Copiii vă spun curat: vă este timpul furat!


Cu toate că "Momo", cartea lui Michael Ende, este de vârstă ceva mai mare ca mine (a fost scrisă în 1973), nu ştiu de ce nu a apărut printre lecturile mele din copilărie. Poate nu era tradusă în română, poate nu o aveau la biblioteca şcolii şi nici a liceului. Cert e că abia acum - şi recunosc, şi din curiozitate, ca să văd ce-a mânat-o pe Mira să preia acest nume pentru cercul ei de activităţi pentru copii Lumea lui Momo - , mi-a picat în mână basmul-roman numit "Momo, sau strania povestire despre hoţii de timp şi fetiţa care le-a înapoiat oamenilor timpul furat". Însă chiar dacă aţi citit-o când eraţi copii, poate veţi lua în calcul să o recitiţi. Ca terapie pentru alergătura şi stresul cotidiene, măcar.

Din capul locului precizez că nu mi se pare o carte doar pentru copii. Ca, de altfel, şi alte cărţi pentru copii pe care le-am citit (mai ales în ultima vreme) cu ochii şi mintea de adult, în "Momo" am descifrat alte sensuri decât cele pentru care este cartea citită de copii. Sensuri şi înţelesuri ce vin din experienţa de viaţă. Dar care fac cartea cu atât mai plăcută (şi) pentru adulţi.

Subtitlul ne linişteşte dintru început: nu vă speriaţi, timpul a fost furat, dar a fost şi restituit.

Pe scurt, Momo este o fetiţă vagaboandă, în sensul cel mai curat al termenului: fără origine, fără vârstă, fără ocupaţie şi fără domiciliu. De fapt, ea locuieşte într-un vechi amfiteatru roman, iar ocupaţia ei este aceea de a asculta. În preajma ei, totul devine mai clar. Ea îi ascultă şi pe adulţi, iar autorul face o apologie indirectă virtuţii pe care o constituie arta de a-i asculta pe ceilalţi. În ziua de azi i-am spune "ascultare empatică". La Momo vin deopotrivă adulţi care se ceartă între ei, pentru a afla liniştea şi soluţia problemelor, adulţi cu diverse probleme şi necazuri. Dar tot la ea îşi găsesc copiii cel mai frumos şi bine petrecut timp. Jocurile pe care le inventează împreună sunt acelea în care creativitatea este la loc de cinste, alături de cea mai pură copilărie. Am zâmbit amar citind asta, am recunoscut greşeala pe care o facem, părinţi fiind, atunci când le oferim copiilor jucării care să le stimuleze o abilitate sau alta. Când de fapt copiii găsesc cele mai neaşteptate moduri de a se juca cu simple cutii de carton, de exemplu.

Despre plăcerea lucrului bine făcut, cu pasiune, ne vorbeşte unul din prietenii lui Momo, Beppo Măturătorul:
"Niciodată nu trebuie să te gândeşti la toată strada dintr-odată, înţelegi? Trebuie să te gândeşti numai la următorul pas, la următoarea respiraţie, la următoarea lovitură de mătură. În continuare trebuie să te gândeşti mereu numai la ceea ce urmează. (...) Astfel îţi face plăcere, ceea ce e important, căci numai aşa se face treaba cum trebuie. Aşa trebuie să fie. (...) Dintr-odată îţi dai seama că, pas cu pas, ai terminat toată treaba. Nici nu ţi-ai dat seama cum şi nici nu ţi s-a tăiat răsuflarea. (...) Asta e foarte important."

Altă dată, tot el spune:
"Te-am cunoscut şi pe tine, şi pe mine" - iar eu, adultul, părintele, mama, m-am dus cu gândul la felul în care fetele mele mă ajută continuu să mă cunosc pe mine, să-mi cunosc limitele, să-mi descopăr amintiri pe care le credeam uitate.

Despre timp, Michael Ende spune:
"Findcă fiecare om are propriul său timp. Numai câtă vreme e într-adevăr al său timpul rămâne viu."

Intriga basmului-roman se declanşează odată cu apariţia oamenilor cenuşii, nişte arătări umanoide care îşi trag seva existenţei din... timpul oamenilor. Şi de aici începe o parabolă excelent construită privind timpul şi felul în care îl putem atât de uşor pierde. Copiii sunt primii care îşi dau seama ce se întâmplă şi vor să anunţe pe toată lumea, să găsească o soluţie. Organizează o manifestaţie, iar pe pancardele lor se poate citi:

"Să economisim timp? Dar pentru cine?"
sau:
"Copiii vă spun curat:
Vă este timpul furat!"
Dar paradoxal, nimeni nu are timp să-i asculte...

Am privit cu subtilă auto-ironie afirmaţia aceasta: "Părinţilor nu li se poate reproşa nimic, căci viaţa modernă nu le lasă timpul necesar pentru a se ocupa de copiii lor."

Sau am citit fragmentul de mai jos cu ochii părintelui de copii şcolari: "Trebuie înfiinţate instituţii (şcoli - n.m.) unde (copiii) să fie crescuţi pentru a ajunge membri folositori societăţii şi apţi de muncă. (...) Copiii reprezintă materialul uman al viitorului, iar viitorul va fi epoca reactoarelor şi a creierelor electronice. Va fi necesară o întreagă armată de specialişti şi muncitori calificaţi pentru a lucra cu toate aceste maşini, dar în loc să ne pregătim copiii pentru lumea de mâine, mai îngăduim încă să-şi irosească mulţi dintre ei ani întregi din timpul lor preţios cu jocuri inutile. Este o ruşine pentru civilizaţia noastră şi o crimă faţă de viitoarea omenire!"

Au loc o serie de peripeţii, în cursul cărora Momo îşi pierde pe rând prietenii. Mai întâi pe cei mari, adulţii, cărora le este furat timpul. Apoi îşi pierde şi prietenii copii, care sunt duşi la un "depozit de copii", un loc în care li se spune ce să se joace, când, cum... un fel de grădiniţe şi şcoli ale zilelor noastre: "Aşadar au fost înfiinţate în toate cartierele aşa-numitele Depozite de copii. Erau case mari unde trebuiau să fie aduşi copiii de care nimeni nu avea timp să se ocupe..."

Momo, fetiţa fără familie şi fără o casă în oraş, scapă în cele din urmă de oamenii cenuşii de la Casa de Economisire a Timpului cu ajutorul ţestoasei fermecate pe nume Casiopeea (remarc numele cules din mitologia greacă). Aceasta o conduce la maestrul Hora, administratorul timpului oamenilor. Iată un dialog între cei doi:

"- N-ai putea (...) să orânduieşti lucrurile astfel ca hoţii de timp să nu mai poată fura timpul oamenilor?, întrebă Momo.
- Nu, nu pot să fac aşa ceva, răspunse maestrul Hora, căci oamenii hotărăsc singuri ce fac cu timpul lor. Ei singuri trebuie să şi-l apere."

Tot maestrul Hora este cel care oferă ceea ce am putea numi o explicaţie a morţii pe înţelesul copiilor:
"- Iar dacă inima mea va înceta odată să bată? întrebă Momo.
- Atunci încetează şi timpul pentru tine, copilă, răspunse maestrul Hora. S-ar mai putea spune că tu însăţi eşti cea care se întoarce înapoi în timp, trecând prin toate zilele şi nopţile, lunile şi anii tăi. Călătoreşti înapoi prin viaţa ta până ce ajungi la marea poartă rotundă din argint, prin care ai intrat cândva. Pe acolo ieşi iar afară.
(...)
- Tu eşti moartea?
Maestrul Hora surâse şi tăcu o vreme înainte de a răspunde:
- Dacă oamenii ar şti ce e moartea, nu s-ar mai teme de ea. Iar dacă nu le-ar fi frică de moarte, n-ar mai putea vreodată să le fure timpul vieţii."

Fără a intra în mai multe detalii, fireşte că totul se termină cu bine. Momo face astfel încât oamenii să îşi recapete timpul, iar copiii să se întoarcă la joacă.

Cititorul rămâne însă cu senzaţia că prea suntem pe fugă, prea intrăm în vârtejul vieţii acesteia moderne pe care o trăim, prea neglijăm până la urmă lucrurile care ne plac şi pe cei dragi. Ce bine-ar fi dacă maestrul acesta Hora şi-ar întoarce ochii şi spre oamenii zilelor noastre! Ce bine-ar fi dacă Momo ar trăi undeva printre noi! Poate am reînvăţa că "nu am timp" nu e o scuză corectă, ci trebuie să ne facem timp pentru orice are importanţă pentru noi. Poate am (re)învăţa să ascultăm, să ne jucăm, să lăsăm copiii să fie copii...

La final (defect profesional, ce să-i faci?) două cuvinte despre traducere. Cartea este impecabil tradusă de Yvette Davidescu. Şi spun asta nu din perspectiva unui cunoscător de limba germană, căci nu sunt, ci din perspectiva unui vorbitor de limbă română, care nu m-am poticnit deloc în formulări greoaie sau calcuri lingvistice eronate.

Un sfat de la mine: nu ocoliţi cartea, chiar dacă vi se pare că este pentru copii. Citiţi-o pentru copilul din voi, dar şi pentru părintele din voi!

Comments

  1. Am recitit-o si eu anul trecut, mi-a placut la nebunie. Fragmentul cu Beppo l-am subliniat si eu. Este o carte superba!

    ReplyDelete
  2. Foarte frumos articolul... Si eu citesc acum cartea, ca sa-mi satisfac aceeasi curiozitate pe care ai avut-o tu :)

    ReplyDelete
  3. Foarte frumos articolul. Si eu o citesc acum, ca sa-mi satisfac aceeasi curiozitate pe care ai avut-o si tu :). Este infricosator de actual subiectul tratat in Momo

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone