Nu e impas treizecist, e altceva

Valori corporatiste puse pe planul al doilea, mai mult timp pentru lucrurile cu adevărat importante, un mai bun management al timpului, pentru ca mai mult timp să fie dedicat familiei şi hobby-urilor, mai puţină fugă pentru serviciu şi mai multă cu copiii în parc, la sport, sau atenţie cu rezolvarea lecţiilor acestora.

Vă sună cunoscut? Credeam că e vorba de un fel de impas al vârstei, dar m-am înşelat. Cred că este unul din avantajele crizei pe care o traversăm.
Suntem dintr-o dată mai atenţi la lucrurile la care trebuia de la bun început să fim atenţi, dar ne-a luat valul. Avem altă agendă. Se schimbă valorile. Vedem lucrurile care contează.
Începem să avem / să ne facem timp pentru insuflarea acestor valori şi copiilor noştri. În fond, nici cea mai bună bonă nu contribuie şi la orgoliul şi ego-ul nostru de a ne fi crescut singure copiii.
Re-începem să citim. În fond, televizorul oricum nu ne arată nimic bun ci dimpotrivă, şi mai consumă şi curent.
Reinventăm consumul a cât ne trebuie, nu consumul de dragul consumului.

La fel de bine însă poate fi un cumul de factori... vârsta, vremurile prin care trecem, şi poate şi alţii.