Saturday, February 22, 2014

Parenting prin ochii copilului - LIVE (2)


Stima de sine, în contextul creşterii unei fete (dar valabil şi pentru băieţi, şi pentru noi înşine, femei)
- încrederea în sine vine din copilărie

Florentina Oneţiu - Academia Femeilor - povesteşte din experienţa personală

În acest moment, fetele noastre:
- potrivit cercetărilor, fetele cresc mai repede. Vârsta de 18 ani a noastră înseamnă 14 ani la ele.
- la nivel global, companiile fac profituri enorme din vânzarea (sau crearea) de jucării/vise pentru vârsta de pre-adolescenţă - cea mai profitabilă piaţă la nivel global. De aceea nu ne mai punem mereu întrebarea în privinţa eticii. Să fim atenţi în privinţa a ceea ce ni se vinde, pe tipul "Aşa ar trebui să arăţi, să te porţi"
- Sindromul Barbie - păpuşile le spun cum trebuie să arate
- prepubertatea începe de la 7 ani - unui procent de 10% din fete încep să le crească sânii (un posibil motiv - carnea care e bombardată cu hormoni)
- fetele şi adolescentele se concentrează foarte mult pe felul în care arată, până când nu le mai preocupă nimic altceva
extrema cealaltă - fete care îşi neagă feminitatea şi sexualitatea (umblă nepieptănate, lăţoase, cu haine lălâi), tocmai pentru a protesta împotriva fetelor-păpuşi

Ce facem acum pentru a creşte stima de sine a fiicelor noastre?
- Nu avem toţi aceeaşi "definiţie" în ceea ce priveşte încrederea de sine şi stima de sine. Cum facem să lucrăm la stima de sine, nu la altceva?

Setul de instrumente pentru stima de sine:
Definiţii
Stima de sine - Cum te simţi tu însuţi în legătură cu înlăuntrul tău ("câţi bani dai tu pe tine", ca să spunem aşa)
Imaginea de sine - Cum crezi că te percep ceilalţi 
Egocentrism - Crezi că eşti mai bun decât ceilalţi
Ce vrem noi să dezvoltăm? Stima de sine!

(exemplu - Dacă lauzi copilul care desenează ceva frumos, îl faci dependent de părerea ta).
- necesar să faci nişte mici schimbări de semantică: în loc de laudă, foloseşte încurajarea
lauda - pune accent pe calităţi externe, pune presiune, creează dependenţă etc.
încurajarea - descrie (ai pus multă muncă în asta), se concentrează pe calităţile interne, observă ce e negativ şi pozitiv
Aşadar, tehnica este D.I.P. - Descrie, Intern, Pozitiv (numită aşa de Jody Pawel)

Potrivit lui Jody Pawel, nu există critică constructivă (exemplu: ai făcut bine, dar... - de îndată ce auzi "dar", îţi cade faţa)
În loc de "critică constructivă":
Oferă un "sandwich DIP":
1. încurajare descriptivă
2. pauză (iei o pauză, tu decizi cât de lungă şi astfel îi oferi şi copilului o pauză)
3. apoi decizi cât de important este să abordezi imperfecţiunea: pune copilului o întrebare ca să vadă el ce nu a făcut bine, sau dă-i un indiciu despre cum ar trebui/ar putea să facă treaba respectivă, sau arată-i cum ai fi făcut tu (după caz)
- nu critica, nu face lucrurile în locul lui, nu intra într-o luptă a puterilor cu copilul!

Alte idei:
- Trebuie să facem alegeri conştiente şi să învăţăm şi copilul să facă alegeri conştiente.
- Nevoia de acceptare (de către grup, la şcoală, de exemplu) e firească, şi până să vrei să fii diferit vrei să fii la fel cu ei. Trebuie să vorbim cu copilul şi să înţeleagă alegerile conştiente (vom reveni mai încolo asupra subiectului).

Cum le întâmpinăm pe fete în ziua de azi:
- uau, ce fetiţă frumoasă!
- ai o rochiţă foarte drăguţă!
- părul îţi stă foarte bine!
Ce facem cu asta: le transmitem mesajul că imaginea ei este ceea ce contează. 
Ce trebuie să reţinem - că trebuie să scoatem în evidenţă calităţi interioare ale ei, nu exterioare, nu care ţin de aspectul ei exterior. 
Un alt element pentru creşterea stimei de sine: putem să le spunem şi legat de alţi copii, uite ce ochi frumoşi are băiatul acela etc., pentru ca ea să înţeleagă că există mai multe feluri de frumuseţe.
Deci trebuie să scoţi în evidenţă trăsături de personalitate mai degrabă decât rochii.

Mesaje de imagine de sine care construiesc stima de sine:
- făceţi-vă fiica să se simtă bine cu corpul ei
- vorbiţi deschis cu ea legat de schimbările care se întâmplă cu corpul ei
- acceptaţi neajunsuri ce pot apărea şi ajutaţi-o să le integreze şi iubiţi-o aşa cum este
- daţi-i voie să se îmbrace cum vrea, între nişte limite care să nu încalce respectul de sine (conceptul este că indiferent ce porţi, haina este o expresie a ta, este mesajul pe care vrei să-l transmiţi despre tine)

Cu ce diferă o femeie de o fetiţă?
Psihologia fetiţei de azi:
- sunt conduse de emoţii
- nu sunt responsable de acţiunile lor
- imaginea despre propriul corp le determină identitatea
- le pasă doar de ele însele
- caută acceptarea grupului
- caută aprobarea bărbatului
- vede în celelalte femei o compeţiţie
Psihologia femeii sănătoase:
- este conştientă de propriile emoţii
- este responsabilă pentru propriile acţiuni
- acceptarea de sine le determină identitatea
- echilibrează grija de sine cu grija de alţii
- se acceptă pe sine
- caută relaţii de egalitate cu bărbaţii
- văd în celelalte femei un ajutor

- E mai greu să creşti o fată - se spune. Şi atunci, ai tendinţa să controlezi mai mult. Cum se simt fetele? Controlate! Şi atunci, apare rebeliunea.
Este firesc ca adolescenţii să caute să fie singuri în camera lor etc. Dacă nu eşti de acord cu ce face, fiica va închide comunicarea. (exemplu, va ieşi în continuare cu anturajul pe care voi nu îl agreaţi, dar nu vă va mai spune)

Complexul sexualităţii - s-au ars etapele, astfel că fete de 8 ani deja îşi fac griji despre cum arată. De la 12 ani încep să se fardeze, de la 10-14 ani discută despre sexul oral etc.
Potrivit studiilor, procentul fetelor care au făcut sex cu mai mult de un singur partener înainte de vârsta de 17 ani s-a dublat în ultimii 6 ani! De ce? Pentru că ele confundă actul sexual cu un act afectiv, de confirmare, deci pentru acceptarea în grup, de către un băiat etc. Aşa că ajung chiar şi să bea alcool ca să facă treaba mai uşoară. Şi totuşi: spuneţi-le fiicelor voastre că sexul este minunat şi o să le placă. Tot ce trebuie să faci este să alegi partenerul potrivit ca să-ţi placă asta. Nu cu presiune din partea vreunui băiat, nu pentru că deja toată clasa a făcut asta şi se vorbeşte despre asta! (deci o discuţie despre acest lucru trebuie purtată)

Şi aşa ajungem la diferenţa dintre cei 3 L:
- Like (mă place, ne simţim bine împreună)
- Love (mă iubeşte, ne iubim)
- Lust (dorinţa fizică)
Odată ce ştie să facă această diferenţă, lucrul ăsta va avea un mare impact în a avea relaţii fericite.

Idei pentru a nu cădea în capcana consumerismului:
- Ţineţi televizoarele închise şi comunicaţi cu copilul. Fără televizoare în dormitor! (reclamele de la televizor sunt despre imagine, şi toată această informaţie este înghiţită de copii pe nemestecate)
- Nu cumpăraţi copiilor reviste tipul acela "pentru adolecenţi" - care fac reclamă la cosmetice şi haine
- Urmăriţi programele pe CD-uri/DVD-uri sau pe YouTube, ca să nu mai vedeţi reclame
- Faceţi astfel încât fiica voastră să petreacă mult timp afară, făcând sporturi în aer liber (nu pentru a pierde kilograme, ci pentru a fi sănătos)
- Puneţi accentul pe a fi sănătos, nu pe felul în care arată

- Vorbim despre alegeri personale, asumate, iar în privinţa copilului, doar pe el putem să-l învăţăm, nu putem să ne propunem să schimbăm societatea, dar putem să facem tot ce putem să facem noi mai bine!

Ce puteţi face, ca mame:
- Studiile arată că suntem dotaţi cu "neuroni în oglindă" - adică vom face ceea ce vedem. Aşa că fetele vor copia (inconştient) comportamentul mamei.

Tatăl are şi el un mare impact în stima de sine a fetelor - el devine modelul masculin pe care fata îl va căuta în relaţiile ei. Un tată absent - fiica va căuta un partener protector, va confunda nevoia de tată cu nevoia de partener.
Felul în care taţii valorizează soţiile determină felul în care fiicele cresc şi sunt tratate ca femei.
Taţii pot să-şi trateze fiicele ca şi cum ar fi băieţi, să facă cu ele genul de activităţi (sportive, mai ales) pe care le-ar face cu fiii (băieţi) - asta creşte stima de sine a fetelor, le scoate în evidenţă curajul.

Problema fiicelor crescute fără tată:
În România 60% din copii sunt crescuţi în familii monoparentale. Chiar şi aşa, e important să existe un "role model" masculin, din familie sau din afara ei. 

Idei generale:
- discuţii, cu întrebări potrivite de genul "ce părere ai despre asta, ce simţi despre asta", în loc de predici. Dacă ia timp? Da, mult timp! Dar depinde de noi, e alegerea noastră, ca părinţi, ce fel de relaţie vrem să avem cu fiica/fiul nostru. (deschisă, să ne spună tot, sau să se ascundă)

Alte instrumente pentru creşterea stimei de sine:
- arătaţi respect necondiţionat
- greşelile sunt o ocazie minunată pentru a învăţa
- evitaţi jocuri ge denul "cinstit" sau "egal"
- evitaţi comparaţiile (uite fratele tău ce bine şi-a făcut curat în cameră, tu de ce nu poţi)
- evitaţi competiţiile nesănătoase (între fraţi de vârste diferite şi eventual cu capacităţi sportive diferite, evident unul va câştiga mereu, altul va pierde mereu, puteţi să-i evidenţiaţi celui "mai slab" că e alegerea lui dacă participă la acea competiţie, ştiind că va pierde)
- eliberaţi copiii de roluri şi etichete, atât pozitive, cât şi negative

Conferinţa se încheie cu un exerciţiu - chestiunea celor "3 întrebări în 5 tipuri de parenting" (care decurg cumva una din alta):
1. Este o problemă referitoare la copilul sau la părinte? 
2. Dacă e una de comportament nedorit, e un comportament nedorit neintenţionat, sau intenţionat? 
3. Dacă e intenţionat, care e intenţia?

Misiunea voastră, ca părinţi, este să vă opriţi o clipă şi să vă gândiţi, să conştientizaţi. Dacă nu este o urgenţă. În 10 secunde, puteţi să fiţi conştient ce e de făcut. Opreşte-te, inspiră adânc, şi vino cu ceva bun!

În orice caz, nimic din ce faceţi nu e greşit. Nu vă culpabilizaţi dacă vă lăudaţi copilul, de exemplu. Acum măcar conştientizaţi asta!

1 comment:

  1. Bun, citind articolul mi-am amintit de ceva ce mi-a povestit o matusa. E vorba de o prietena a ei care lucreaza ca suplinitor pentru teme la o familie in SUA. I s-a atras atentia cand I-a spus copilului ca a gresit. I s-a explicat ca ar trebui sa se adreseze copilului asa: "vad ca ai folosit operatia de scadere, imi poti spune de ce ai procedat asa pentru rezolvarea problemei?" apoi sa continuie cu o sugestie "hai sa iti arat acum cum as fi facut eu". Pana aici am inteles, dar doamna despre care vorbim nu a inteles de ce trebuie sa aiba o astfel de abordare, nu I s-a explicat, ea a urmat doar intructiunile parintilor. Spun asta pentru ca totul a fost prezentat sub forma de gluma, asa mi-a fost si mie prezentat. Initial am fost si eu tentata sa spun da, americanisme exaggerate, insa m-am documentat si nu mi se mai pare stupid ci interesant si util. Oricum trebuie sa stim foarte bine ce facem, nu e suficient sa aplicam cate ceva pe sarite: ce mi-am amintit de la conferinta nu stiu care. E un process complex. Mi se pare insa ca nu e tocmai realist ci mai mult idealist. Reactia fetitei cand I s-a spus ca a gresit m-a socat: si-a inchis cartile si a refuzat sa mai faca teme, copilul nu s-a mai intalnit cu o situatie asemanatoare. Sa presupunem ca am educat copilul asa, el va intra in sistemul scolar din Romania unde dintr-o data multi straini ii vor spune ca a gresit, va fi criticat. Ce va simti copilul cand I se va spune in public ca a gresit, de catre niste straini, intr-un mediu nou? Mai ales daca nu a fost pregatit sa se confrunte cu asa ceva? Ce impact vor avea toate astea? Cum se vor purta ceilalti copii care nu au fost crescuti asa ca al nostru? Oare nu li se va parea ca e un ciudat? Oare nu il vor exclude si apoi teroriza pentru ca este altfel? Si nu numa in scoli, oriunde se va duce. Sunt de parere ca nu putem transpune si aplica pur si simplu un sistem conceput pentru tari mai dezvoltate unde acest sistem se aplica si in scoli. Acest tip de educatie ar trebui adaptat la contextul social in care traim, nu aplicat pur si simplu modelul ideal. Nu cumva le facem rau pregatindu-i pentru un scenariu inexistent? Cum adaptam acest tip de educatie la mediul in care traim? Asta nu am gasit nicaieri, nici in carti nici la conferinte sau ateliere de parenting.

    ReplyDelete

Stop joc

După aproape 10 ani de Blogspot, mă opresc aici.