Păr scurt - minte lungă

"Păr lung - minte scurtă, păr scurt - minte lungă" - era o vorbă care se perpetuase pe la noi prin casă când eram mici.

Acuma, fiind la rândul meu mamă de fete-care-vor-părul-lung-dar-trebuie-să-meargă-la-şcoală-cu-părul-prins, şi în plus, cunoscând greutăţile mamei pe vremea aceea, m-am cam dumirit eu cine inventase sau de ce perpetua vorba asta: era mai simplu să îngrijeşti un păr scurt decât unul lung, başca pe două capete! :) Aşa că apela la orgoliul nostru, care ne vroiam deştepte, deci cu mintea lungă, mai degrabă decât viceversa :)

Cu timpul, mi-am lăsat şi menţinut părul lung, la început poate că din spirit de frondă faţă de "mai înainte vreme". Apoi cred că mi-a plăcut şi mie cu părul lung, pentru că tot încercam diverse nuanţe şi culori pe el - îmi amintesc că prima dată, prin clasa a 8-a, mi-am pus în păr albastru de metil de care ne mai dădea mama în gât când făceam puroi. Am continuat cu violet de genţiană, Henna, şampoane colorante, vopsele în nuanţe de la blond auriu până la roşu rubiniu (nu brunet, niciodată), şi m-am stabilit în ultimii ani la şuviţe, pe motiv că oricum mi se deschide de la soare părul în mod natural, cu câteva nuanţe la câteva şuviţe.

Cu timpul am rămas cu părul lung (sau măcar mediu spre lung)... doar din considerente sociale: aşa aveau şi prietenele mele, aşa îl au şi acum majoritatea cunoscutelor mele de sex feminin, plus că soţului îi plac cu părul lung, i se pare un semn de feminitate :)

Dar mai mereu îl ţineam strâns în coadă, mă încurca când îmi venea în ochi, mă încurca atunci când trebuia să port un fes, nu suport părul, nici chiar al meu, căzut prin casă, prin maşină, ba chiar, atât de tare îmi cade în ultima vreme (probabil şi ca efect al tratamentului cu anticoagulant), că se întâmpla să găsesc şi pe la bucătărie prin farfurii păr lung blond şuviţat! La ritmul în care îl pierdeam, probabil că urma să mai am păr pe cap... cam de-un duş!

Aşa că am decis: jos cu el! De mult vreau să mă tund scurt, dar nu am suficient curaj, de mult mă chinui să-mi conving coafeza - care mereu îmi aduce contra-argumente, că dimpotrivă, părul lung e mai uşor de întreţinut şi de păstrat, că nu mi-ar sta bine cu părul scurt, că apoi vine o vreme când nu e nici scurt nici lung, şi nu stă nicicum etc.

Basta!, am strigat, aruncându-mi pletele-n vânt. Şi am purces la căutarea altei coafeze, care m-a mai tuns o dată "bob", acum câţiva ani. Ea e tunsă scurt, adeptă a părului scurt, aşa că, mi-am făcut eu socoteala de acasă, n-are să mă refuze! Şi aşa a fost.

Acum mă uit la "laţele" de pe unele capete din jurul meu (nu toate, unele femei au un păr superb, dar nu era cazul meu!) şi mă felicit pentru decizie. În ciuda dezacordului vădit, explicit şi exprimat al soţului, nu cred că înainte îmi stătea mai bine. De fapt, nici măcar nu mă interesează dacă îmi stă bine sau nu. Îl spăl mai uşor, îl pieptăn şi aranjez cu o mână de spumă (doar la nevoie spumă), îl bag cu totul sub căciulă pe vreme asta, îmi simt ceafa goală şi capul uşor... pe dinafară :) Căci pe dinăuntru, conform conceptului enunţat la început, şi ca să concluzionez eu aşa, "tras de păr": vă daţi seama ce de minte o să am de-acum încolo?!

(paranteză: am scris acest "Selfie" încurajată de aprecierile voastre pe facebook la adresa noii mele tunsori :)) )

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone