Despre una, despre alta, ce mai facem, ce mai citim, sau ce gânduri mai gândim.
Thursday, December 3, 2009
Mens sana in corpore sano: azi, zi de sporturi diverse şi liber alese
Pe timpul 1 inspiraţi, pe timpul 2 expiraţi.
Timpul 1 - Shopping. Îmi căutam o ţinută de club pentru Christmas Party, habar n-am cum se (mai) îmbracă lumea în club în ziua de azi, dar presupun că ceva sclipicios. Chiar şi blugi, dar nu ai mei, ai mei sunt de cursă lungă, nu de club. Şi presupun că musai asortaţi cu ceva... sclipicios. Şi uite cum am ajuns să-mi cumpăr până la urmă o rochiţă simplă, neagră, stil gogoşar, cred eu că deloc "clubabilă" şi neasortabilă cu nimic sclipicios. A, şi nişte blugi, aşa, pentru că îmi veneau bine şi să-i mai schimb pe cei vechi. Dar şi ăştia la fel de neasortabili cu ideea de club. Timpul 2 - expiraţi: aţi cheltuit ... nişte bani!
Timpul 1 - Pilates. Îmi doream de mult să văd / simt cu ce se mănâncă genul ăsta de mişcare, după încercările mele mai mult sau mai puţin reuşite şi susţinute cu Aqua Gym şi Taebo. Deocamdată, expiraţi, mi se pare că mi se potriveşte mai bine. Inspiraţi - e de cursă lungă şi ăsta, tre' să te ţii ca să se vadă ceva rezultate, aşa că probabil ne mai vedem acolo. Timpul 2 - expiraţi.
Timpul 1 - dus cumpărăturile şi echipamentul în portbagajul maşinii din parcarea de la serviciul soţului ca să nu le mai plimb după mine, timpul doi - expiraţi că e cam frig.
Timpul 1- inspiraţi şi fuga la muncă! Timpul 2 - drum cu metroul şi un tramvai într-o parte mai puţin cunoscută a oraşului ăsta mare, dar de-acum încolo o s-o vizitez mai des. Timpul 1 - azi e time out, aflu într-un târziu, timpul doi - expiraţi, iau un autobuz şi mă opresc un pic mai la vale, la capăt, la Ikea.
Aici - timpul 1 - inspiraţi şi cumpăraţi: jocuri pentru copii, jucării pentru copii, chestii pentru copii... Mai au şi altceva în Ikea asta? A, da, nişte timpul 2 - expiraţi şi plătiţi. Aţi mai lăsat şi aici nişte bani. Dar acum avem şi noi biluţe speciale şi plăcuţe de construit tablouri cu migală, sic!
Timpul 1 - fuga la autobuz, timpul 2 - cobori după câteva staţii şi schimbă cu metroul, că se înghesuie toţi să expire şi să fugă spre casă, e aglomeraţie, faci juma de noapte până la grădiniţă.
Timpul 1 - parchez cumpărăturile la o vecină (aceeaşi care şi-a parcat şi ea la noi un aspirator câteva zile), că-mi uitasem cheile acasă pe timpul de inspirat-expirat de dimineaţă, cât urla Ilinca "nu peeeecaaaaa, maaaamiiii!" şi fug la grădiniţă, unde mă aşteptau copii şi timpul 2 - acasă.
Ce obositor (şi costisitor) e să faci sport în ziua de azi!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Stop joc
După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.
-
În vacanţa de după vacanţă am fost la munte. La munte era zăpadă. Multă şi frumoasă zăpadă. La munte se schiază. Roxana a făcut cunoştinţă c...
-
Venind în întâmpinarea celor care doresc să citească despre diversitatea acestor situaţii şi spre disperarea celor care nu înţeleg ce e cu c...
No comments:
Post a Comment