Parenting prin ochii copilului - LIVE (1)

Bună dimineaţa! Azi am să încerc marea cu degetul, cum se zice, şi am să transmit "live" şi în direct de la conferinţa "Parenting prin ochii copilului" cu Jody Pawel şi Urania Cremene, conferinţă organizată de Lumea lui MOMO.

Reamintesc aici agenda conferinţei:

9.45-13.30 Eu vreau libertate - ai mei mă vor responsabil
- despre cum să creşti un copil independent şi responsabil

14.30-18.30 Mami, tati, nu o să fiu o fetiţă toată viaţa. Cum o să fiu eu, ca femeie?
- despre cum să creşti o fată, care să ajungă o femeie implinită şi cu încredere în propria-i persoană

(Notă: E posibil să actualizez doar la pauze, deci rămâneţi pe recepţie!)

Prima parte


Mirela Loghin, fondator Lumea lui Momo, deschide Conferinţa şi le prezintă pe Urania şi Jody.

Sunt aici şi reprezentanţi ai Fundaţiei Tineri pentru Tineri - fiecare poartă o poveste, iar doi dintre ei transmit câteva sccinte mesaje:
- "Învaţă-mă cum să gândesc, nu ce să gândesc"
- Părinţii m-au învăţat responsabilitatea şi ce consecinţe au faptele mele
- Învaţă-mă să fac singur, nu face tu pentru mine

Urania Cremene reprezintă metodologia Parents Toolshop în România de 3 ani: Conferinţa a fost creeată despre cum se vede din partea copiilor ceea ce facem noi ca părinţi
- o călătorie înainte şi-napoi, din copilărie spre adolescenţă şi viaţa de adult şi înapoi
- o invită pe Jody să povestească puţin despre sine

Jody Pawel, fondatoarea metologiei Parents Toolshop:

- una dintre puţinele persoane din lume care continuă munca de Parenting începută de părinţii ei
- ceea ce diferă de alţi "profesori" de parenting şi de alte metodologii este modul de prezentare şi "packaging"-ul
În opinia lui Jody, sunt 5 tipuri de probleme, 5 categorii, pe care le vom inspecta astăzi.


Fostering Internal Motivation, Cooperation and Self-Responsibility in Children
Cum "determini" motivarea internă, cooperarea şi auto-responsabilitatea la copii

(prezentare susţinută de Urania şi Jody)

Tiparul universal Parents Toolshop:
- analogie cu o casă în construcţie: aşa cum construieşti o casă, trebuie să începi de la fundaţie
- şi ai nevoie de instrmentele necesare pentru a construi o familie sănătoasă
- abia sus de tot, în pod, se află disciplina, nu ajungem acolo până nu parcurgem/construim restul
- Atunci când foloseşti instrumentele potrivite, în ordinea corectă, rezultatele sunt mult mai bune decât dacă sari etape (ca şi în construcţia unei case - analogia)

Cum îi convingi/determini pe copii să facă ceea ce vrei de prima oară când le ceri ceva
- în sală e hărmălaie, pentru că Urania i-a provocat pe participanţii la conferinţă la un joc, în care copilul de 4-5 ani, însoţit de părinte, vrea să se joace cu un clown de pe aeroport, în vreme ce avionul trebuie să plece: cum reuşeşti ca părinte să îl convingi?
variante practicate de părinţi:
- i-au mituit pe copii, le-au promis altceva, posibil existent în avion, i-au ţinut cu forţa etc.
Ce se întâmplă de fapt atunci când noi vrem ceva iar copilul vrea altceva:
- recurgem la argumente "logice"
- negociem
- îl păcălim
- îi distragem atenţia
- îl mituim - comportament condiţionat (dacă... atunci îţi dau...)
- folosim forţa, îmbrâncim, smulgem, luăm pe sus
- câteodată cedăm
- indiferent ce metodă folosim, după aceea ne pare rău
Pentru a oferi copilului autonomia de care are nevoie şi responsabilitatea pe care o vrem noi - trebuie să schimbăm noi, ca părinţi, setul de convingeri pe care le avem. Altfel, suntem într-o luptă de putere în mod continuu.
De ce nu funcţionează aceste tehnici (pomenite mai sus):
- când mituim - mita trebuie să crească data viitoare
- dacă ameninţăm - pedeapsa trebuie să crească şi nu mai contează motivaţia în sine, cât evitarea pedepsei şi pe termen lung nu facem decât să ne dăm foc la valiză
- atunci când cedăm, semnalăm un buton mare pe care copilul îl va folosi data viitoare, pentru că ceea ce transmitem este "e suficient să plângi pentru ca cineva să cedeze". cu cât cedăm mai târziu rugăminţilor, copilului cu atât va fi mai dificil pe termen lung.

Aşa că hai să ne uităm la convingerile noastre, de adulţi, pe care le purtăm cu noi, bagajul pe care îl ducem:
- Jody face un alt exerciţiu în sală cu un rucsac şi nişte bileţele cu "convingeri"
- conceptul de "backpack" reprezintă tot ceea ce acumulăm în viaţă, în materie de credinţe, convingeri etc. Şi vine un moment în viaţă când devenim conştienţi, în genul: "hei, cine a pus asta în bagajul meu? nu-mi amintesc de asta!"
Participanţii citesc bileţele cu "convingeri" pe care le-au primit ("nu folosi prosoapele din hotel", "dacă vrei să câştigi în viaţă, trebuie să munceşti din greu", "vei face dragoste cu bărbatul tău după ce te căsătoreşti", "dacă nu înveţi, o să ajungi să dai cu mătura", şi altele). Tu poţi alege pe care le păstrezi şi pe care le respingi!
Întrebarea este: ce convingeri sunt în bagajul vostru?
În loc să intri în panică, ar fi mai bine să te gândeşti şi invers: "Super! copilul meu mi-a mai semnalat încă un lucru pe care trebuie să-l schimb, încă o piatră (o convingere) pe care trebuie să o scot din bagaj!"
Nu vrem să vă învăţăm noi cum să vă creşteţi copiii. Este alegerea voastră! Ci doar să fiţi conştienţi de ce aveţi şi de instrumentele pentru a avea cele mai bune rezultate.

Prima convingere pe care o avem de scos din bagaj:
Ce este cooperarea? Care este diferenţa dintre "Să-i faci pe copii să coopereze" (poate chiar de la prima încercare) de "să-i faci pe copii să se supună"?
Doar pentru că funcţionează acum, nu înseamnă că trebuie să fac asta.
(exemplu: dacă îi promit o cutie de bomboane acum, va fi cuminte, dar asta înseamnă că trebuie să fac asta? este sănătos? îmi respect copilul? etc. - trebuie să iau în calcul)
- ajungi mai repede la rezultatul dorit
- nu provoci resentimente, frustrări, sentimente de răzbunare la copi

Instrumentele acestea sunt pe termen lung, mergem spre prevenţie, îl creştem astfel încât să poată coopera şi în momente de criză şi timp foarte foarte limitat.

Noua abordare de parenting:
1. Nu poţi forţa schimbarea comportamentală a cuiva.
- Noi avem o nevoie de control pe care o folosim ca să încercăm să shimbăm. Nu putem să convingem sau să influenţăm, putem doar să ne schimbăm pe noi înşine.
2. Copilul NU este încăpăţânat.
- Copiii nu au doar "personalitate", ci au ceva de spus. Avantaje de a fi încăpăţânat: nu se supune autorităţii, este autonom. Faptul că un copil pune sub semnul întrebării autoritatea este foarte bine. Din păcate, prima autoritate pe care o pune sub semnul întrebării suntem noi.
3. Copiii nu ne aparţin.
- Ideea aceea că "îţi cumperi câine decât când vei fi la casa ta, acum faci ce spun eu!"
4. Ne iubim copiii necondiţionat.
- Când spunem unui copil "te iubesc" doar după ce fac ceva bun (după părerea noastră bun), el prinde ideea că e iubit condiţionat.

Altă întrebare: nu doar ce avem noi în bagajul nostru, ci ce punem noi în bagajul lui? punem fricile noastre? pentru că el le va găsi mai târziu şi le va arunca.

Copiii au nevoie de autonomie şi control, la fel ca noi!

Noi am fost crescuţi cu coarda, şotronul şi căţăratul în copaci. Ei sunt crescuţi azi cu maşină - grădiniţă/şcoală - maşină - activităţi - maşină. Şi atunci în acest mediu stresant ei nu mai au şansa să se elibereze de energii, să alerge, să danseze etc, ceea ce face ca serile noastre în familie să nu fie decât refulări ale acestei energii ne-manifestate. Şi atunci, se manifestă fix în acele singure domenii pe care le pot controla:
- spălat
- mâncat
- îmbrăcat
- dormit
- teme de şcoală
Faptul că nu vrea să se spele în acest moment nu înseamnă că nu vrea să se spele în acest moment. Ci e nevoia lui de control şi autonomie. Această nevoie a lui de autonomie trebuie hrănită permanent, nu doar atunci când intru în jocuri de putere.

Tehnici - simple la prima vedere, greu de pus în practică. Un limbaj ce poate părea straniu.

Evitaţi motivările externe:
- mită, recompense şi laudă - pentru că vor funcţiona doar pe moment, doar pe termen scurt
Dar cercetarea pe termen lung (vezi Alfie Kohn) arată că nu sunt ineficiente, ci contra-productive!
- produc dependenţă (sunt adictive): în final, va trebui să existe mereu un premiu ca să motiveze
- mita trebuie să crească mereu, progresiv, pentru a mai avea efect
- persoana trebuie să vrea să mituiască

Soluţia: schimbaţi "mita" cu "mesaje de valoare":
Este "mită" dacă:
- părintele prezintă ideea de recompensă iar motivul părintelui este să manipuleze copilul
- părintele subliniază recompensa ca motiv pentru care copilul trebuie să se supună
- este verbalizată ca: "dacă tu faci asta..., eu fac asta ... pentru tine"
Nu este "mită" dacă:
- copilul prezintă ideea recompensei şi părintele explică ce trebuie să se întâmple mai întâi pentru a primi premiul cerut de copil
- părintele subliniază valoarea cererii lui, ca motiv pentru ca el să facă ce i se cere (de exemplu, e important să mănânci mâncare sănătoasă pentru că asta te ajută să creşti, la fel cum lumina şi apa ajută plantele, benzina ajută maşina etc.)
- este verbalizată ca "După ce faci asta..., ... apoi..."

Un exerciţiu:
- atunci când aveţi de făcut ceva, voi singuri faceţi "to do list"-ul, voi faceţi ce aveţi de făcut, tot voi tăiaţi de pe listă lucrurile făcute şi vă simţiţi minunat după aceea.
- aşa că puneţi copilul să-şi facă singur lista (să deseneze, dacă nu ştie să scrie încă) şi întrebaţi-l doar la sfârşitul zilei cum se simte, decât să vă uitaţi mereu peste umărul lui şi să-l bateţi la cap să facă asta şi aia!

Luptele de putere
În lupte de putere - ne certăm, negociază (exemplu: trebuie să faci duş acum!)
Sau (alternativa oferită de Parenting Tools):
Prevenirea:
1. Conştientizează ideea de bază (exemplu, important e să faci copilul să se spele, să ajungă curat seara în aşternuturi)
2. Oferă variante din care să aleagă, în nişte limite (exemplu, vrei să faci baie sau duş? cu spumă sau fără? care 4 jucării le vrei cu tine în baie?)

Alte instrumente pentru obţinerea cooperării copiilor:

- Descrie comportamentul pe care vrei să-l vezi la copil. Nu începe cu "NU"!
Mintea operează cu imagini. Exemplu, dacă spui măr mare roşu, nu îţi imaginezi cuvântul "măr", ci chiar mărul, fructul mare şi roşu. Corpul urmează mintea - Exemplu, mintea vrea să câştige o compeţitie, nu să piardă. Atunci când le spui un mesaj, chiar dacă începe cu NU (nu alerga pentru că o să cazi), nu faci altceva decât să le induci imaginea în cap, să le "sugerezi" ce să facă.
Acest gen de afirmaţii (Nu alerga, Nu îl lovi pe fratele tău, Nu ţipa) prezintă mesajul negativ.
- Foloseşte cuvinte pozitive
Aşa că în loc de "NU alerga", poţi să le spui "Mergi încet", În loc de "Nu fuma", poţi spune "Respectă-ţi corpul, menţine-ţi sănătatea"
Trebuie să creezi o imagine, aşa că ceea ce le spui trebuie să trească ceva palpabil în mintea copilului.

În concluzie, nu trebuie să le spunem ce să NU facă, ci ceea ce au voie să facă, şi mai mult, să le oferim "skills"-urile ca să facă asta. Asta este "THE Tool". Tips: folosiţi verbe active, de tipul: pune, ia, mută, mişcă, ţine...

(Gândul pe care trebuie să îl avem mereu în minte: E în regulă să nu fii perfect! E ok să faci greşeli! Această greşeală este o oportunitate pentru mine să învăţ din practică!)

Există 5 variante de a refuza ceva fără să spui NU (teoria "Don't say don't or No Nos): (exemplu: copilul întreabă "pot să mănânc o prăjitură?" - şi suntem înainte de cină):
1. oferiţi un DA condiţionat ("da, sigur, imediat ce termini cina")
2. oferiţi o alternativă ("nu ai prefera un măr?")
3. oferiţi informaţii sau motive ("luăm cina imediat")
4. recunoaşteţi sentimente. folosiţi imaginaţia, dorinţe sau fantezii ("uau! o prăjitură maaaare, cât casa, ce bine ar fi dacă am putea să mâncăm înainte de cină! dar ne-ar durea stomacul pe urmă, off!")
5. păstraţi-l pe NU pentru probleme periculoase sau urgenţe (pentru că nu l-aţi folosit deloc până acum, NU va avea efect în acea situaţie de urgenţă)

Este un exerciţiu practic permanent, cu cât faci mai des asta, cu cât oferi mai des alternative, cu atât luptele pentru putere vor scădea, le veţi fi oferit indepedenţa de care au nevoie.

