Ura! Mi-am salvat neuronul!

Anul trecut pe vremea asta, ba chiar mai devreme, şi acum doi ani, şi cam tot timpul de fapt, de când am renunţat la un job cu loc de muncă fix şi m-am apucat de freelancing, mă plângeam că n-am de lucru, că or să-mi moară neuronii nefolosiţi etc. A urmat o perioadă plină de proiecte diferite, multă muncă cu capul şi cu creierul din el, deloc plictiseală.

Dar chiar de pe când mă plângeam eu aşa cu foc, o foarte bună şi frumoasă mămică, pe care o cunosc (deocamdată) doar virtual, îmi sugera să am răbdare, căci odată cu începerea şcolii de către copilul mare voi uita de plictiseală.

Acum sunt în poziţia de a-i da dreptate. Roxana a început şcoala, aşa cum ştiţi. Mai nişte semne grafice, mai nişte litere, mai nişte cifre până la 10, până la 30, operaţii cu ele, mai până la 100... Dar iată că treptat-treptat a trecut prin probleme care se rezolvă printr-o singură operaţie, şi a ajuns la cele care se rezolvă prin două operaţii. Unde... ne-am cam blocat. Acum, după un week-end de repetat la greu metoda parcă ne-am mai desţelenit. Dar la primul contact eram blocaţi rău.

Iar provocarea pentru mine la lucrurile de genul ăsta este şi metoda de explicat - şi aici am aplicat tot ce mi-a venit la mână şi la gură, beţişoare, desene, mulţimi, culori diferite etc., dar şi metoda prin care să mă abţin să-i dau direct rezultatul şi să trecem mai departe - ceea ce e destul de greu.

Nu înţeleg eu prea bine mecanismul, dar Roxi, la începutul anului, rezolva mintal probleme din astea, cu numere mai mici, e drept. Acum, cu metoda de calcul prin 2 operaţii, se blochează. De ce? Deja "school kills creativity"? Să nu intrăm în acest subiect, că dacă mă porniţi, nu mă mai opresc. Mai bine să ne "bucurăm" că neuronul meu e în perfectă stare de funcţionare şi că Roxi înţelege şi ea acum metoda şi chiar se bucură de asta.

Apoi, nu mi-ar strica, dacă ştiţi să-mi oferiţi, o metodă prin care să pot determina copilul să lucreze mai mult decât cele 2-3 exerciţii pe care le dă doamna ca temă pentru acasă. Mă bucur că doamna învăţătoare nu-i îndoaie cu temele, însă eu consider că nu e suficient 2-3 exerciţii sau 1 problemă când nu ai înţeles bine ceva. Cred că trebuie repetat. Ca la orice, şi la un instrument muzical, de exemplu, trebuie să exersezi ca să înveţi să cânţi, şi la sport trebuie să te antrenezi. Tot aşa şi la matematică... Nu? Ei, cum s-o fac şi pe ea, pe Roxana, să priceapă că e nevoie de mai mult, să fie mai cooperantă şi să nu începem cu o asiduă muncă de convingere orice aşezare la biroul de lucru?