Iaca ce am găsit într-un comunicat de presă de la TVR: O nouă emisiune în program. Redau mai jos textul şi fotografia din comunicatul de presă (sublinierile îmi aparţin).
Duminica, 17 aprilie 2011, ora 14.00, prima editie Dobro urban
Din aceasta duminica, telespectatorii au intalnire cu Mihai Dobrovolschi la TVR 2, unde va prezenta noul sau proiect, Dobro urban. Produs de Diana Pascal, sub semnatura regizorala a lui Aurel Badea, Dobro urban este, dupa cum spune Mihai Dobrovolschi, o noua specie de emisiune de televiziune: „interviewment” – mici interviuri aproape documentaristice, pigmentate cu divertisment.
În episodul pilot, care va avea o durată de 50 de minute, Dobro urban încearcă, după cum îşi propune Dobro, „să ridice puţin preşul sub care a fost băgată, de atâta timp în România, problema drogurilor. Cu ambele ei extreme: avem droguri legale, care omoară copiii şi tinerii (etnobotanicele), şi avem droguri care n-au omorât pe nimeni niciodată, dar pentru care orice poliţist care te antipatizează te poate băga la puşcărie”.
Mihai Dobrovolschi şi echipa emisiunii au încercat să surprindă toate feţele acestui zar şi au înregistrat păreri multiple – de la avocat la consumator, de la medici la idoli civici, ajungând la părerile diferite ale aceluiaşi om, cel căruia îi este destinată emisiunea: omul de pe stradă, omul urban.
„Nu spun că veţi avea o concluzie, dar măcar veţi vedea că, prin droguri, poţi să-ţi fii propriul şaman ori propria doamnă cu coasă. E o chestiune de inteligenţă!”, este de părere Mihai Dobrovolschi, prezentatorul noului program de la TVR 2.
Despre Dobro urban:
Pentru cei care simt că viaţa a devenit o rutină monotonă, Mihai Dobrovolschi vine cu un antidot eficient în fiecare duminică, la TVR 2: emisiunea Dobro urban. Cu mult umor, inteligenţă şi informaţie, Dobro va încerca să scoată telespectatorii din amorţeală şi să le readucă pofta de viaţă.

No comments:
Post a Comment