Întrecere cu tuşituri

Dacă vă-ntrebaţi cumva cum am început ziua de joi, 15 octombrie 2009, a şasea de la lansarea laringitei Roxanei, aflaţi că m-am trezit devreme (prea devreme, după orice standard de analiză a orelor de trezire, darămite după standardele unei mame nicidecum corporatiste, ci care oricum n-are altă treabă decât să stea acasă cu copii virusaţi: 6.30), pentru că visasem urât (ceva cu o femeie moartă, care îşi schimba identitatea, de nu mai ştiu de fapt pe cine am visat şi sub influenţa cărei acţiuni de ieri, căci premonitoriu nu vreau să cred că era visul). Dar oricum, nici n-am avut de gând să aflu identitatea, drept pentru care, cu un efort de voinţă, am întrerupt visul şi m-am trezit.

Apoi mai aflaţi că deja Roxi e bine, în sensul că nu mai face febră deloc de vreo 2 zile, aspectele laringitei (gen tuse ca un lătrat de câine, voce răguşită, febră) au trecut, dar a rămas acum în loc o tuse productivă. Şi, fireşte, dorinţa de a mai sta "şi azi, doar azi" acasă cu mami şi Ilinca, în loc să meargă la grădi. Dar ce-ar mai fi grădiniţa de sfârşit de săptămână, când oricum mami face activităţi mai frumoase cu fetele, cum ar fi, de exemplu, deşiratul benzilor de pe casete vechi şi, din lipsă de casetofon, inutile?

Şi mai aflaţi că nu, Ilinca nu a zis pas la o asemenea îndeletnicire plăcută cum e vocea guturală gen Amanda Lear, însoţită de tusea gen Grivei. Aşa că începând de azi-dimineaţă are şi ea liber la aerosoli, Ambroxol, bombonele mentolate, umidificator cu esenţe de munte (adică brad, mentol şi eucalipt).

Ceea ce nu vă doresc şi dumneavoastră!
Să ne vedem sănătoşi la postarea următoare!