Nu pentru nu este nu

...zicea Nichita. S-o fi inspirat din toanele copiilor de 2-3 ani? Această vârstă numită de unii pediatri sau teoreticieni într-ale educaţiei copiilor, vârsta teribilă?

Roxana ştia asta, acum vreo doi ani.
Acum ştie şi Ilinca.

După experienţele din ultimele zile, nu mai am pretenţia ca Ilinca să înveţe de la sora ei, fără să mai treacă şi ea prin aceleaşi lucruri. Mi-e clar că mai bine îmi amintesc eu de fazele Roxanei, măcar să nu mă mai ia prin suprindere!

Şi îmi amintesc că Roxana (iar acum văd că şi Ilinca) nu numai că se contrazicea cu mine, dar se contrazicea şi singură. Nu putea să însemne nu, dar şi da, şi nu ştiu, şi poate...

Doi paşi înainte şi unul înapoi

Tot aici, de la Dr. Spock citire, trebuie încadrate regresiile pe calea progreselor. De pildă, nu mai foloseam pamperşi de câteva săptămâni bune. Nici măcar noaptea, deloc, chiar mă gândeam cui să îi dau pachetul pe care îl mai avem în casă. La munte, acum o săptămână, i-am pus pampers doar în pat, noaptea, ca să nu avem vreo surpriză, dar nu a murdărit nici măcar un singur pampers.
Daaar ... de câteva zile, brusc, nu mai spune nici măcat după ce a făcut pipi, stă în baltă de a schimbat mirosul canapelei din sufragerie (da, aceea care a schimbat şi câteva nuanţe, după apa, laptele, sucul şi alte lichide vărsate pe ea în ultimii patru ani).

Ilinca mea cuminte, pe care puteam s-o dau exemplu oricui de cel mai ascultător copil, care vorbeşte extrem de bine pentru vârsta ei - la 2 ani şi 3 luni îi lipsesc doar câteva prepoziţii şi conjuncţii pe ici pe colo, dar în rest ne înţelegem perfect, care spunea singură când vrea nani, care mânca singură tot - "singăgă", cum zice ea, care... Ei bine, acum NU mă mai ascultă, dar nu se ascultă nici pe ea, cum ziceam, se contrazice singură, NU mai vrea la somn până când adoarme de prea obosită, dărâmă toate jucăriile doar ca să mă vadă pe mine că le strâng după ea (dar i-am copt-o că jumătate din ele sunt acum ascunse, să am mai puţine de strâns data viitoare)... şi nu mai ştiu nici eu.

Of, abia aştept să treacă şi faza asta pentru că, acum constat, dacă în alte privinţe e mai uşor la al doilea copil, în privinţa asta nervii mei sunt deja cam măcinaţi şi nu prea rezistă la câte scrie prin cărţi că ar fi bine să reziste. Dar ce ştiu ei, în cărţi, nu?