Week-end-ul trecut...

Week-endul trecut a fost unul cu multe ... cum să le zic? Tradiţii.

Sâmbătă dimineaţă: pomană. A fost încă una din lunga serie de pomeni tradiţionale româneşti. Sau locale, că cică tradiţiile astea variază şi ele, în funcţie de locaţie. P-aici, prin zonă, trebuie să se facă cu totul 10 pomeni până la cea de un an, aceea fiind a 10-a. Şi câte se mai vorbesc la pomană, ce ocazie specială de a socializare! Ba chiar, tangenţial, se mai pomeneşte şi defunctul!

Seara: nuntă. Am avut marele "privilegiu" de a ocupa singurele cele mai proaste 2 locuri din toată sala de festivităţi de la Antilopa! Sau cel puţin, aşa mi s-a părut mie, până m-am obişnuit cu atmosfera (căci te obişnuieşti cu toate, omul are cea mai mare capacitate de supravieţuire în astfel de condiţii ostile de trai).
Să vă explic de ce: exista o orchestră de manelişti cu instrumentele lor, tocmită (pe bani mulţi, presupun) de miri şi familiile lor. Şi ei cântau fix pe latura de la geam a ringului de dans. De o parte şi de alta a lor se aflau acele instrumente de tortură acustică numite boxe. Lângă una dintre ele era chiar masa la care au mâncat şi lăutarii - deci pentru ei acestea nu se pot considera locuri proaste. Dar lângă cealaltă boxă era masa la care ne aflam şi noi. Am fumat un pachet de ţigări.

Duminică la prânz: botez. A fost un botez frumos al fetiţei unor prieteni dragi. Dar din păcate, n-am putut să merg şi la restaurant să continuăm discuţiile, pentru că...

... Şi apoi, obosită după toate astea dar plină de dor matern, am plecat la ţară singură cu maşina şi cu trei copii pe bancheta în spate (noroc că au dormit tot drumul) şi mi-am recuperat mezina după o săptămână petrecută la ţară cu bunica. Am aflat că a fost foarte bine, n-a plâns deloc după mami şi era în elementul ei.

Comments

  1. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca as putea trece prin astfel de chinuri...prefer sa fug.....deci aleg sa nu ma prezint...Poate is eu mai egoista, mai nepasatoare la cele firesti si necesare celorlalti, ori poate am imbatranit cumva,...dar crede-ma, nu m-as mai expune la astfel de aventuri... - la altele, cu placere :) - ....Dar bravo voua ca puteti si vreti sa faceti fata unor astfel de obligatii, caci...ce altceva sunt uneori decat obligatii, nu ? Caci despre fericirea de a suporta niste urlaturi in cap o noapte intreaga...cert e ca nu se poate vorbi.

    ReplyDelete
  2. Mulţumim, cred că suntem destul de conformişti din punctul ăsta de vedere: ne conformăm invitaţiilor, atunci când sunt destul de apropiate persoanele care organizează astfel de ... manifestări.
    Da, noaptea cu urechile în boxe a fost o experienţă unică! Eu sunt genul care adoarme cu capul de boxe, de oboseală. Dar pe manele n-am reuşit!

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone