După 20 de ani (prima parte)

Anul ăsta se împlinesc 20 de ani de când am terminat liceul! Că nu-mi vine să cred că au trecut atâţia, e de la sine înţeles! Dar unde s-au dus?
Aşa că mă gândesc să facem şi noi o reuniune de 20 de ani?
Din discuţiile iscate pe Facebook pe tema asta, bag seamă că vor fi chiar 2:
- una cu clasa - aşa, ca fetele, că eram vreo 20 şi-un pic în clasă (numărul a mai variat în cei 4 ani de liceu) din care doar vreo 3 băieţi, si oricum, profesorii ne spuneau "mai, fetelor, potoliti-va!"
- una cu liceul - în plen, dar organizat independent, că acum 10 ani s-a organizat mai "oficial", şi a ieşit cu unele discuţii - eu nici nu am fost atunci (nu eram prin zonă, cred ca la data respectiva eram plecata in delegatii, şi nici nu mă prea interesa sa ma intalnesc cu fostii colegi din tot liceul, mi-ar fi placut cu clasa, insa din clasa noastra nu prea au fost la intrunire)

Si ma intreb: Cine ce-o mai face dintre profesori? Profa de română, diriga, o fi ieşit de la spitalul de nebuni? Sau poate nici n-au dus-o acolo pana la urma...
O apucaseră pandaliile de prin clasa a 9-a, pe finalul ei. Şi părea normală, o doamnă tânără, mică de statură, cu nimic ieşită din comun. Până într-o bună zi, când a început să-şi aplice ruj în timpul orei. La început mai roz, apoi din ce în ce mai roşu pe zi ce trecea. Plus că avea un mod cam ... ingenios, să spunem, de a-şi asorta hainele. De parcă nu-i păsa de aspectul ei fizic. Şi chiar aşa era, nu-i păsa de asta. Am aflat când s-a uitat fix în ochii mei şi mi-a spus:
- De ce mă urăşti?
Am rămas mască, n-o uram, vă jur, doar evaluam felul în care se îmbrăcase în acea zi şi stratul tot mai gros de ruj roşu de pe buzele ei.
- Da, da, tu! Ştiu că acum o să te uiţi pe geam, da, ştiu că e acolo şi ne urmăreşte.
Şuşoteli şi hăhăieli printre noi cât cuprinde, în fond, eram o adunătură de 20 şi ceva de ameţite de 14-15 ani.
- Cine ne urmăreşte, doamna dirigintă?, am reuşit să îngaim.
- El, Van Damme! E la geam mereu cu ochii pe noi, dar stai liniştită că nu mi-e frică.
Şi acesta a fost doar începutul. Au urmat tot felul de acuzaţii de felul ăsta, de căutări pe sub bănci sa vedem azi cine ne mai urmareste si de unde, şi fardări tot mai stridente, spre deliciul şi distracţia generală, vă daţi seama!
Toate astea alternau cu perioade de acalmie, in care se purta normal, isi preda materia si nu povestea nimic personal la ora. Am aflat noi o poveste, dar nu stiu cat de adevarata era, cum ar fi divortat sotul de ea si i-ar fi luat copilul, si de la asta i s-ar fi tras "deraierea". Cu materia de limba romana - acum, cocoţată în vârful unui maldăr de 20 de ani (plus 4 de liceu) de-atunci, nu cred că altcineva ar fi fost mai bun.

Dar ne-am trezit în clasa a XII, înainte de BAC, că totusi, nu prea aveam din ce să învăţăm pentru BAC. Circulau tot felul de carticele cu comentarii literare pre-fabricate, dar mai intai ca eu niciodata nu am tocit comentarii, fiind genul care dintr-un vers de poezie scriam 2-3 pagini de comentariu. Si-apoi, chiar si cu comentarii invatate (sau nu), ne lipsea imaginea de ansamblu, nu prea stiam de unde sa apucam limba romana, ce se cere si ce nu...
Şi am început să spunem la cancelarie, ne ajunsese cutitul la os si am inceput sa ne vaicarim la ceilalti profesori, să facem un pic de vâlvă pe tema asta. Aşa că... nu mai ştiu sigur pe ce motiv invocat (caci nu ma astept sa se fi facut o ancheta psihologica care sa o ajute efectiv pe diriga), ne-au schimbat profesoara de limba română. Numai că nu era nimeni dispus să ia toate orele noastre - eram clasă de filologie, cu multe ore de limba română. Drept pentru care am ajuns sa avem 2 profesori de romana, cu unul recapitulam materia anilor trecuţi, cu altul materia de clasa a XII-a. Aşa am intrat noi in BAC.

(to be continued)