După 20 de ani

"De Revoluţie" eram în clasa a 8-a. Îmi amintesc primele luni de derivă de după. Cozile la ziare într-un ger năprasnic. Grevele noastre, elevele (instigate de mine, fireşte, de pe-atunci eram o naivă incurabilă care mă revoltam împotriva unor sisteme închistate) care nu mai vroiam să "facem" atelier căci ne loveam mâinile cu ciocanul, ne ceream dreptul la a alege, şi, dintr-un soi de feminism în faşă, am ales lucrul manual. Nu că mi-ar fi folosit vreodată la ceva asta, acum abia dacă reuşesc să bag aţă pe ac. Dar dacă eram generaţia revoluţiei, trebuia să ne manifestăm plenar.

Ei, şi îmi mai amintesc că o colegă ne-a spus la un moment dat ceva - ce mi se părea atunci doar ceva auzit acasă şi transmis colegilor în clasă. Nu prea înţelegeam ce vrea să spună. Cum, de altfel, cred că nici ea nu prea ştia ce spune. Pentru că într-adevăr era ceva auzit acasă şi transmis colegilor. Ne-a spus celebra frază: "De-acum n-o să mai fie comunism aşa ca până acum. O să fie comunism cu faţă umană". Îmi amintesc până şi expresia feţei ei - simbolistica gestuală - când ne comunica această filosofie: serioasă, încruntată - colega aceasta nefiind o mare tocilară, şi de-aici neverosimilitatea aerului ei de superioritate.

La 20 de ani de-atunci mi-am amintit expresia - în mai multe contexte şi momente legate de comuniştii care ne conduc sub o faţă umană. Deci, colega mea avea dreptate. "Faţa umană" reuşeşte să ascundă ceea ce înainte de 1989 era mai evident. Dar ceea ce acum, în 2009, este cu atât mai periculos: perfidie, mediocritate ridicată la rang de virtute, meschinărie, josnicie, lipsă de transparenţă, limbă de lemn, gândire de lemn, capete de lemn.

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone