oarecum similară, am zis că trebuie să poarte şi-un nume, aşa că am numit-o: depresie de mutare. Ce, credeţi că sunt prima care a inventat-o? Ţi-ai găsit! Am găsit pe net informaţii. Profesioniştii o numesc "relocation depression".

sursa foto (aceeaşi cu sursa descrierii "relocation depression")

Cauzele enumerate acolo ar fi:
Relocation depression is most frequently caused by loneliness and isolation.

1. You don't speak the local language. - Se referă la faptul că atunci când te muţi peste hotare, adaptarea lingvistică poate fi mai dificilă, sau chiar în cadrul aceleiaşi ţări, unele accente pot fi foarte puternice. - Nu e cazul la noi, şi în sectorul 3 se vorbeşte tot româna.

2. You don't fit with the people around you and hate the scenary. - asta se poate. arogantă cum sunt, chiar azi (notă: adică atunci când scriam postul, prin august) am făcut o tură de recunoaştere cu fetele până la biserică, piaţă... deci centru, şi aveam impresia că toată lumea se uită la noi ca la alte arătări, ca la nişte alieni ceva...

3. The weather is totally different than you're used to - nope, again, în sectorul 3 e vag diferit de sectorul 2. Poate doar atunci când plouă, chiar plouă, iar seara frigul se lasă mai repede - ceea ce poate fi foarte bine vara.

Concluzia din 16 spre 17 octombrie este că nu ştiu prea bine unde vroiam să ajung cu postrul ăsta. L-am scris fix în ideea terapiei prin scris, probabil.
Depresia de mutare a trecut, m-am acomodat cu noua locuinţă. Oarecum... Dar măcar nu mă mai deprim din cauza asta. Nu mai am timp.

Cât despre copii şi acomodarea lor... eheee, asta e o altă discuţie. Într-un episod următor.