9 years after

Jurnal (sumar) de bord, 26 februarie 2005:

- trezit matinal, sarcina mă făcuse insomniacă. Parcă v-am mai povestit de răsăriturile de soare pe care le pândeam de la fereastra dormitorului care fusese al soţului când era copil? Acolo mergeam şi îi povesteam "sâmburelului" din burtică despre culorile pe care mi le picta în faţa ochilor soarele de "dincolo de blocuri". 

Între timp, peste ani, acolo s-a construit un alt bloc, aşa că nu se mai vede răsăritul, dar i-am fentat şi noi, că ne-am mutat mai la răsărit, unde chiar ne răsare soarele în geam de peste parc şi lac!

- îmbrăcat cu un costumaş simplu de tafta (oare aşa se numeşte materialul acela?) de culoarea prunelor bătute de brumă - şi extrem de mic! unde încăpeau eu în el, nu pot să-mi imaginez astăzi! Fără farduri, fără mofturi. 

Acum mă uit la pozele de atunci şi mă gândesc, de ce nu mi-o fi zis şi mie nimeni măcar să-mi prind cumva părul, că parcă nişte aţe blonde îmi încadrează figura!

- cununia civilă la ora 9.00. Destul de devreme pentru o zi de sâmbătă, dar am avut noroc de prieteni şi rude care au înţeles că n-am găsit altă oră, dacă vroiam să fie totul în aceeaşi zi, aşa că s-au trezit devreme pentru noi. 

Şi n-am găsit altă oră pentru că în ziua în care, cu 2 săptămâni înainte, potrivit uzanţelor, am fost la Primărie să ducem actele, eu trecusem dis de dimineaţă pe la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice să mai susţin un Master, al treilea... şi anii au demonstrat că nu mi-a folosit la nimic mare lucru, dar asta e altă discuţie.

- conform tradiţiei, ne-am despărţit ca să se îmbrace fiecare la el acasă, şi să vină "să mă ia" cu naşii - nu şi cu lăutari! La mine a venit naşa cu 2 fete de la salon ca să mă coafeze şi machieze. Mi-a făcut Diana nişte "gheruţe" şi "ace" în păr, foarte diferite de cocurile de mireasă pe care le mai văzusem şi nu le agreasem deloc!

- biserica. Amintiri inedite - mi s-a făcut rău - de la sarcină, de la statul în picioare... de la conştientizarea actului cununiei religioase :) nu ştiu. Cert e că m-a luat cu leşin. Părintele foarte atent a observat că mă îngălbenisem prin toată tencuiala de farduri de pe faţă şi mi-a adus un scaun, apoi o pastilă, pe care nu puteam să-i explic în timpul sfintei taine a cununiei că n-o pot lua că deh, eu aveam pruncul rodul căsniciei deja în pântec, dar naşa a rezolvat elegant dilema: a luat ea pastila de la preot şi a îmbogăţit buchetul de naşă.

- petrecerea la restaurant - azi nici nu mai există acel restaurant, căci nu am ales ceva celebru şi ferit de intemperiile vremii, ci ceva recomandat şi de alţii, ceva micuţi şi cochet, care ne-a plăcut în acel moment, un loc unde am făcut şi botezul Roxanei câteva luni mai târziu. La petrecere naşei i s-a rupt rochia, şi-a cusut-o pe la baie cu ajutorul unei fete care servea la mese. Tot naşa a fost cea care, pentru că "mi-era târşă" să mă las furată de prietenul soţului din liceu, a venit cu mine, împreună şi cu cameramanul, aşa că pe filmul de la nuntă nu apare ce se întâmpla la restaurant în timpul ăsta, ci doar cum am apărut noi în Edgar's de striga lumea "uite mă mireasa!"

1 an – Nunta de Bumbac

2 ani – Nunta de Hârtie
3 ani – Nunta de Piele
4 ani – Nunta de Fructe/Flori
5 ani – Nunta de Lemn
6 ani – Nunta de Zahăr
7 ani – Nunta de Lână, cupru
8 ani – Nunta de Bronz, lut
9 ani – Nunta de Lut, salcie

Aici suntem noi acum, astăzi. (de 3 ori 3, magic, nu?) :)

Aici, şi la o relaţie normală/frumoasă, în care cred şi sper eu că ne susţinem reciproc, credem unul în altul şi ne suntem cei mai buni prieteni unul altuia. 

Aici, şi la 2 fetiţe minunate, care sunt lumina ochilor noştri - cu un clişeu pe care nu ştiu, nu mă pricep la ora asta să-l evit. 

Suntem cu câteva (muuulte!!!) kilograme în plus fiecare, câteva realizări materiale, inevitabile pentru nişte oameni harnici, dar şi foarte norocoşi ai soartei, aş spune eu cu modestie :) 

Şi o serie de încercări la care ne-a supus viaţa în timpul ăsta (mama lui a murit, eu am avut acel episod periculos cu sănătatea, şi el a avut unele probleme de sănătate, nu grave, amândoi am fost de câteva ori cât pe ce să cedăm şi să sacrificăm căsnicia noastră în favoarea... unor orgolii, aşa văd acum lucrurile). Dar astăzi alegem să nu ne gândim la asta. 

Astăzi vom cumpăra prăjituri, flori, poate vom deschide şi o sticlă de şampanie şi vom sărbători în familie. Căci viaţa este foarte frumoasă! Iar 26 februarie 2005 a fost doar începutul, bazele acestei familii care suntem astăzi! 

* Numele nostru de familie e inclus în cuvântul familie, aţi văzut? :)

Explicaţie foto: poza de pe noptieră, făcută în 26 februarie 2005, cu noi împăiaţi, dar fericiţi, la biserica Iancu Nou Bălăneanu

(dacă n-aş fi aşa pe fugă tot timpul, dacă nu m-aş fi culcat azi noapte când era deja azi, pentru că n-am putut să lucrez până nu s-au culcat copiii şi nu am terminat treburile, aş căuta de pe unde sunt stocate şi alte poze cu noi doi de acum 9 ani. şi poate că voi face asta... altă dată)