Impasul treizecist

O altă prietenă a renunţat la serviciul de la birou în favoarea unei vieţi mai libere de constrângeri, în care să-şi facă loc şi grija pentru copii, soţ, casă, cât şi pentru sine însăşi, prin timpul alocat lecturilor.
Şi nu e nici acesta un caz izolat. În ultima vreme, cam de când îmi desfăşor şi eu activitatea profesională pe lângă casă, mă tot înconjor de astfel de persoane.
Iar fenomenul nici măcar nu este "sexist", nu doar persoane de sex feminin fax asta, ci şi bărbaţi - dar într-o măsură mai mică, fireşte, ei sunt capii familiei şi trebuie să asigure, în bună tradiţie încă din epoca de piatră, necesarul de hrană şi să apere peştera de invazii.

Aşadar, personal consider că traversăm un impas. Impasul trezecist, l-am numit, bazându-mă pe media de vârstă a persoanelor implicate.
Nu-mi sunt foarte clare cauzele - poate fi ceva comun tuturor femeilor care au o oarecare experienţă profesională, dar şi datorii de familie şi unu-doi copii.
Poate însă fi şi/sau ceva comun epocii pe care o traversăm, cu toată istoria pe care o avem în spate - generaţie de sacrificiu, ni se zicea în şcoală. Suntem o generaţie a tranziţiei, simţim toate schimbările pe pielea noastră.
Părerea mea e că cine a apucat-o pe calea asta, doar foarte greu mai poate s-o ia înapoi, spre lucratul în "fabricile" multinaţionale, sau chiar mai micuţele naţionale. Calea asta duce doar spre "casnică modernă", de un nou format: cu activităţi profesionale duse în paralel şi menite pe de o parte să asigure hrana spirituală, pe de alta, pe cea reală, adică şi ceva bani.

Părerea mea!