Extrema cealaltă, dacă dai prea multă libertate, dar FĂRĂ limite, nu creşti responsabilitatea, pentru că copiii au nevoie de limite, ca noi toţi.

Echilibrul independenţei - variantele posibile:
1. - over-controlling
2. - under-controlling
3. - balanced parenting

1. Problema nu este NUMAI ce vrem noi de la copiii noştri, CI ŞI ceea ce îşi doresc ei pentru ei! Sunt lucruri care trebuie făcute (şcoala, de exemplu), dar şi lucruri care le plac copiilor, pe care aceştia vor să le facă pentru că asta îi face pe ei fericiţi.
Dacă faci tu în locul copilului, dacă nu îl înveţi săia decizii, nu faci altceva decât să îl handicapezi pe copil, să-l faci dependent de tine, şi mai târziu, adult fiind, el va fi tot dependent de alt adult.
Reacţia adolescentului: rebeliune - se revoltă (nu contează că nu mă laşi, tot voi face asta)
2. E periculoasă şi extrema cealaltă - îi dau prea multă libertate pentru ceea ce poate să facă. Pe termen lung, asta creează insecuritate.
3. Ce ne dorim, de fapt, este libertate, în cadrul unor limite, care trebuie să se lărgească cu timpul.

Set de instrumente de independenţă:
1. - învăţaţ-i cum să facă - skills (de obicei, copiii nu fac ceva pentru că nu pot, nu ştiu, sau nu vor. trebuie să ne asigurăm mai întâi că pot, la 3 ani şi să faci un sandvici poate fi greu), în loc să preluaţi voi treaba în locul lor. Când vedeţi că ar putea să facă singur ceva, învăţaţi-l s-o facă în paşi. Abţineţi-vă să faceţi în locul lor!
(Analogia cu momentul când mergi să te angajezi imediat după liceu, şi ţi se cer 3 ani experienţă. Păi lasă-mă să obţin mai întâi experienţa!)
2. model de comportament deschis (faceţi lucrurile observabile, de exemplu, explicaţi de ce faceţi un lucru sau altul, că aveţi o listă de lucruri de făcut azi, etc. Un alt exemplu bun, un instrument foarte puternic: dacă vreţi ca ei să audă ceva, decât să le ţineţi o predică, mai bine îi povestiţi soţului, cu ei de faţă! Vor asculta, crezând că nu se referă de fapt la ei, că nu îi priveşte, dar va ajunge la ei fără să îi enerveze cât i-ar enerva o predică)
3. faceţi lucrurile împreună (arătaţi-le, nu doar le cereţi să facă)
4. lăsaţi-i să încerce în felul lor, nu al vostru (nu faceţi curăţenie în cameră după ce au făcut ei, poate fi frustrant, lăsaţi curăţenia aşa cum au făcut-o ei)
5. spuneţi-le că e dificil şi s-ar putea să nu îi iasă din prima (ca să-i pregătiţi pentru frustrarea de a nu fi reuşit: uite, e oarecum greu, s-ar putea să îţi iasă, s-ar putea să nu)
6. cereţi-le părerea
7. aşteaptă înainte să răspunzi la întrebările lor (cere-le lor să răspundă mai întâi, să încerce, poate deja ştiu)
8. nu împinge limitele, ci adaptează-le la ce pot ei (dacă nu îi place la înot, de exemplu, nu trebuie să îl forţezi să meargă pentru că ai plătit şi gata, ci poţi să-i spui că e greu, altora le poate lua 3 ani ca să înveţe să înoate, dar o să reuşească)

If the hardest thing you have to do today is to eat a frog, eat the frog first! - asta înseamnă prioritizare!

Set de instrumente de disciplină:
Disciplina te ajută să înveţi din greşeli, în timp ce pedeapsa presupune să suferi de pe urma greşelilor!
Pedeapsa aduce după sine resentimente, răzbunare.
Disciplina în schimb: regula celor 4 R: să fie
- logically Related
- Respectful
- Reasonable
- Revealed.
Ce vrem să înveţe copiii? Să înveţe care le sunt alegerile.
Pot ajunge să mă urască din cauza unei alegeri lingvistice nepotrivite (dacă mergi cu bicicleta pe stradă, ţi-o iau!), când de fapt trebuia să îl las să aleagă (dacă alegi să mergi cu bicicleta pe stradă, voi şti că ai ales să reunţi la bicicletă până la cină - sau alt termen. - Deci este alegerea lui, nu îi iei bicicleta, nu devii duşmanul nr 1, ci el a ales, când a avut posibilitatea) Există şi o şansă şi "după" (data viitoare vei avea şansa să-mi arăţi că poţi).

Sfârşitul primei părţi. Revenim după prânz cu partea a II-a.

Comments

Popular posts from this blog

Prin ce chinuri te trece o fiică (pre)adolescentă

Ruşine, arbitrelor!

Sorcova vesela - the new milestone